URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam recent, a intrat în vigoare prima dintre cele "trei legi ale justiţiei" mult discutate în ultimul timp în spaţiul public, respectiv Legea nr. 207/2018 pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
03 Februarie 2011, 11:47

Moşul cel sprinten: la 100 de ani aleargă 100 metri garduri în 30 de secunde!

I se spune "Bolt cel de aur" şi este cel mai rapid moşuleţ din lume. Un japonez în vârstă de 100 de ani a reuşit performanţa să termine cursa de 100 de metri garduri în mai puţin de 30 de secunde.

Culmea este ca bătrânelul s-a apucat de atletism doar de câţiva ani, relatează Ştirile ProTV.

Înainte, obişnuia să-şi petreacă timpul jucând go, dar cum majoritatea partenerilor de joc s-au stins din viata, s-a orientat către sport.

Întrebat care e cheia reuşitei sale, bătrânelul a spus că e nevoie de trei lucruri: sănătate fizică, sănătate mintală şi sănătate financiară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON