Consilierii locali au aprobat luni, într-o ședință desfășurată în Sala Mare a Primăriei Oradea, indicatorii tehnici ai etapei a doua a viitorului coridor de mobilitate Magheru - Republicii, care prevede printre altele realizarea unui pasaj subteran în dreptul Gării centrale din municipiu. Investiția se ridică la aproape 93 milioane lei fără TVA.
Lucrări în 2024
După realizarea investiției, traficul auto se va desfășura în subteran, prin pasaj, iar tramvaiele, autobuzele și pietonii vor folosi Piața București.
Reprezentanții Primăriei Oradea arată că suprafața vizată de investiție este de 566 metri, din care pasajul propriu-zis va avea 380 metri cu o rampă de 90 metri. Pasajul va avea două benzi, una pe sens, de câte 4 metri.
„În zona Gării va fi practic un hub intermodal de transport, având în vedere că va exista legătură între tren, tramvai, autobuz și celelalte mijloace de transport, cu o parcare de scurtă durată pentru cei care vor ajunge aici. După semnarea contractelor de finanțare, care se va întâmpla în această toamnă, vom demara procedura de licitație pentru execuție, iar asta înseamnă că undeva în vara – toamna anului viitor, vor putea începe lucrările propriu-zise”, a explicat primarul Oradiei, Florin Birta, luni, într-o conferință de presă.
Benzi dedicate pentru tramvaie și autobuze
Investiția este mai amplă decât realizarea pasajului în sine.
„Obiectivul de investiții vizează zona cuprinsă între Magazinul Crișul (din dreptul Parcului Petőfi) și Gara Oradea (str. Sf. Ladislau). În această etapă se urmărește crearea unei benzi dedicate pentru tramvai și autobuz prin realizarea unui pasaj subteran în zona stației de cale ferată. Astfel, traficul rutier va intra prin subteran, iar tramvaiul și autobuzele vor circula la nivelul solului”, menționează reprezentanții Primăriei într-un comunicat de presă.
Proiectul presupune și reamenajarea zonei din fața Gării Oradea, „prin crearea unei piațete publice deasupra pasajului subteran rutier și realizarea unei zone intermodale în Piața București (nod între următoarele tipuri de transport: feroviar, tramvaie, autobuze regionale, autobuze OTL, taxi)”.
Vor bani europeni
În plus, suprafața carosabilă și trotuarele aferente străzii Republicii vor fi reabilitate, stațiile de tramvai și autobuz vor fi modernizate, stâlpii de susținere a firului de contact și stâlpii de iluminat vor fi înlocuiți, se vor amplasa mobilier urban, coșuri de gunoi și rastele pentru biciclete.
Municipalitatea precizează că valoarea proiectului este de 92,6 milioane lei fără TVA. Proiectanții care au realizat SF-ul sunt SC Someș - Top - Grup SRL și SC Costin și Vlad - birou de proiectare SRL.
După lansarea apelurilor de finanțare, lucrările vor fi depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord - Vest 2021 - 2027.
Investiție contestată
Viitorul coridor de mobilitate Magheru - Republicii este o investiție contestată de unii șoferi, precum și de opoziția din Consiliul Local Oradea.
Proiectul presupune, într-o primă etapă, realizarea unui pasaj subteran în zona magazinului Crișul și crearea, și în acea zonă, a unei benzi dedicate pentru tramvaie și autobuze. Asta va însemna însă că din zona Magheru și până la Gară traficul autoturismelor se va desfășura o singură bandă pe sens, lucru care, spun unii, va provoca gâtuiri în trafic.
Și în ședința în care s-au aprobat indicatorii primei etape a investiții, și în ședința de luni, consilierii PSD au criticat proiectul.
Reprezentanții opoziției s-au declarat sceptici cu privire la faptul că pasajele subterane vor rezolva problemele de trafic de pe acea rută și au criticat în special reducerea benzilor pentru autoturisme la câte una pe sens.
Concret, consilierul local Liviu Sabău Popa a spus că este de așteptat ca ambuteiajele care se formează dimineața, înaintea orelor de curs, în fața Școlii Oltea Doamna să se întindă în lanț până spre pasajele de la Crișul și Gară.
„Orădenii ar trebui să știe că vor exista «gâtuiri» (n.r. ale traficului). E clar că această rulare pe bulevardul Magheru se leagă la ambele capete în șosele cu mai multe benzi care se vor reduce la o bandă”, a explicat social-democratul Adrian Madar.
„Blocăm orașul cu încă trei ani de lucrări”
Același motiv a determinat și consilierii UDMR să voteze împotriva adoptării proiectului. „Nu suntem convinși că rezolvăm problema în sine și blocăm orașul cu încă trei ani de lucrări”, a spus liderul grupului UDMR, Szabó József.
Udemeristul a arătat că inclusiv documentațiile anexate proiectul de hotărâre menționează că, odată cu amenajarea pasajelor, vor crește timpii de așteptare la intersecțiile cu străzile adiacente Louis Pasteur și Petőfi Sándor. „După o investiție de genul acesta în mod normal ar trebui să rezolvăm problema orădenilor”, a spus Szabó József.
Reprezentanții opoziției au mai susținut, printre altele, că proiectul ar fi trebuit analizat mai bine pentru a fi implementat în cea mai bună variantă a sa.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.