URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Mai 2022, 19:38

Mai ușor cu digitalizarea, mister Boloș!

Mai ușor cu digitalizarea, mister Boloș! Foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mă bucur că, în sfârșit, Marcel Boloș a ajuns la Ministerul Fondurilor Europene! Este unul dintre puținii miniștri din Guvern despre care poți spune că e omul potrivit la locul potrivit.

Când se va scrie istoria reală a acestor vremuri, va ieși la iveală și rolul benefic pe care Boloș l-a avut în dezvoltarea orașului nostru. Oricum, față de gureșul ONG-ist Cristian Ghinea, genul de om care spune ce știe, dar nu știe ce spune, Boloș e un câștig pentru județ și țară.

După cum arată axele pe care se pot cheltui bani europeni, se pare că am intrat în zodia digitalizării. Nu înțeleg, însă, de ce Uniunea Europeană se încăpățânează să impună aceleași axe tuturor țărilor, fără să țină cont de specificul și nevoile naționale. Sigur că alde Franța sau Germania au nevoie acută de o dezvoltare a digitalizării, dar noi încă suntem la faza de deznămolire a țării.

Este adevărat că au venit bani europeni și la noi pentru a desființa buda din fundul curții, însă primarii au preferat să fure fondurile, cot la cot cu constructorii, și să lase satele în mizerie. Poate că de acum înainte ne vom dovedi mai vrednici.

În ce privește digitalizarea, atât cât a fost, s-a dovedit generatoare de costuri mai mari pentru țară. Deși s-au umplut instituțiile bugetare de calculatoare, numărul de angajați tot a crescut. Asta pentru că, pe lângă plăvanul care scria cu creion chimic, a mai apărut un chibiț care să-i arate și unde să pună degetul pe tastatură.

Așa că Boloș ar trebui să le explice mai marilor de la Bruxelles că strategia alocării fondurilor trebuie modificată pentru compensarea efectelor crizei apărute din pricina războiului. În primul rând, să ceară mai mulți bani pentru lucrările pe fonduri europene care sunt în curs, pentru că prețurile au crescut extrem de mult și investițiile riscă să fie abandonate.

Apoi, ar trebui ca banii de digitalizare - care, repet, doar vor îmbogăți niște firme de casă ale Guvernului și vor spori numărul de angajați - să fie redirecționați pentru eficientizarea energetică a blocurilor.

În Oradea avem bani europeni pentru izolarea a doar 23 de blocuri, când cererea este de peste 400. La ce embargo energetic ne așteaptă din partea rușilor, va trebui să drămuim fiecare gigacalorie.

Iar dacă acum câmpurile Ucrainei sunt arate de bombele rusești, iar mujicii sovietici, în loc să lucreze pământul, îl îngrașă cu victime ale războiului, România ar trebui să primească bani și pentru refacerea sistemului de irigații. Așa vom putea hrăni mai multe guri din Europa, deoarece, în vremurile acestea complicate, cipurile nu țin de foame.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Digitalizarea
Aici apare confuzia: Multi cred ca e ceva cu degetul. Termenul are alta etimologie, inseamna cifra. Deci nu presupune munca cu degetul, la anvelopare, de exemplu, cum bine a observat domnul director, ci munca cu cifrele. Se vor angaja cei mai iubiti dintre paminteni, generic numiti IT-isti, cu salarii de 4 mii de €, pentru a introduce date in sistem. Nu, nu mai aveti timp sa faceti repede o facultate de profil, problema e rezolvata deja: " - care, repet, doar vor îmbogăți niște firme de casă ale Guvernului și vor spori numărul de angajați -"
Postat 08 Mai 2022, 11:40 de excalibur
Lingăul Chirilă s-a enervat tare, dacă a ajuns să șteargă comentarii contra.
Nu contează, că o să-i las acasă în cutia poștală ce nu vrea să se știe. Apoi o să spunem și la radio, televizor și presă scrisă autentică, cum e cu mercenariatul și subordonarea la Bihoreanul.
Postat 07 Mai 2022, 18:24 de KP
23 din 400
Innoirea sistemului de termoficare e un esec, depinde de gaz si e prost gandit, rigid. Pe langa centrala (subdimensionata), magistrale si retele noi (fara recirculare), putine module in loc de puncte termice, nu mai bine era prioritizata reabilitarea termica a imobilelor si lasata libertatea omului de a alege (centrala proprie) ?!
Postat 06 Mai 2022, 11:25 de CalinWn
Cât de bună e asta
"...faza de deznămolire a țării." Trist dar adevărat!
Postat 06 Mai 2022, 06:12 de Vio_427
CrisDumi aka KP VUVUZELA comunistă
Cat de mult ți-ai dori sa bombardeze Rusii Oradea???? Sa strice tit ce a făcut Bolojan
Postat 05 Mai 2022, 21:13 de Sandu2100
Cat adevar: "de ce Uniunea Europeană se încăpățânează să impună aceleași axe tuturor țărilor, fără să țină cont de specificul și nevoile naționale? Sigur că Franța sau Germania au nevoie acută de o dezvoltare a digitalizării, dar noi încă suntem la faza d
dar ne trebuie prioritati nationale, acceptate de PSD si PNL si PMP si toti cot la cot, si negocitatori cu cap care sa reprezinte interesele cetatenilor romani (inclusiv terminale de gaz si gaz lichefiat, gazoducte dar si cu petrol din surse variate (Georgia, Rusia, Orientul Mijlociu, Africa de Nord) interconectate la reteaua nationala si europeana, reforma marilor producatori din energie pentru un mix de surse de productie in 3 producatori majori, sisteme de irigatii, canalizare, reabilitare termica, management deseuri, extindere retele locale de gaz, drumuri de centura si autostrazi si drumuri express, si multe altele.
Postat 05 Mai 2022, 19:53 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON