URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Aprilie 2021, 20:55

Încă o tragedie în Capitală: Trei pacienți internați într-un TIR ATI au murit, după o defecțiune a instalației de oxigen (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Incident grav la unitatea mobilă ATI, de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti. Instalaţia de oxigen s-a defectat, iar din această cauză trei pacienţi au decedat, anunţă presa centrală. Din câte se pare, la mijloc ar fi vorba despre o defecţiune a ventilatoarelor. Un reprezentant al firmei care asigură mentenanţa a refuzat să intre în TIR-ul ATI.

Potrivit Digi24.ro, cei trei pacienţi erau internat într-un TIR ATI, de fapt o secţie mobilă de terapie intensivă care a fost pusă în funcţie săptămâna trecută la Spitalul "Victor Babeş" şi funcţiona la capacitate maximă, fiind internaţi opt pacienţi în stare gravă.

"A fost o problemă la instalaţia de oxigen. A scăzut presiunea, iar medicii au fost nevoiţi să transfere pacienţii de acolo. Trei pacienţi au decedat din cauza defecţiunii instalaţiei de oxigen, iar alţi cinci au fost salvaţi şi transferaţi către alte unităţi medicale", arată Digi24.ro.

Conform sursei citate, la mijloc ar fi vorba atât o defecţiune tehnică, cât şi de o eroare umană.

Aspectele tragediei urmează să fie stabilite, însă, de procurori. La Spital a ajuns şi Serviciul Omoruri pentru a cerceta incidentul.

A refuzat să intervină!

Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Digi24, reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor a sosit la faţa locului, dar a refuzat intrarea în TIR, unde se aflau pacienţi bolnavi de Covid în stare gravă.

"Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container şi a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcţionarea corectă şi în siguranţă a acestor tipuri de echipamente medicale. În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la faţa locului a refuzat intrarea în unitate, deşi i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecţie împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR", arată comunicatul citat.

Creştere bruscă a presiunii

La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creşterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unităţii Mobile.

DSU a mai explicat că, în urma verificării ventilatoarelor, după avarie, s-a constatat că aparatele au înregistrat o creşterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcţiune.

"Instalarea şi operaţionalizarea Unităţii se realizează sub coordonarea DSU şi a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalaţiei de oxigen care deserveşte UTIM-ul, monitorizarea acesteia şi operarea unităţii este realizată de echipa tehnică a spitalului", mai arată DSU.

Pe lângă cei trei pacienţi decedaţi, alţi cinci au fost salvaţi: 1 pacient a fost internat într-o secţie proprie a spitalului Victor Babeş, un altul la Spitalul ROL 2 (secţia militară a Ana Aslan), doi pacienţi au fost duşi la Spitalul Bagdasar Arseni, iar unul la Floreasca.

UPDATE, ora 23:20: Cîţu: "Nu putem garanta că nu vom mai avea asemenea accidente"

Într-o declaraţie de presă susţinută luni seară, împreună cu şeful DSU, Raed Arafat, premierul Florin Cîţu a cerut finalizarea cât mai rapidă a anchetei în acest caz. 

"A început şi o anchetă, am vorbit cu ministrul de Interne, i-am cerut ca ancheta să fie cât mai rapidă, pentru ca toţi vinovaţii să răspundă. Presiunea pe spitale e foarte mare, trebuie cu toţii să ajutăm, de aceea am spus că vaccinarea e singura soluţie", a spus Cîţu, conform HotNews.ro. 

"Nu putem garanta acum că nu vom mai avea astfel de accidente", a mai spus premierul.

În altă ordine de idei, Cîţu a explicat că a ieşit să facă declaraţii pentru că "am văzut că reprezentanţii statului fug de comunicare", aruncând astfel, "săgeţi" către ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, contestat în aceste zile pentru felul în care a gestionat evacuarea pacienţilor de la Spitalul Foişor din Capitală.

„Cetăţenii au nevoie să le explicăm exact ce s-a întâmplat”, a spus premierul.

Arafat: "Acest TIR a funcţionat luni de zile, în Argeş"

La rândul său, Raed Arafat a reiterat - aşa cum DSU precizase în comunicatul de presă - că problema a pornit de la o suprasolicitare a ventilatoarelor care ar fi avut loc în jurul orei 16.25. 

"Acolo există reductoare care controlează presiunea maximă ce intră în TIR. Sunt şi la ieşire din stocător şi la intrare în TIR. Presiunea nu trebuie să urce peste 5,8. Presiunea a crescut azi la peste 6. Cum, de ce, asta face obiectul anchetei", a spus Arafat.

Acesta a mai arătat că ventilatoarele sunt de fabricaţie americană, deci sunt de calitate, iar când preiunea depăşeşte 6 bari se opresc automat. "Asta se pare că s-a întâmplat azi, cu toate ventilatoarele din TIR. Colegii au încercat imediat să ajute bollnavii, între timp au fost trimise şi ambulanţe să preia pacienţii", a spus Arafat.

Şeful DSU a reiterat şi că în curtea spitalului era un reprezentant al firmei care întreţine ventilatoarele, dar nu a dorit să intervină.

"Era un reprezentant al firmei care întreţine ventilatoarele, în curte, dar nu a dorit să intre în TIR şi să ajute acolo, pentru că erau pacienţi cu Covid. A preferat să rămână afară şi să dea indicaţii", a arătat Arafat. 

"Unii pacienţi au intrat în stop, erau în stare foarte gravă, 5 pacienţi au fost transferaţi", a mai precizat şeful DSU.

Acesta a mai reiterat şi că instalaţia TIR-ului a fost realizată de o firmă autorizată, contractată de spital, "nu e nimic improvizat", şi a subliniat că "acest TIR a funcţionat luni de zile în Argeş". "Şi acum a funcţionat fără probleme sâmbătă, duminică şi azi. Trebuie văzut dacă a fost eroare umană sau defecţiune tehnică", a mai arătat şeful DSU.

Vezi mai jos declaraţiile complete!

UPDATE, ora 23.30: Ministrul Sănătăţii anunță, pe Facebook, control „asupra problemelor tehnice”

Deşi aşteptat şi el să ofere explicaţii publice pe marginea tragediei, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, s-a rezumat să publice pe Facebook un mesaj de condoleanţe, arătând că a aflat despre accident în jurul orei 18.30.

"Am sunat pentru a mă asigura că pentru pacienţii COVID-19 se vor găsi locuri în alte spitale din Bucureşti. Am mers apoi acolo pentru a vorbi cu medicii şi conducerea spitalului. Cinci dintre ei au fost trasferaţi în siguranţă. Trei dintre ei, din păcate, nu au putut fi salvaţi. O anchetă penală este în desfăşurare iar mâine voi solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus aici. Condoleanţe pentru familiile îndurerate!", a scris ministrul pe Facebook.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON