URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Martie 2021, 16:15

Magazin pentru animale de companie în Piaţa 100 (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Piaţa 100 din Oradea a fost amenajat un spaţiu destinat celor care doresc să cumpere sau să comercializeze păsări şi animale mici de companie. Iubitorii de animale găsesc aici de la căţei de rasă, porumbei ornamentali, găini, cocoşi şi boboci, la iepuri, peşti de acvariu, papagali etc.

Magazinul are o suprafaţă de 162 mp şi este situat în partea din spate a pieţei, în Sectorul Bazar.

Spaţiul de unde doritorii pot achiziţiona un animal de companie este împărţit în două sectoare, unul pentru câini, cu 16 locuri, având o suprafaţă de 54 mp, şi altul pentru păsări şi animale mici, cu 32 de locuri, în suprafaţă de 108 mp.

Tarifele practicate sunt următoarele: 15 lei/loc, în zilele de duminică, şi 7,5 lei/loc - în zilele de sâmbătă.

Cei care doresc să aibă locul rezervat vor putea întocmi abonamente, anticipat, în acest caz având de achitat 60 lei/loc, pentru zilele de duminică, respectiv 30 lei/loc, pentru zilele de sâmbătă, sau 90 lei pentru toate zilele de sâmbătă şi duminică din lună. De menţionat că valoarea abonamentului este aceeaşi indiferent câte zile de sâmbătă şi de duminică are luna.

Loredana Buz
Consilier Relaţii Publice ADP Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Tragicomedie
Avem o lege clara care obliga la sterilizarea, castrarea cainilor care nu au drept de monta! Parintii acestor pui ma gandesc ca au drept de monta, nu? Totodata acest pui din poza sunt vaccinati, microcipati si au si carnet de sanatate, nu? Totodata ma gandesc ca DSV/ul sau ADP/ul a si verificat daca acest pui saraci "detin" carnet de sanatate sau nu? Totodata ma gandesc ca primesc un bon de casa cand devin atat de nebuna ca imi cumpar un pui de aici, nu?
Postat 30 Martie 2021, 12:43 de Pumukli
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON