URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 22 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Tarom are un vechi monopol pe cursele București - Oradea, ba surse din industrie spun chiar că ruta este cea mai profitabilă a companiei. O informație intuită și din prețurile biletelor, exorbitante, și din faptul că se găsesc greu cu o zi - două înainte de zbor, iar adesea chiar deloc. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Februarie 2013, 00:00

Nu rata noul BIHOREANUL tipărit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şpagă în doi

A apărut un nou "star" în galeria judecătorilor Curţii de Apel Oradea acuzaţi de corupţie! Judecătorul Traian Munteanu este cercetat de DNA pentru luare de mită alături de colegul său, Mircea Puşcaş, fiind turnat de acelaşi interlop care voia să-şi cumpere libertatea, dar care a rămas după gratii fiindcă banii pe care i-a strâns pentru magistraţi, 20.000 de euro, s-au dovedit a fi prea puţini...

Şcoala de tâmpiţi

Un universitar orădean pune învăţământului românesc un diagnostic dur, învinuindu-l că produce rataţi sistematic şi la scară industrială . El însuşi profesor şi părinte, Mihai Maci acuză sistemul că e rupt de realitate şi că urmăreşte obiective iluzorii, fiind preocupat de fapt de propria perpetuare şi de afacerile conexe ale "dascălilor", inspectorilor şi oficialilor din Minister.

Maşină pe viaţă

De peste patru decenii, un şofer din Oradea trăieşte o pasiune neobişnuită pentru unul şi acelaşi autoturism. Îndrăgostit încă de tânăr de un automobil de fiţe din era comunistă, bărbatul a rămas mai fidel propriei Volgi decât soţiei şi nu vrea să se despartă de bătrâna limuzină până la moarte.

Tunel sub centru

Viceprimarul Mircea Mălan va căuta fonduri europene pentru a muta în subteran traficul care gâtuie actuala "turbogiraţie". Municipalitatea crede că prin construirea unui tunel între Podul Dacia şi intersecţia din faţa Palatului Finanţelor vor dispărea ambuteiajele, iar perimetrul din faţa Cetăţii va putea fi transformat în zonă pietonală.

Câştigător pierzător

Un executor l-a lăsat fără 100.000 euro pe un orădean care cumpărase o casă la licitaţie. Pentru că licitaţia a fost anulată, iar Mihai Negrău a tocat banii depuşi în contul său şi apoi a murit, în urma afacerii cumpărătorul s-a ales doar cu o operaţie pe inimă şi 10 ani de muncă grea în străinătate duşi pe apa Sâmbetei.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Livia Banu, directorul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea: "Confortul şi civilizaţia nu vor veni din afară"

Două ţări, un scop, succes comun! Dincolo de lozinci, programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România a fost înfiinţat pentru a reduce diferenţele existente între regiunile de frontieră din cele două ţări. Fiecare proiect trebuie să folosească partenerilor din ambele ţări, se verifică la Oradea şi se decontează la Budapesta. Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea (BRECO) este organismul intermediar la nivelul căruia se verifică proiectele depuse de români din Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş. Din acest motiv, angajaţii BRECO sunt mai mult pe drum.

Fost director în Primărie, apoi coordonator al Programului pentru reforma administraţiei publice locale derulat la începutul anilor 2000 de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională, Livia Banu conduce BRECO de opt ani. Perioadă în care s-au implementat nu mai puţin de 475 de proiecte...

Şcoală pericol public!

Nepăsarea autorităţilor face ca 67 de elevi din satul bihorean Dumbrava să înveţe într-o şcoală în pericol de prăbuşire. Întrucât în clădirea veche de un secol nu s-a investit niciun leu de mai bine de un deceniu, învăţătorii nu au de ales decât să ţină lecţiile în săli dărăpănate, sperând să nu cadă vreun perete peste ei taman în timpul orelor.

Taxă pe sărăcie

Începând de anul acesta, ţăranii vor plăti un impozit de 16% pe veniturile din agricultură. Majoritatea bătrâni şi cu pensii mizere, agricultorii vor fi impozitaţi cu sume stabilite "din pix" pentru venituri din recolte sau de pe urma creşterii animalelor pe care nici măcar nu-i sigur că le vor realiza.

Primăvara maeştrilor

Primăvara "înfloresc" şi spectacolele de teatru. Pe lângă producţiile proprii, sala mare a Teatrului Regina Maria va găzdui la începutul lunii martie alte trei reprezentaţii care se anunţă memorabile. Sunt spectacole ce au stârnit aplauze furtunoase ani întregi în toată ţara, cea mai mare parte a succesului datorându-se stelelor cu adevărat strălucitoare din distribuţie: Radu Beligan, Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
"INTERESUL POARTA FESUL" domnule Chirila
Domnule Chirila, te-ai simtit dator fata de doamna Banu ca ti-a angajat sotia la Biroul Regional si acum ii faci reclama? Nu cred ca era cazul sa aratati tuturor ca aveti interese comune.
Postat 20 Februarie 2013, 17:11 de revoltat
SĂ SE CEARĂ
STRĂMUTAREA TUTUROR CAUZELOR!!!!!!! SĂ NU MAI POATĂ LUA, DA, ÎMPĂRŢI, NICI DREPTATE, NICI SHPAGĂ, NICI MUIERI, NICI BĂRBAŢI, NICI NIMIC - DEJA NE ENERVEAZĂ - CHIORII DRACULUI, CĂ N-AU UN BAN !!!!!!!!
Postat 18 Februarie 2013, 00:32 de UN GRUP ONEST
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5756 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON