O femeie din România a fost găsită aproape moartă de Poliţia spaniolă într-o magazie din oraşul Pozoamargo, provincia Cuenca, unde a fost ţinută cu forța de iubitul său, care a torturat-o.
Potrivit Libertatea.ro, care citează site-ul de ştiri Niusdiario.es din Spania, femeia şi-a denunţat în trecut iubitul pentru agresiuni fizice şi viol.
La finalul lunii octombrie, fratele femeii, care se află în România, le-a trimis autorităţilor române imagini surprinse în timpul unui apel video dintre cei doi, în care se puteau vedea rănile de pe chipul femeii bătute de iubit.
Autorităţile au anunţat apoi Ambasada Spaniei din România, iar aceasta, la rândul său, poliţia spaniolă care i-a căutat timp de mai multe zile pe cei doi. Într-un final, românca a fost găsită pe 25 octombrie, ascunsă într-o magazie întunecată şi murdară.
Sursa citată mai scrie că, din cauza rănilor provocate de iubitul său, femeia nu a putut să iasă pe picioarele sale din magazie, iar în drum spre spital a leşinat de mai multe ori. Victima avea răni pe tot corpul provocate de lovituri puternice.
Aceasta nu a reuşit să le ofere multe detalii oamenilor legii despre abuzatorul său, fiindcă nu ştie limba spaniolă, însă le-a spus că a fost violată şi le-a repetat numele de familie al bărbatului.
Bărbatul a fost găsit la scurt timp, în zona unei ferme din acelaşi oraş, şi a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, rele tratamente în familie şi vătămări corporale. Publicaţia spaniolă nu oferă detalii despre cetăţenia iubitului româncei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.