URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Noiembrie 2020, 14:18

Investiție de 20 milioane lei. Noul bloc operator și noua secție de Ginecologie a Maternității Oradea au fost inaugurate (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noul bloc operator și noua secție de Ginecologie a Maternității Orădene, amenajate în urma unei investiții de 20 milioane lei, au fost inaugurate miercuri și vor fi puse în funcțiune de săptămâna viitoare.

Reabilitat integral...

Facilitățile medicale sunt amplasate, pe două niveluri, într-un corp de clădire al maternității care a fost reabilitat integral, recompartimentat și dotat cu aparatură medicală la cele mai înalte standarde.

„Din cele 20 milioane lei, la cât se ridică investiția, 7 milioane lei au fost alocate din fondurile proprii ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Nu cred că sunt foarte multe spitale în România care își permit acest lucru”, a declarat primarul Florin Birta.

Edilul i-a mulțumit managerului Spitalului Județean, Gheorghe Carp, pentru managementul performant care a permis realizarea economiilor din care să cofinanțeze lucrările, și președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, pentru investițiile făcute din bugetul local în sistemul de sănătate orădean în perioada în care a fost primar de Oradea.

„Sunt convins că prin actualul parteneriat dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor investițiile în sănătate vor fi în continuare o prioritate”, a spus Birta.

... dotat la cele mai înalte standarde

Practic, Maternitatea Oradea va avea la dispoziție un corp de clădire complet refăcut și dotat la cele mai bune standarde.

„Această clădire practic a fost refăcută în totalitate. Înainte avea un acoperiș nu prea bun, care permitea infiltrațiile de apă, de aceea s-a făcut acea terasă izolată. Toate ferestrele, toate ușile, toate conductele s-au refăcut, s-au făcut recompartimentări, s-au introdus gaze medicale, s-au introdus stațiile obligatorii de oxigen, azot și aer comprimat, iar dotarea spitalului este de cea mai modernă factură”, a afirmat dr. Gheorghe Carp.

Potrivit managerului, „fiecare sală de operație e dotată cu instrumentar nou, lămpi și mese de operație de ultimă generație, la fel există posibilitatea de a face intervenții laparoscopice ginecologice, iar o stație permite transmiterea imaginilor din sălile de operație către studenți și chiar către doctori”.

Lucrările de construcții au fost finanțate de Ministerul Sănătății, Primăria Oradea și Spitalul Județean. Pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Secției Ginecologie, Ministerul Sănătății a alocat 8 milioane lei, Primăria Oradea - 900.000 lei, iar spitalul a atras circa 100.000 lei din sponsorizări, pe lângă contribuția proprie de 6,4 milioane lei.

Dotările, de la mese de operație până la tunuri laparoscopice și sistemul de transmitere video a intervențiilor chirurgicale, au o valoare de 5,3 milioane lei și au fost achiziționate printr-un proiect european.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON