"Versarea de sânge, adevărat măcel ce s-a făcut duminică, 24 aprilie 1904, în orăşelul Aleşd din comitatul Bihorului, este o dramă din cele mai dureroase, care te umple de fiori". Aşa a descris Gazeta Transilvaniei, din Braşov, revolta ţăranilor de pe Valea Crişului împotriva partizanilor "kossuth-işti" şi stăpânirii ungureşti.
În memoria ţăranilor ucişi atunci, comuniştii au comandat un monument, chiar pe locul măcelului. Realizat de sculptorul Nicolae Kruch, obeliscul din piatră n-a fost însă întreţinut, degradându-se serios şi devenind şi mai puţin interesant pentru autorităţile locale.
Promisiuni de campanie
În aprilie 1904, în pregătirea alegerilor din anul următor, Partidul Independenţei şi al 48-iştilor condus de Ferenc Kossuth, fiul revoluţionarului Lajos Kossuth, a organizat o întâlnire de constituire la Aleşd. Românii au fost chemaţi şi ei, cu promisiunea că va participa şi Ferenc Kossuth "şi fiecăruia i se va da pământul ce i se cuvine", după cum scriu ziarele vremii.
De fapt, politicienii încercau să profite de sărăcia ţăranilor. "La acea vreme, ţăranii români erau lipsiţi de drepturi de pământuri, care aparţineau grofilor. Unii grofi nu locuiau în zonă şi au dat pământurile în arendă. Arendaşii, majoritatea evrei, pe lângă suma pe care o primeau anual de la grof, luau şi ei partea lor de pe ţăranii români. Practic, mai luau încă o piele de pe muncitorul agricol, un surplus de impozit", explică istoricul Gabriel Moisa (foto).
Agitaţi de socialişti
Nemulţumirile erau speculate însă şi de socialişti. "Ideile socialiste erau prezente deja în partea de vest a actualei Românii, pe filieră maghiară. Partidul socialist din Ungaria a avut activişti de frunte în Oradea", spune Moisa.
Atât ziarele vremii, cât şi rapoartele autorităţilor maghiare, reproduse în cartea "Din durerile Bihorului" (de Ioan Popovici, Bujor Dulgău şi Ioan Mircea Ghitea), arată că românii au fost atraşi la întâlnirea din Aleşd şi de "agitatori socialişti". "Românii din Bihor sunt în mare sărăcie din lipsă de pământ şi din cauza blăstămatei patimi a beţiei. Şi fiindcă sărăcia şi foamea, dar mai ales setea de rachie, este cel mai rău sfătuitor, agitatorilor social-democraţi le-a fost uşor a amăgi acest popor mai înainte blând şi muncitor, şi a-l aţâţa şi tulbura până la sălbăticie", relata ziarul clujean Răvaşul.
Că ambele tabere i-au manipulat pe ţărani o arăta şi Gazeta Transilvaniei, scriind că partidul lui Kossuth a făcut în Bihor "promisiuni frauduloase, că îndată ce vor fi aleşi li se vor face românilor fel de fel de înlesniri, li se va da gratuit pădure şi păşune, li se va îngădui fierberea rachiului fără controlul Finanţelor, dările se vor uşura şi câte şi mai câte".
Căpetenii atacate
Cel puţin 4.000 de oameni s-au strâns la adunarea de la Aleşd, unde s-au mobilizat 30 de jandarmi şi un escadron de husari din Oradea. De îndată ce preşedintele partidului, avocatul Kerekes Elek, a luat cuvântul, ţăranii au început să huiduie, iar când acesta a citit telegrama lui Kossuth, au aruncat cu pietre spre podium. Imediat, un husar a despicat cu sabia capul unui român, care îl lovise pe căpitanul călăreţilor cu o piatră.
Toder Archiş, descris drept un agricultor avut din Lugaş şi cunoscut agitator socialist, a scos un revolver şi l-a împuşcat pe comandantul jandarmilor, Resch Mihaly, care înainte să cadă mort şi-a ucis, la rându-i, criminalul. Atunci jandarmii au deschis focul, "au descărcat 58 de gloanţe, iar fiecare glonţ a nimerit în cineva", consemna presa.
Stare de alertă
Bilanţul a fost crunt, ziarele vorbind de 23 de morţi (după alte surse, 28) şi zeci de răniţi (peste 150). Mărturiile sunt cutremurătoare: ţăranii adunau răniţii din piaţă, în "ţipete şi vaete grozave" ale muribunzilor, iar dâre de sânge s-au întins pe toate uliţele. Zeci de cadavre au fost găsite pe câmpuri, ale unor răniţi care încercaseră să fugă, dar pe care moartea i-a ajuns din urmă.
18 care au transportat răniţi la Oradea, iar prin satele traversate bărbaţii şi-au descoperit capul şi femeile au îngenuncheat, ca în faţa unor martiri. Se spune că mulţi alţi răniţi ar fi refuzat îngrijirile, de teamă că, odată cu ele, ar veni şi pedeapsa.
De la Oradea s-a decretat stare de alertă, iar seara autorităţile maghiare au pus ţiganii să strângă cadavrele ţăranilor. Unele au fost trimise familiilor, altele aruncate într-o groapă comună. În schimb, Resch a fost înmormântat cu onoruri militare, iar însuşi contele Tisza, prim-ministrul Ungariei, a trimis o coroană.
Ancheta a arătat că principalii agitatori au fost din Ţeţchea, Hotar, Subpiatră, Lugaşu de Jos, Vadu Crişului şi Bulz. În decurs de-o săptămână, 18 dintre ei au fost arestaţi. Trimişi la judecată pentru revoltă şi ultraj, toţi au fost condamnaţi la temniţă.
Ecolul măcelului s-a auzit şi în Europa, ziare din Austria şi Franţa criticând ungurii pentru cum i-au "molcomit" pe turbulenţii români. Concluzia trasă de gazetari a fost că văduvele îşi plângeau soţii şi orfanii părinţii aţâţaţi de "ştiri false", în timp ce agitatorii scăpau cu viaţă.
Kilometrul 0
Pentru comemorarea sângerosului eveniment, în 1979 autorităţile comuniste au lansat un concurs pentru ridicarea unui monument, câştigat de sculptorul Nicolae Kruch jr., pe atunci student în anul III.
Artistul născut la Cluj şi locuitor al Oradiei până în 1996, când a emigrat în Germania, a propus un obelisc de piatră şi patru reliefuri care reprezintă lupta dintre jandarmi şi ţărani. "Construcţia a fost gata abia în 1987, pentru că mereu au lipsit materiale", rememorează artistul pentru BIHOREANUL.
Până nu de mult, monumentul a fost locul ceremoniilor oficiale din Aleşd. În 2019, însă, primarul PNL Ioan Todoca le-a mutat în piaţeta reabilitată din faţa casei de cultură, lângă statuia lui Mihai Viteazul.
Astăzi, monumentul e o ruină, gata să cadă. "În 30 de ani n-a fost deloc întreţinut şi nici măcar piatra nu rezistă pe veci. Au apărut fisuri, s-a infiltrat apa, reliefurile nu mai pot fi reparate", zice cu amărăciune artistul.
Demolarea e mai ieftină
După ce a fost interpelat de consilierii PSD privind starea monumentului, primarul Todoca i-a cerut artistului o ofertă pentru repararea lui. "Am propus reliefuri turnate în bronz, o soluţie care va ţine pe vecie. Am luat legătura cu atelierul din Arad cu care şi domnul Bolojan a lucrat, m-am consultat cu mai mulţi colegi sculptori din ţară şi i-am spus domnului Todoca că ar costa undeva la 175.000 euro", spune artistul.
Kruch n-a primit răspuns, dar a aflat că într-o şedinţă de Consiliu Local edilul a afirmat că demolarea este mai ieftină. Când consilierii i-au reproşat că nu poate să şteargă istoria, primarul liberal a replicat, zicând chiar că a auzit de la nişte bătrâni din Bratca că revolta "n-a fost chiar aşa".
"Am înlemnit când am auzit. Este o bătaie de joc la adresa istoriei şi a culturii române!", acuză sculptorul, avertizând că va uza de dreptul său de autor pentru a proteja monumentul. "Dacă nu ştie istorie, să înveţe, pentru că conduce o comunitate. Aşa tupeu eu nu am mai întâlnit", răbufneşte Kruch, concluzionând: "Adevărul e că nu aveam la ce să mă aştept de la un colaborator al Securităţii comuniste".
Nu ştiu, nu cunosc...
Contactat de BIHOREANUL, primarul Ioan Todoca (foto) susţine că nu a pus problema demolării monumentul, ci doar a subliniat că oferta lui Kruch e prea scumpă. "Trebuie să-l reparăm, dar nu ne permitem cât cere". Admite însă că nici finanţări nerambursabile n-a căutat, la fel cum, din 2016, de când e primar, n-a comandat nicio lucrare de întreţinere. "O să caut o soluţie", zice acum. Că doar nu-l costă nimic să promită...
Nici nu-i de mirare că Todoca a asistat pasiv la degradarea monumentului, de vreme ce nici măcar nu-i cunoaşte importanţa. Întrebat de BIHOREANUL depre detalii privind răscoală, a admis că nu ştie: "Mă întrebaţi aşa, fără să mă fi documentat...".
Todoca susţine însă că, după ce a devenit primar, un bătrân din Bratca i-ar fi spus că la 1904 n-a fost nicio revoltă, dar nu are detalii, că nu l-a interesat atunci subiectul. Aşa cum nu-l prea interesează nici acum...
DISPĂRUT
Catedrală vs. "Fraţii Petreuş"
În ultimul secol, mai multe monumente din Oradea au dispărut, aproape de fiecare dată pentru a elimina simboluri nedorite de diverse regimuri, cum a fost cazul statuilor Reginei Maria şi Regelui Ferdinand, eliminate de autorităţile horthyste, sau al obeliscurilor comuniste, dărâmate după 1989.
A existat şi un caz aparte, al Monumentului Independenţei din Centrul Civic (foto), inaugurat în iunie 1982 şi poreclit de orădeni "Fraţii Petreuş".
Lucrarea cu patru basoreliefuri din bronz reprezentând scene din timpul războiului pentru Independenţă din 1877-1878 şi cu trei chipuri ce simbolizau provinciile istorice ale României, ar fi trebuit mutată, în 1992, pentru a face loc Catedralei Ortodoxe, dar a dispărut pur şi simplu.
Autorul Constantin Popovici n-a acceptat mutarea, dar Episcopia Ortodoxă nu s-a oprit. Soclul a fost dinamitat, iar bronzul vândut fraudulos de angajaţi ai unităţii militare unde fusese mutată statuia şi basoreliefurile.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.