Justiție ca pentru Kiss

Nu-i frumos să invoci confesiunea cuiva, dar cred că pentru Alexandru Kiss, fostul președinte al Consiliului Județean Bihor, care sărbătorise Paștele cu două săptămâni în urmă, cea trecută chiar a fost o săptămână luminată.

La mijlocul ei, miercuri, o judecătoare de la Tribunal l-a achitat pentru o parte din infracțiunile pentru care DNA îl inculpase cu șapte ani în urmă, pentru celelalte constatând că nu-l mai putea trage la răspundere penală fiindcă erau vechi. Se învechiseră, ce chestie, inclusiv sub ochii ei, în timp ce aproba amânare după amânare a judecării, la cererea avocaților lui Kiss și a tovarășilor lui de dosar, satisfăcuți tocmai de acest deznodământ: prescrierea răspunderii.

Sentința era previzibilă și chiar a fost prevăzută, inclusiv de cititori ai BIHOREANULUI, cărora înainte cu câteva zile le dădusem de știre că judecătoarea își amânase până și pronunțarea, și încă de șase ori. Desigur, avizații știu că de o vreme judecătorii sunt obligați să facă publică, odată cu verdictul, și motivarea acestuia, dar faptul că magistratul și-a estimat greșit propria capacitate de a face acest lucru spune ceva despre propria-i pricepere. Că doar n-a obligat-o nimeni să „rămână în pronunțare” în decembrie și s-o pună pe masă abia în aprilie, după patru luni.

Așa că cititorii au reacționat cu instrumentele omului care, chiar dacă nu are studii juridice, nu e părăsit de bunul simț comun: „tergiversare... prescriere... vai de Justiția din Bihor... dacă furai o găină sigur era pronunțată sentința... aici e greu, cu atâtea milioane...”, a comentat un bihorean. Altul, după vestea achitărilor, a cobit amar că „rămâne în sarcina Curții de Apel să găsească varianta cum să nu plătească nici cei 2 milioane euro” Kiss și complicele care îi „albea” șpăgile primite de la patronii firmelor pentru care fostul șef al județului trântea licitații.

Și chiar așa: cum onorata instanță a dispus confiscarea de la politician a sumei de 1 milion de euro, cu cât poate crede cetățeanul că a rămas UDMR-istul dacă aceeași onorată a admis că omul luase mită, iar mita (ce-i drept, împărțită cu amicul Mudura, defunctul patron al Lotus Center) a fost de 4,3 milioane euro? Și să o fi făcut fifty-fifty, și tot o fi rămas cu 1 milion. Iar din acest milion cât o fi tocat pe avocați sau, Doamne ferește, nu doar pentru ei?

Percepția generală este că prin sentința de achitare & prescriere nu s-a făcut justiție, iar opinia publică are tot dreptul să fie neîncrezătoare în magistrați, mai ales amintindu-și că, într-o vreme, DNA dovedise cum unii, destui dintre ei, traficau pur și simplu sentințe. E adevărat, de câțiva ani n-a mai fost cercetat niciun magistrat, după cum n-a mai fost niciun politician, polițist sau ce mai vreți. Dar asta se întâmplă oare pentru că, brusc, justiția a devenit o tagmă imaculată sau pentru că DNA, de fapt, fie are mâinile legate, fie a intrat în hibernare?