URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Octombrie 2020, 16:18

Parcarea în centrul Oradiei, mai scumpă decât în restul oraşului: Primăria introduce două zone de tarifare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De anul viitor, parcările publice din Oradea vor avea tarife diferite. În centrul istoric al oraşului, o oră de parcare va costa 4 lei, cu un leu mai mult decât în restul oraşului, iar un abonament lunar 120 de lei, cu 20 de lei mai scump decât în cartiere.

Prevederea a fost cuprinsă în proiectul de taxe şi impozite locale pentru anul 2021, supus acum dezbaterii publice.

Oraş împărţit

Potrivit proiectului de hotărâre, la capitolul „Taxe pentru parcările publice cu plată (tichete, abonamente, plata cu telefonul mobil) tarife pentru ridicare și amenzi contravenționale” se propune implementarea unei taxări adaptate pe două zone.

Zona I va fi formată din centrul istoric al oraşului, delimitat de străzile B-dul Decebal, Calea Matei Basarab, Strada Sucevei, Strada Dimitrie Cantemir, Piata Emanuil Gojdu, B-dul Magheru, Strada Republicii, Strada Parcul Petofi, B-dul Dacia, B-dul Decebal, pe ambele părți. Zona a II-a va fi reprezentată de alte parcări publice decât cele din zona I.

Măsura a fost luată pentru a reduce traficul rutier din centru, pentru a descuraja parcarea pe termen lung în această zonă şi pentru a determina şoferii să folosească parcările supraetajate sau subterane din oraş.

Proiectul de HCL mai prevede că abonamentele pentru marcaj alb achitate pentru zona I vor fi valabile în zona II, dar nu şi invers. Aşadar, cine va plăti un abonament de parcare în cartiere, va trebui să plătească şi taxa de parcare, dacă îşi va lăsa maşina pe un loc alb din centrul oraşului.

„De asemenea, abonamentele eliberate în anul 2020 cu valabilitate pana în data de 30 martie 2021 vor fi considerate valabile pentru zona I și zona II”, se mai arată în proiect.

Preţurile din 2020 vor fi valabile, anul viitor, pentru zona II, în timp ce în zona I costurile de parcare vor creşte.

Te racordezi sau plăteşti!

Proiectul supus acum dezbaterii orădenilor mai prevede indexarea impozitelor şi tarifelor cu rata inflaţiei, adică 3,8%.

La capitolul noutăţi, se regăseşte propunerea de supraimpozitare cu 50% a clădirilor care nu s-au racordat la termoficare sau reţeaua de gaze, deşi au aceste utilităţi la poartă. Măsura a fost aprobată prin HCL 915/2019, cu termen de aplicare din 2021 şi, potrivit estimării Primăriei, circa 3.000 de orădeni care în prezent se încălzesc cu sobe sau cazane de lemne vor fi afectaţi.

O altă noutate este că municipalitatea vrea să aplice taxa de turism pentru toate unităţile de cazare din oraş, nu doar pentru cele cu cel puţin 5 camere, cum se întâmplă în prezent. Această taxă este de 50 de lei pe lună, iar pentru cele 170 de camere netaxate în prezent s-ar strânge în bugetul oraşului 85.000 de lei.

Puteţi transmite sugestii

Primăria Oradea propune şi introducerea unor taxe locale noi. De pildă, orădenii care vor cere pe loc un document care să arate bunurile şi obligaţiile de plată cu care figurează în evidenţele fiscale, vor plăti 30 de lei, iar pentru adeverinţe de la Instituţia Arhitectului Şef (cu excepţia celor care atestă schimbarea denumirii unei străzi), cetăţenii vor achita 100 de lei.

Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor, taxelor și tarifelor locale pentru anul 2021 va fi în dezbatere publică până pe 26 noiembrie şi poate fi consultat pe site-ul Primăriei, la secţiunea dezbateri publice. Propunerile, sugestiile şi opiniile se pot transmite cu menţiunea “Recomandare privind proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor, taxelor și tarifelor locale pentru anul 2021” prin email pe adresa primarie@oradea.ro, prin fax la nr. 0259/437.544 sau prin poștă pe adresa Primăriei Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1. De asemenea, pot fi şi depuse la Centrul de relații cu publicul - Primăria Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
Am intrat cu fast in Noua Domnie Fanariota
Articolul are rolul sa disimuleze po-pulimii electorale adevaratele miscari locale: majorare taxe/impozite cu 3.8% rata inflatiei,noi taxe arhitect sef,taxe turistice,cazier fiscal,taxa pe soba cu lemne aka fumarit etc. La fel cum epoca fanariota a fost vazuta de unii istorici ca un boom cultural(biserici) si economic(modernizrea statului feudal roman) dar la pachet cu numeroase biruri si opresiuni asupra populatiei captive.Epoca fanariota a culminat cu revolutia lui Tudor Vladimirescu in 1821.Lectura libera:[https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/domniile-fanariote-si-spiritul-luminilor-un-prim-efort-de-modernizare-a-principatelor-romane]...[https://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca_fanariot%C4%83]...[https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_de_la_1821]. Se pogoara Lumina asupra noastra.
Postat 19 Octombrie 2020, 09:15 de excalibur
BIRTA , NICI BINE NU TE-AI INSTALAT SI OMORI ORADENII CU TAXE
PRIMĂRIE , TOT NEMERNICĂ AI RĂMAS ! PRIMĂRIA ORADEA , NU POȚI SĂ FI DECÂT ORDINARĂ CRESCAND CONTINUU TAXELE SI IMPOZITELE , FĂRĂ SĂ ȚII CONT DE SALARIILE ORĂDENILOR , DE DE CALITATEA ȘI DECENȚA VIEȚII ACESTORA , ȘI MAI ALES DE FAPTUL CĂ TRAVERSĂM O PERIOADĂ IN PLINĂ PANDEMIE . PRIMĂRIA ORADEA , SĂ-ȚI FIE RUȘINE . NU -I DE MIRARE CĂ IN CELE 10 PROIECTE IMPORTANTE PREZENTATE DE BIRTA IN CAMPANIA ELECTORALĂ , DECENȚA SI CALITATEA VIETII ORADENILOR ERA DOAR , LA PUNCTUL 6 (ȘASE) . SUNTEȘI NISTE ORDINARI , CE MAI TURA-VURA !
Postat 19 Octombrie 2020, 09:03 de ADAM-BELLA
Taxe hoteliere!
Cu cazarea in regim hotelier cum ramane ,unde nu sunt verificate de organele de control nici conditiile privind cadrul legal,nici minimele conditii pentru prevenirea pandemiei?Unde este siguranta locatarilor???????
Postat 19 Octombrie 2020, 08:38 de Ave
........
Vreau sa-l vad pe cel care risca, el si/sau copilul sa circule cu transportul in comun! Daca nu esti (inca!) ,,covidat", apeleaza la serviciile otl-ului, infectarea e garantata. Iar a-i trimite pe cei mici pe jos la scoala, in cel mai sigur oras din tara, e un risc pe care niciun parinte responsabil nu si-l asuma. Pedofilii umbla liberi, nu-si fac griji, nici nu au de ce (sarut mana, coana Justitie, sa traiti domni parlamentari!). Stiind ca oradenii nu au incotro si trebuie sa apeleze la masini, sa vii sa le maresti taxele pt. parcare, arata ,,grija" (citeste nesimtirea!) pt. cei pe care-i furi, ca asta e, furt! Daca ar fi vrut, birtinezul ar fi gasit solutii! Una simpla: cumpara 50/100 de microbuze si le aloca scolilor din oras. Contra unui abonament lunar, ii culegea pe cei mici si-i ducea la scoala. Macar pe cei din I-IV!
Postat 19 Octombrie 2020, 05:59 de pinonel
excalibur AKA viata_profana, mechanic, Nelu_Colonelu, Colonelu_Nelu, QpqDornq, vulpea
Ce mai face Nelu Colonelu, câți bai a încasat până acum::::))))
Postat 19 Octombrie 2020, 02:58 de Sandu2100
Sa nu uitam,Birta ne va cauta ...la domiciliu
[https://www.ebihoreanul.ro/stiri/tu-cum-iti-incalzesti-casa-primaria-ii-chestioneaza-pe-oradeni-despre-instalatiile-din-imobilele-pe-care-le-detin-149570.html]...[https://www.ebihoreanul.ro/stiri/caloriferul-la-control-peste-14200-de-oradeni-care-si-au-declarat-casele-fara-instalatii-vor-fi-verificati-149466.html]...[https://www.ebihoreanul.ro/stiri/cresc-iar-impozitele-consiliul-local-majoreaza-birurile-cu-46-si-introduce-noi-taxe-speciale-153126.html]...[https://www.ebihoreanul.ro/stiri/biruri-mai-mari-si-mai-multe-primaria-vrea-sa-indexeze-impozitele-oradenilor-cu-46-si-sa-introduca-noi-taxe-152071.html]
Postat 18 Octombrie 2020, 19:24 de excalibur
Parcare...dulce parcare
Sunt anumite necesitati umane,care,in secolul 21,ar trebui furnizate de catre administratia comunitatii,gratuit.Via impozite/taxe locale.Gunoi,parcari,wc-uri publice,apa la cismea stradala.Ne putem gindi la transport in comun plus alte facilitati.Pentru ca traim vremuri de abundenta,cu administratii bogate.Sa ne aducem aminte ca acum 100 de ani erau in mica viena personaje care carau apa cu butoiul,sacagii[https://viabucuresti.ro/sacagii-salepgii-limonagii/].In Australia, apa e furnizata de comunitate,gratuit,pina la limita propritatii.In nerabdarea noastra de a accede in economia de piata,am privatizat tot,de-a valma...cu speranta ca vom trai fara griji pina la adinci batrineti.Administratiile locale au capatat expertiza in luminite de sarbatori si artificii de revelion.Gazul,apa,energia,carburantii,gunoiul le-au desertat cu gratie in poala capitalistilor.A mai ramas Hidroelectrica si CEC Bank,not for long...prietenii stiu de ce.
Postat 18 Octombrie 2020, 19:12 de excalibur
...
Să nu înțeleagă lingăii că mă afectează un 1 leu în plus, dau 100 numai să scap de plăvani, vinituri, săraciilor.
Postat 18 Octombrie 2020, 18:48 de oradeaveche
...
Problema principală este că, în lumea bună, parcările sunt construite și administrate privat. Viena, cu care ne comparăm inept, are 8 parcări în primul district, noi vom avea șase în centru. Ciudată proporție pentru un oraș de zece ori mai mic. P.S. Nu degeaba ne-au refuzat toți marii operatori europeni, APCOA nu vine fără un studiu amănunțit. Refuzat e impropriu spus, au pus un preț încât să facă primăria să renunțe. Apropo, seara sunt vreo 200 de locuri libere în spate la tribunal, cu restu ce le construim ce facem? Dacă nu parchează grasu sun geam, să-i vadă grasa mașina, ce rost mai are?!
Postat 18 Octombrie 2020, 18:41 de oradeaveche
Foarte bine
Ar trebui impusă taxa de poluare in Oradea
Postat 18 Octombrie 2020, 18:36 de Sandu2100
Efectul bolovanului
Se rostogolește din inerție și calcă, nimicește tot ce se află în calea sa. Degeaba a plecat, el va fi mentorul tuturor ideilor aparent inițiate de noul primar, care va fi doar un om să fie cineva acolo, dar va executa în continuare poruncile liderului suprem. Taxarea mai ridicată a zonei centrale nu v avea nici un efect pozitiv, parcarea subterană și cele supraetajate oricum vor fi pline, va fi o pierdere de timp să te tot învârți căutând un loc pentru că nu există o informare asupra locrilor libere disponibile...
Postat 18 Octombrie 2020, 17:52 de zsizsi
3000 de orădeni care nu și-au demolat sobele sunt abuzați din start !?!
În primul rând că nu poți compara căldura de la sobă, plăcută și naturală, cu cea de la calorifer ... artificială și nu tocmai potrivită confortului !?! În al doilea rând, ANRE are ca punct de plecare o lege, din această lună, prin care racordurile la gaz și la termie până la poartă se fac pe banii operatorilor, nu a consumatorilor !?! Apoi intervine situația că ... municipalitatea nu are o evidență reală ci doar una declarativă prin care, din cei 3000, o mare parte deține deja A/C-uri în regim de pompe termice, care sunt incomparabil mai eficiente decât sistemele centralizate ori cele individuale de încălzire și/sau gaze !?! Nu în ultimul rând, hotărârea privind supraimpozitarea celor 3000 care preferă sobele, nu este legală și poate fi desființată de orice instanță de contencios, urmare studiului ANRE care arată că poluarea cu fum de la lemne este mult mai redusă decât cea de la gazele arse !?! Așadar, nivelul de ignoranță a consilierilor locali și a edililor orădeni continuă epopeea discriminărilor și ilegalităților administrației Bolojan !?! O altă problemă ține de costul parcărilor ... care, oriunde în lumea civilizată, se corelează cu nivelul de transport public, deci alternativ, precum și cu numărul autovehiculelor din urbea respectivă și cu nivelul mediu al puterii de cumpărate și venitului pe cap de contribuabil. La Oradea au crescut și veniturile, sau doar taxele și impozitele? La Oradea sunt mai multe locuri alternative de parcare și o frecvență mai bună a mijloacelor de transport public în centrul urban, sau doar au fost legiferate "pensiile speciale" pentru primari și viceprimari ?!? Poate că "neterminații" din primărie și consiliul local au nevoie de bani ca să-și primească salariile mărite cu 25% de la 1 ianuarie 2021 ... dar, orădenii care îi plătesc, au venituri medii mult diminuate în aceste vremuri "pandemice". Nimic nu face municipalitatea pentru orădeni ... doar se aruncă cu vorbe, taxe, tarife și impozite, tot mai mari și tot mai nejustificate, la care se adaugă un tot mai mare disconfort urban.
Postat 18 Octombrie 2020, 17:43 de CrisDumi
Fara nici o legatura...
...cu parcarile:[https://www.cotidianul.ro/document-cati-bani-a-imprumutat-citu-pana-acum/].De la începutul acestui an și până la data de 14 septembrie 2020, Ministerul Finanțelor s-a împrumutat de pe piața internă și de pe cea externă cu 53,12 miliarde de lei, 7,11 miliarde de euro și 3,3 miliarde de dolari. Împrumuturile sunt contractate pentru finanțarea deficitului bugetar aprobat de 8,6% din PIB, adică 90,9 miliarde de lei, se arată într-un document semnat de secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Attila Gyorgy...România a cheltuit mai mult în acest an cu dobânzile. De exemplu, execuția bugetară pe primele opt luni ale lui 2020 arată că s-au plătit 11 miliarde de lei cu dobânzile, adică 1% din bugetul general consolidat, în timp ce în perioada ianuarie-august 2019 cheltuielile cu dobânzile au fost dde 8,98 miliarde de lei, adică 0,9% din bugetul general consolidat. Asta înseamnă o creștere cu 22,8% în sumă absolută.
Postat 18 Octombrie 2020, 17:30 de excalibur
observatii despre transportul in oras
nu ne surprinde faptul ca se maresc taxele, ceea ce ma surprinde este faptul ca zona decebal pana in cantemir e considerata zona 1. intelegem ca este nevoie de bani la buget, dar chestia asta e ridicola. in plus, nu inteleg obsesia parintilor de a-si plimba cu masina copiii in fata scolii zilnic, cand ar putea foarte bine sa foloseasca mijloacele de transport in comun - si aici ajungem la un subiect sensibil: graficul otl este in acest moment nepregatit (insufucient) sa asigure transportul elevilor la scoala. cum doreste consiliul local sa rezolve aceasta problema?
Postat 18 Octombrie 2020, 17:16 de roger
proiectul de taxe şi impozite locale pentru anul 2021 & taxe locale noi
100 de lei pentru adeverinţe de la Instituţia Arhitectului Şef, indexarea impozitelor şi tarifelor cu rata inflaţiei, adică 3,8% {provocata de guvernele psd anterioare,evident},supraimpozitare cu 50% a clădirilor care nu s-au racordat la termoficare sau reţeaua de gaze,circa 3.000 de orădeni care în prezent se încălzesc cu sobe sau cazane de lemne vor fi afectaţi.Pentru cine nu a inteles ce ne asteapta in urmatorii ani,dupa victoria zdrobitoare a PNL la viitoarele alegeri parlamentare,ae fi bine sa participe la dezbateri.In pauza,citim si alte fapte de arme ale guvernului meu:[https://www.catavencii.ro/editorial/zuckerman-si-romanii/]
Postat 18 Octombrie 2020, 16:56 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON