URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 14 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
23 Mai 2011, 18:35

Peste 500 de absolvenţi ai Facultăţii de Protecţia Mediului au terminat cursurile (FOTO)

Peste 500 de absolvenţi ai Facultăţii de Protecţia Mediului au terminat cursurile (FOTO) Peste 500 de absolvenţi ai Facultăţii de Protecţia Mediului au terminat cursurile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Casa de Cultură a Sindicatelor s-a umplut până la refuz luni dimineaţă, când a avut loc cursul festiv al absolvenţilor de la cele zece specializări ale Facultăţii de Protecţia Mediului din cadrul Universităţii din Oradea. Pe lângă cei 539 de studenţi, în sală au mai fost, evident, sute de părinţi, prieteni şi alte rude ale proapeţilor absolvenţi, dornici să-i felicite şi să-i aplaude pentru că au reuşit să ajungă acest moment.

Decanul facultăţii, Vasile Bara, a fost cel care a luat primul cuvântul, spunându-le absolvenţilor că trec printr-un moment important, de care îşi vor aduce aminte toată viaţa. "Pe tinerii absolvenţi îi asigur că facultatea noastră îi aşteaptă să revină, fie pentru a-şi aprofunda studiile cu programele de masterat şi doctorat, fie pentru colaborări cu instituţiile în care vor lucra", a mai spus decanul.

Apoi, diferite cadre didactice au strigat pentru ultima oară catalogul. Fiecare absolvent a urcat pe scenă şi a primit o floare şi o diplomă, la fel de simbolică. Cei mai mulţi absolvenţi i-a avut în acest an specializarea Controlul şi Expertiza produselor alimentare, 153 la număr. Pe locul doi privind numărul de absolvenţi s-a clasat specializarea Silvicultură, cu 125 de studenţi, iar pe trei în acelaşi top a fost specializarea Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism, cu 95 de absolvenţi.

După încheierea momentului festiv, studenţii au năvălit în Parcul 1 Decembrie, unde şi-au făcut poze cu de-acum foştii colegi şi profesori şi cu toţi cei care le-au umplut braţele cu flori, în semn de felicitare.

Absolvenţii nu au terminat de tot facultatea. Ei mai au de susţinut, în următoarea lună, examenul final de licenţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
sentiment reciproc
@ facultate de 2 lei [, iti doresc ca aceiasi bomba sa cada cat mai aproape de tine nesimtitule(o)
Postat 24 Mai 2011, 13:33 de @ facultate de 2 lei
facultate de 2 lei
incredibil ce productie de studenti... 99% se vor angaja in alte domenii....bineinteles cei care nu vor fi someri...adica putini ce tupeu si pe decan...ii asteapta si la specializare .....sa mai ia bani de pe fraieri vina e a universitarilor care primesc bani pe numarul de studenti (fara numar, fara numar) si al studentilor care traiesc pe alta planeta si cred ca va fi cerere pentru asa ceva oare cand pica bomba atomica pe universitatea din oradea? eu o astept cu drag
Postat 24 Mai 2011, 00:31 de giginho
aa
VA ARANJAT UNCHIU BARA SI PE VOI.CATA SPAga ati decartat ?
Postat 23 Mai 2011, 19:06 de aa
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON