URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Iunie 2023, 19:48

Fostul ministru Cseke Attila: "În doi ani şi jumătate au ajuns în Bihor investiţii de un miliard de euro"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, bihoreanul Cseke Attila (UDMR), şi-a prezentat joi, la sediul UDMR Bihor, organizație al cărei președinte este, bilanţul celor doi ani şi jumătate de mandat.

Premieră pentru Bihor!

Cseke Attila a fost înlocuit de la conducerea ministerului pe 15 iunie, în urma "rotativei" la guvernare, de către liberalul Adrian Veştea.

"În doi ani şi jumătate, în judeţul Bihor au ajuns investiţii aprobate în valoare de miliard de euro. Nu cred că a mai existat un minister în ultimii 32 de ani care să aibă atâtea finanţări şi contracte pentru Bihor", a spus Cseke, cu lista în faţă.

Fostul ministru a evitat să îşi asume integral meritul pentru fonduril atrase. "Meritul (n.r. - pentru acest nivel de absorbţie) este şi al autorităţilor locale. Acestea au pregătit proiecte bune, mature", a explicat UDMR-istul.

Potrivit acestuia, atragerea de fonduri a fost facilitată de simplificarea procedurilor birocratice pentru promovarea proiectelor de investiţii. "Toate programele mari ale Ministerului Dezvoltării pornite în mandatul meu s-au bucurat de o simplificare a procedurilor", a spus Cseke.

În paralel, MDLPA şi-a digitalizat procedurile, lucru care a uşurat circuitul documentelor. "Primăria care nu are contract (n.r. - de finanţare încheiat) cu Ministerul Dezvoltării astăzi în ţară nu şi-a dorit să aibă", a spus Cseke.

Mandatul în cifre

Concret, potrivit acestuia, în timpul mandatului său, la nivelul judeţului Bihor au fost antamate 581 de noi investiţii, în valoare de 4,53 miliarde lei.

Topul celor mai mari investiţii atrase este deschis de construirea inelului rutier metropolitan, asumată de Consiliul Judeţean Bihor în asociere cu Primăria Oradea (201 milioane lei), amenajarea unui nou cămin studenţesc pentru Universitatea Oradea (150,2 milioane lei), construcţia noii săli polivalente (124,5 milioane lei) şi a centrului de recreere Salonta (118 milioane lei).

Lista investiţiilor continuă cu colegiul Ady Endre (64,5 milioane lei), Palatul Episcopal Greco-Catolic, distrus de incendiu (39,9 milioane lei), Spitalul Municipal Salonta (39,9 milioane lei), Centrul de învăţământ Săcueni (39,8 milioane lei), reţeaua de apă şi canalizare Remetea (36,3 milioane lei) şi ambulatoriul Aleşd (30,7 milioane lei).

O criză rezolvată

Cseke Attila a mai arătat că, în timpul mandatului său, în judeţul Bihor au fost demarate formalităţile pentru înfiinţarea a nu mai puţin de 900 de locuri în creşe.

Pe lângă Oradea, sunt în diferite stadii de implementare proiecte de construcţie a unor creșe în Salonta, Marghita, Beiuş, Valea lui Mihai, Săcueni, Nojorid, Oşorhei, Sântandrei, Diosig, Paleu, Sălard, Finiş, Lăzăreni şi Ţeţchea.

"În Oradea, cu cele două creşe care se construiesc, mare şi mică (n.r. - din străzile Ion Irimescu şi Aluminei), şi cu cele patru din Zona Metropolitană Oradea - care vor fi construite în Sântandrei, Nojorid, Oşorhei şi Paleu - problema lipsei locurilor în creşe se va soluţiona", a spus Cseke.

Potrivit fostului ministru, implementarea investiţiilor deja antamate va asigura necesarul de locuri pentru toţi copiii de creşă. "În doi ani criza (n.r. locurilor în creşă) se va rezolva", a spus Cseke.

Un regret, stadionul...

Fostul ministru a recunoscut un singur regret: "Există o nemulţumire pe care mi-o exprim. Din păcate, proiectul noului stadion (n.r. - din strada Făgăraşului din Oradea) nu a reuşit să ajungă în faza de aprobare şi să iasă din Guvern". Cseke a precizat, însă, că "motivele sunt obiective, sunt nişte litigii, nişte probleme juridice".

"Domnului primar (n.r. liberalului Florin Birta) nu îi reproşez nimic. Am avut un parteneriat bun cu municipiul Oradea. El a fost complet scos din contextul politic judeţean şi local, unde noi nu suntem în coaliţie cu PNL", a spus Cseke.

Potrivit fostului ministru, în prezent proiectul noului stadion a fost deblocat din punct de vedere al litigiilor cu privire la dreptul de proprietate asupra amplasamentului, dar iniţiatorii mai au de rezolvat parte din formalităţi. "Mai erau de luat avize de la Autoritatea Aeronautică, de la Federaţia Română de Fotbal şi cam atât", a explicat acesta.

În ceea ce priveşte planurile de viitor, Cseke Attila a spus că în perioada următoare îşi va relua mandatul de senator întrerupt pe 23 decembrie 2020, când a preluat funcţia de ministru.

Vezi mai jos o sinteză a bilanțului fostului ministru Cseke Attila!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
KP aka mama Omida
Schimba tratamentul.
Postat 23 Iunie 2023, 15:33 de Sandu2100
Hai, nu zău ... 5 miliarde RON doar de la bugetul național?
La ce haos se vede peste tot, ar trebui explicată și diferența între oportunitate și legalitate ... pentru că mulți dintre acești bani au fost prăduiți și risipiți pe tot felul de lucrări inutile, care au ieșit din cadrul priorităților cu adevărat necesare.
Postat 23 Iunie 2023, 15:01 de KP
Roger
8 mil X 2 plm, dar ce zici Bolojan cu un mld :::::)))))
Postat 22 Iunie 2023, 21:25 de KP_
8 MILIOANE DE EURO x 2
dl Cseke stim ca iubeste Bihorul si a adus bani cat s-a putut de mult. nu e prima data cand ii recunoastem meritele. stiti ce pare ciudat, oameni buni?! cum sunt cheltuieti banii publici sau/si europeni - nu vi se pare halucinant sa aloci cate 39.8 milioane lei pt palatul episcopal greco-catolic si pentru centru de invatamant sacuieni?! e vorba totusi de 8 MILIOANE EURO pt fiecare! firmele de casa si-au frecat ochii si mainile, sa traiasca "prietenii" si cei implicati in proiecte pana la coate! ceva nu este normal! adica se umfla facturi pt servicii, achizitii materiale, reparatii, constructii si salarii babane cu maxim de tupeu... probabil ca in acesti bani intra si slanina cu care se ung cei din varf.
Postat 22 Iunie 2023, 20:25 de roger
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON