URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Iulie 2019, 16:21

Premierul Viorica Dăncilă vrea să cadă capete la CNAS după ce purtătorul de cuvânt al instituţiei a declarat: "Oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem"

Premierul Viorica Dăncilă vrea să cadă capete la CNAS după ce purtătorul de cuvânt al instituţiei a declarat: 'Oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem' (foto: Daniel Osmanovici, sursa: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut, joi, ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, să-i demită pe purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Daniel Osmanovici, şi pe directorul instituţiei Răzvan Vulcănescu.

Solicitarea vine după ce, cu o zi înainte, Osmanovici a declarat la un post de radio - în contextul în care platforma online care gestionează cardurile naţionale de sănătate este blocată de 18 zile - că "oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem".

"Am văzut declaraţiile purtătorului de cuvânt de la CNAS, ceea ce arată că nu are ce căuta în această funcţie. De aceea solicit ministrului Sănătăţii demiterea purtătorului de cuvânt şi a directorului CNAS. Nu vom accepta niciodată ca un funcţionar public, un om care deţine o anumită funcţie, să aibă astfel de cuvinte pentru cetăţeni", a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă care a avut loc în Drobeta Turnu Severin.

Miercuri, purtătorul de cuvânt al CNAS a fost întrebat de RFI Romania ce se întâmplă cu oamenii care sunt grav bolnavi şi poate chiar vor muri în timp ce sunt plimbaţi şi puşi să aştepte serviciile la care au dreptul, pentru că sistemul informatic a picat de 18 zile. "Cred că puteţi fi de acord cu mine că nu există pe lumea asta niciun sistem perfect, la orice instituţie de pe planeta Pământ. Oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem", a fost răspunsul cinic dat de Osmanovici.

Ulterior, acesta a declarat pentru B1TV în cadrul unei intervenţii telefonice că informaţiile au fost interpretate greşit. "A fost diferenţă între ce am zis eu şi ce a zis respectivul reporter, dar nu are relevanţă asta. Este mult mai important să fie înţeles următorul lucru: în condiţiile în care din 24 au apărut disfuncţionalităţi şi au existat momente extrem de apăsătoare în care a trebuit să interacţionez cu oameni şi să le explic ce se întâmplă cu sistemul, fără să folosesc ca o scuză, m-am dus în zona de oboseală şi când omul este obosit greşeşte", s-a scuzat Osmanovici. 

Totodată, pe pagina de Facebook, reprezentantul CNAS a scris "am greşit", însă a susţinut că "toți pacienții SUNT ȘI POT FI îngrijiți, chiar și cu sistemul informatic TEMPORAR offline".

După incident, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus că asemenea cuvinte nu ar trebui folosite de nimeni. "Este o declaraţie absolut nefericită, nimeni nu ar trebui să o facă. Tot ce furnizăm, Casa de Asigurări, Ministerul Sănătăţii, trebuie să fie de o anumită calitate. Cea mai potrivită abordare ar fi fost adresarea de scuze pacienţilor şi utilizatorilor sistemului" a precizat ministrul.

Pintea a mai adăugat că, la rândul său, a cerut explicaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate privind funcţionarea sistemului şi a primit asigurări că de luni acesta va deveni operaţional.

Platforma online care gestionează cardurile naţionale de sănătate este blocată de 18 zile. Conform legii, medicii nu pot să efectueze niciun fel de operaţiuni medicale fără să le înregistreze prin cardul de sănătate. Totuşi, în cazul pacienţilor aflaţi în stare gravă sau a celor care au nevoie de reţete urgente, sunt obligaţi de situaţie să efectueze operaţiunile medicale.

Directorul CNAS, Răzvan Vulcănescu, a declarat că nu i-a în calcul o demisie în acest moment. "Nu am luat în calcul o demisie la acest moment. Nu consider că mă fac vinovat de nefuncţionalitatea platformei informatice şi sunt anumite lucruri care trebuie privite în ansamblu, de-a lungul timpului, de ce s-a ajuns la o astfel de situaţie", a spus Vulcănescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON