URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Septembrie 2021, 10:35

Parcări goale şi şosele pline

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prin inaugurarea parcării de la Voinţa, practic centrul Oradiei este încercuit cu parcări supra şi subterane. Aproape 2.000 de locuri stau la dispoziţia automobiliştilor care ajung prin centru. Îmi aduc aminte că nu demult se vehicula ideea de a da parcările oraşului pe mâna unor operatori prestigioşi străini, care să le exploateze. Era cea mai tare afacere, dar pentru ei, nu pentru noi, că ar fi primit moca o investiţie de 20 milioane de euro, după care ne-ar fi învăţat cum se rup bilete la intrare.

Din păcate, străzile sunt în continuare sufocate de maşini, chit că parcările nu sunt pline. E clar că pentru asta Primăria trebuie să mai schimbe din obiceiurile băştinaşilor, la fel cum a făcut-o şi când a taxat toate locurile de parcare. 

În primul rând, există străzi centrale unde încă nu s-a dat cu vopsea pe carosabil, aşa că nu se plăteşte parcarea. Acolo se parchează pe trotuar, iar mămicile îşi pot plimba bebeluşii doar cu drona. La asta se adaugă obiceiul de a merge cu maşina până în piramida din Primărie dacă se poate, căci şoferii nu sunt dispuşi să facă prea mulţi paşi.

Mulţi susţin că noile parcări nu vor face decât să crească traficul în centru. Posibil, dacă nu se iau nişte măsuri deştepte. Viena e plină de parcări subterane în centru şi totuşi vezi puţine maşini pe carosabil şi niciuna lăsată aiurea cu avariile pornite. 

Sigur că un tarif mai mare la maşinile parcate pe carosabil faţă de cele din parcările supraetajate va mai reduce aglomeraţia. Dar cel mai benefic lucru ar fi înfiinţarea, pe mai toate străzile centrale, a unor piste de biciclete. Am avea mai multe biciclete pe străzi şi mai multe maşini în parcări. În plus, manopera ar fi şi foarte ieftină, nu ca  preconizata pistă de 80 metri de pe strada Andrei Şaguna, care costă 8 milioane lei, cu cheltuielile de relocare a circulaţiei cu tot. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
parcarile etajate sunt prea scumpe daca incearca sa isi recupereze costul doar din structura construita. Costul s-ar recupera si din cele stradale, si din ridicari (al caror cost s-ar recupera din aceleasi surse, dar analizate toate impreuna).
Abonamentul de parcare in cele supraetajate ar trebui sa ofere acces pe toate parcarile etajate, sa fie mai ieftin decat ptr parcarea stradala pe culoarea alba. Ca sa nu il scumpim prea tare ar putea include si parcare stradala pe cele albe, daca la 5 min de mers pe jos in jurul celei etajate/ 500m distanta cele stradale se transforma in galbene cu maxim 2h durata. Trebuie sa dai un avantaj ptr ca lumea sa aleaga fie abonament, fie tichet de o intrare in etajata!
Postat 29 Septembrie 2021, 20:48 de unu
C-Laurentiu , anonymous, contus deletetus
Aia din 70-80 stiu sa foloseaca ceva IT si inca nu sunt pensionari, aia de dinainte nu prea stiu, dar se pot invata sau au copii, dar aia de dinainte nu merg cu masina sa-si plateasca darile , eu parcarile de genul le folosesc cu placere, nu parchez pe strada, cand am conditii bune de parcare
Postat 28 Septembrie 2021, 20:00 de Sandu2100
@KP - te asteapta secolul XXI...
".... spre exemplu, câteva ore să-ți plătești toate dările la primărie, la stat, furnizori, operatori, etc ... " nene. Traim in secolul XXI.. daca nu esti bosorog de 80 de ani, nu ai scuza de ce nu achiti online! Impozitul = se achita online, Electrica = se achita online, Telefonie = se achita online, Cheltuieli comune = transfer bancar (online! sau din aplicatie). Traim intr-o tara cu o populatie extrem de inapoiata. Azi am intrat la Remarkt... cred ca am fost singurii toata ziua care au utilizat casele automate... se vede ca magazinul este intre un cartier satesc si alte sate... La Lidl, Auchan, Carrefour, care macar sunt la periferia urbei, mai ai populatie civilizata care sa stie sa utilizeze casele rapide...
Postat 28 Septembrie 2021, 18:20 de sasi
PNL si varianta ieftina?
Astia cunosc numai varianta scumpa si proasta. Apoi daca vrem s ane comparam cu Wiene.. in Park and Ride platesti 4euro pt 24 de ore! 4 euro! pt o zi intreaga! Parcare monitorizata cu camere!
Postat 28 Septembrie 2021, 18:14 de sasi
Intreb, doar intreb
intreb pentru un prieten> cati ani de parcare gratuita din partea pmo pentru articol?
Postat 28 Septembrie 2021, 13:41 de scortosul
Sandu2100
Sunt sigur ca aia de 70-80 de ani sunt toti asi in IT. Multi nu sunt in stare sa-si scoata pensia de pe card, daramite sa faca plati online.
Postat 28 Septembrie 2021, 13:28 de User anonimizat
KP
Darile la primarie , la stat se pot plati on-line, si ai salvat 8 lei si timpul pretios
Postat 28 Septembrie 2021, 13:16 de Sandu2100
parcari scumpe
In primul rand abonamentul de parcare in cele supraetajate e mai scump decat cel pentru parcarea pe culoarea alba. Apoi esti si limitat doar la parcarea la care ai platit abonament. Ar fi normal ca abonamentul de parcare pentru cele etajate sa fie unul unic si sa se poata parca in oricare din ele pe acelasi abonament, asa cum e cel pentru parcarea pe culoarea alba, care nu e restrictionat la o anumita strada. In momentul de fata nu vad niciun avantaj pentru care as face abonament in etajata cand e mai ieftin si cu mai multe posibilitati cel pe carosabil.
Postat 28 Septembrie 2021, 12:56 de unul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON