URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 August 2020, 15:21

Pregătiri pentru debutul şcolii: Dacă pandemia nu se agravează, 75% dintre elevii din Bihor s-ar putea reîntoarce în clase

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu o lună înainte de debutul anului şcolar 2020-2021, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor simulează modul în care şcolile şi grădiniţele din judeţ ar putea gestiona reîntoarcerea elevilor şi profesorilor în sălile de clasă.

Aşa cum preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, decizia de revenire la şcoală a fost descentralizată, urmând ca fiecare unitate de învăţământ să propună cum va funcţiona, ţinând cont de numărul de cazuri noi de Covid-19 în ultimele 14 zile, raportat la mia de locuitori.

Au fost stabilite trei variante. În scenariul cel mai optimist, verde, toţi elevii vor merge la şcoală, în scenariul galben o parte vor fi în clase, în timp ce o parte vor învăţa online, iar în scenariul roşu toţi elevii şi profesorii rămân acasă şi fac ore pe internet.

Un sfert din elevi nu "încap" în şcoli

Virgil BlageÎntr-o conferinţă de presă susţinută vineri, şeful IŞJ Bihor, Virgil Blage (foto), a anunţat că, deşi Ministerul Sănătăţii nu a lansat încă normele sanitare pentru aceste scenarii, aşadar nu se ştie la ce distanţă vor sta elevii unii de alţii, şcolile din Bihor îşi fac prognozele.

IŞJ Bihor a făcut un inventar al tuturor spaţiilor de care dispun cele 748 de grădiniţe şi şcoli din judeţ. "De ce ne-a interesat? Pentru a vedea ce suprafaţă revine fiecărui elev, în afara pandemiei, şi câţi elevi ar putea fi primiţi în spaţiile respective, dacă am respecta cerinţele de distanţare socială. Această informaţie este extrem de importantă, pentru că în funcţie de numărul de elevi pe care îi putem primi în sălile de clasă, în condiţii de siguranţă sanitară maximă, putem să ne plasăm într-un scenariu sau altul", a declarat Blage.

Inspectorul şcolar general a spus că, chiar dacă se doreşte ca toţi preşcolarii şi elevii să revină în clase, dacă vor trebui să stea la distanţă, doar 75% dintre ei vor putea face asta. Pentru un sfert din elevii bihoreni, şcolile nu dispun de spaţii suficiente în care să-i împartă, astfel încât să nu stea aglomeraţi.

Deficit de săli

În total, unităţile de învăţământ din Bihor au 5.022 de săli de clasă, iar din toamnă vor exista în judeţ 4.345 de formaţiuni de studiu, adică grupe de grădiniţă sau clase de elevi. Dacă elevii trebuie ţinuţi la distanţă de doi metri unii de alţii, numărul formaţiunilor creşte cu 1.127.

Chiar dacă elevii ar merge în două schimburi la şcoală, Bihorul ar mai avea nevoie de 43 de săli de clase, chiar şi în condiţiile în care alte 68 de formaţiuni ar putea învăţa în spaţii din afara unităţilor de învăţământ, puse la dispoziţie de autorităţile locale.

Unităţile de învăţământ cu deficit de săli sunt, de regulă, în oraşe, unde şi numărul elevilor este mai mare. De pildă, la Şcoala Gimnazială nr. 11 Oradea mai este nevoie de 9 săli, la Şcoala Dimitrie Cantemir şi la Liceul Teologic Baptist Emanuel de încă trei, iar la Liceul German Friedrich Schiller de încă două săli.

Nici grădiniţele nu stau prea bine. De exemplu, grădiniţele 28 şi 54 din Oradea ar mai avea nevoie fiecare de câte trei săli în care să distribuie preşcolarii.

Deficit de săli este şi la Liceul Tehnologic Dobreşti, care ar mai avea nevoie de spaţii pentru 12 formaţiuni, ori la Şcoala din Tămăşeu, unde patru clase de elevi nu încap.

13.000 de elevi bihoreni, fără tablete

Soluţia pentru aceste unităţi de învăţământ va fi o formă hibridă de predare, din clasă şi online. "E de dorit ca preşcolarii şi elevii din ciclul primar să vină în şcoală, în mod prioritar spaţiile de învăţământ sunt alocate pentru aceştia. Mai departe, prioritari sunt elevii de clasa a V-a şi a VIII-a, a IX-a şi a XII-a. La clasa a V-a şi a IX-a, pentru că se formează colectivele de elevi şi lanţurile de relaţionare şi comunicare între elevi, părinţi, şcoală, diriginte", a explicat Virgil Blage.

Dacă situaţia o va impune, din 1.234 de clase din Bihor lecţiile vor putea fi transmise online în timp real, acesta fiind numărul de săli care dispun de aparatura necesară. În schimb, potrivit lui Blage, 12.856 de elevi bihoreni au nevoie de tablete, pentru a putea învăţa de la distanţă. Estimarea este aproape dublă decât cea făcută de IŞJ Bihor în aprilie (când instituţia era condusă de profesorul Alin Novac Iuhas), deoarece acum telefoanele mobile nu mai sunt considerate dispozitive utile pentru lecţii online. "Nu poţi face şcoală pe telefon", a explicat Blage.

IŞJ a mai numărat şi calculatoarele funcţionale din şcolile bihorene, care au în total 5.037 de dispozitive. Acestea ar putea fi folosite de profesori, pentru predarea online, dacă nu au laptopuri personale pe care să le folosească. 159 de unităţi de învăţământ din Bihor nu au însă niciun calculator, aşa că dascălii de acolo sunt pe cont propriu.

E nevoie şi de profesori

Dacă clasele de elevi vor fi împărţite în două sau chiar trei grupe, este evident că va creşte şi numărul de profesori de care este nevoie ca să le predea.

Calculele făcute de IŞJ Bihor arată că, pentru învăţământul preşcolar, în judeţ ar mai fi nevoie de 110 educatoare, în învăţământul primar de încă 129,5 posturi (atât pentru învăţătoare, cât şi pentru profesori care le predau diferite materii elevilor din clasele 0-4), la nivel gimnazial de încă 99,5 posturi, iar pentru licee de 73 de posturi. În plus, şcolile ar mai avea nevoie şi de personal nedidactic, în total 254,5 posturi.

Horea AbrudanPrezent în aceeaşi conferinţă de presă, inspectorul şcolar general adjunct Horea Abrudan a menţionat că, în opinia sa, aceste posturi ar putea fi ocupate numai de cadre didactice plătite la oră. "Cea mai simplă modalitate este de remunerare în regim de plata cu ora. O angajare pe perioadă determinată se face până la sfârşitul anului şcolar, aşadar un astfel de contract de muncă nu ne dă posibilitatea să îl încetăm mai repede", a explicat Abrudan.

IŞJ Bihor a transmis toate aceste date către Ministerul Educaţiei şi aşteaptă noi dispoziţii. Este evident, însă, că orice scenariu ar pregăti Inspectoratul Şcolar, debutul şcolii depinde de evoluţia îmbolnăvirilor cu Covid-19. Iar în Bihor, în prezent, situaţia nu este prea optimistă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON