Primăria Oradea reia exproprierile din cartierul Nufărul, după ce a câștigat procesul intentat de orădenii ale căror imobile urmează să fie demolate. Consiliul Local a aprobat în ședința de joi două coridoare de expropriere pentru amenajarea de parcări în zona străzii Nufărului și Dimitrie Cantemir.
„Se expropriază!”
Ambele hotărâri de au fost adoptate cu voturile consilierilor PNL, în condițiile în care reprezentanții PSD s-au abținut de la vot, iar cei ai UDMR au votat împotrivă.
În perioada următoare, municipalitatea va expropria patru case cu construcții anexe, un spațiu comercial și o clădire cu funcții mixte din perimetrul străzilor Nufărului, Nojoridului, Leonardo da Vinci și Ciheiului. Dintre acestea, trei sunt amplasate în zona străzii Jules Verne și câte una în zona străzii Grădina cu Fragi și Liszt Ferenc.
Imobilele vor fi demolate în cadrul celui mai mare proces de expropriere din Oradea de după căderea comunismului, căci în total municipalitatea va demola 20 de case pentru ca pe amplasamentul lor să poată fi mutate locurile de parcare amenajate la frontul bulevardului Nufărul - Cantemir, aflat în reabilitare pe bani europeni.
Blocați în instanță...
Procesul de expropriere, inițiat anul trecut, s-a blocat după ce șapte proprietari de imobile au dat Primăria în judecată, iar doi dintre ei au renunțat pe parcurs.
„Prin sentința civilă din noiembrie 2020 Tribunalul Bihor a admis în parte cererea celor șapte proprietari și a anulat Hotărârea de Consiliu Local (n.r. privind exproprierile), așa că am decis să oprim orice demers până la sentința definitivă. În 2021, Curtea de Apel Oradea a admis recursul făcut de Primărie și a respins acțiunea față de reclamanți, decizia fiind definitivă, așa că am decis continuarea procedurii de expropriere”, a declarat primarul Florin Birta, joi, în cadrul unei conferințe de presă care a precedat ședința de Consiliu Local.
Potrivit edilului, proprietarii imobilelor vor primi în cont despăgubiri în valoare totală de 6 milioane lei și vor avea la dispoziție o jumătate de an ca să se mute. „Proprietarii imobilelor pot contesta în instanță suma de bani pe care Primăria Oradea le-o virează în cont lor, chiar dacă s-au atins de bani ca să își cumpere alte proprietăți”, a spus Birta.
Magazii de lemne pentru demolat...
Pe de altă parte, în imediata vecinătate, în perimetrul delimitat de străzile Dimitrie Cantemir, Theodor Aman și Ștefan Lucian, în spatele clădirii Poștei din Nufărul, municipalitatea va pune la pământ 40 de boxe de lemne și o casă, toate amenajate pe domeniul public.
„Construcțiile era folosite, în general, pentru depozitare. Blocurile se încălzeau cu lemne și locatarii aveau 40 de construcții de depozitare. Acum, că problema termoficării s-a rezolvat, am decis să expropriem acele construcții”, a afirmat Birta.
Odată finalizată procedura, municipalitatea va trece la amenajarea de parcări și spații verzi pe amplasatul eliberat. Valoarea totală a despăgubirilor acordate în această zonă se va ridica la 1,4 milioanele lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.