URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iunie 2023, 10:39

Momentul adevărului în Educaţie

Momentul adevărului în Educaţie Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nici cei mai mari duşmani ai învăţământului, adică actualii conducători ai ţării, care au fost chinuiţi vreme de patru clase şi un doctorat de dascăli haini, nu pot nega faptul că salariile profesorilor sunt mici. Sau că la ce salarii primesc debutanţii nu vor veni în învăţământ decât absolvenţi de la vreo facultate privată unde au trecut cu 100 de euro per examen.

Dacă acesta este momentul adevărului, Guvernul nu are decât să scoată banii, dar să pună şi nişte condiţii. Cam la fel cum face Uniunea Europeană cu PNRR-ul, de la care nu o să vedem în veci bani dacă nu rezolvăm problema pensiilor speciale. Şi când zic metoda PNRR nu mă gândesc doar la cerinţele dascălilor, ci şi la cele ale personalului din sănătate, Poliţie, sau ale altor slujbaşi care se pregătesc de revendicări salariale.

Marea nedreptate ce se face celor din învăţământ nu este doar că un debutant primeşte 2.000 de lei salariu, ci că singurul mod de stimulare a dascălilor este vechimea şi nicidecum eficienţa. De ce oare trebuie să plătim la fel un profesor care scoate analfabeţi funcţionali pe bandă rulantă, fără să-l întrebe nimeni de sănătate până iese la pensie, iar pe dascălii dedicaţi să-i lăsăm în grila aia cu vechimea în muncă?

Hai să dublăm de mâine salariile profesorilor, dar în mod cert numărul analfabeţilor funcţionali nu se va înjumătăţi, ceea ce va face să avem un învăţământ la fel de prost, numai că de două ori mai scump!

Reacţia sindicaliştilor de respingere a ofertei guvernamentale arată cât de fracturată este România azi. Dacă angajaţilor din mediul privat Guvernul le-ar fi propus o creştere de 1.000 de lei brut de la Buget, pun pariu că n-aţi fi găsit un singur lucrător să refuze această ofertă.

Guvernul trebuie să facă primul pas. Să mărească salariile, dar să impună criterii severe de performanţă. Nu de alta, dar nu e normal ca directorii care vin la concurs să ceară anonimizarea propriilor nume, ca să nu se facă de râs dacă iau note mici, sau să vedem dascăli care vor venituri decente însă ei iau nota 1 şi ceva la examenul de titularizare. 

Cu sau fără greve, cu sau fără măriri salariale, nu ne mai putem face iluzii. Învăţământul a ajuns o afacere independentă de "România Educată" a Statului Român, exclusiv între părinţi care mai cred în utilitatea educaţiei pentru odraslele lor şi nişte dascăli dedicaţi, care îşi fac meseria indiferent de greutăţile de care se izbesc. Restul e retorică sindicală şi gargară guvernamentală.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
......
Adica pt debutantii idi*ti din invatamant sunt arhisuficiente 2400 de lei, da' pt pulanarii la inceput de drum n-ajung 4500 de lei?! Totusi, dascalii, buni, rai, fac o facultate, pe cand pulanar ajungi cu bacul si o vacanta de 3 luni la o scoala de ,,agenti"....
Postat 11 Iunie 2023, 19:07 de pinonel
Analfabeți FuncțioNAL
... nu funcțioNALI... Povestea cu ciobu' și oala spartă...
Postat 10 Iunie 2023, 13:30 de ovexcluj
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON