URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Septembrie 2019, 14:25

Filmele româneşti, în topul preferinţelor publicului la TIFF Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea de-a doua ediţie TIFF Oradea s-a încheiat duminică seară, pe 8 septembrie, după trei zile marcate de evenimente speciale, premiere şi proiecţii în aer liber.

În topul preferinţelor cinefililor s-au aflat, anul acesta, cele mai aşteptate şi apreciate titluri ale momentului şi cine-concertele găzduite de Sinagoga Sion. Mii de spectatori s-au bucurat şi la această ediţie de filmele noi şi multi-premiate, sosite la Oradea alături de creatorii şi protagoniştii lor. 

Trei titluri autohtone conduc clasamentul celor mai urmărite filme la ediţia din acest an. În prima zi de festival, la Filarmonica de Stat din Oradea, sute de cinefili au ales să urmărească pe marele ecran, în prezenţa actorului George Piştereanu, La Gomera (r. Corneliu Porumboiu), propunerea României la Oscar.  

Sâmbătă seară, în decorul inedit al Cetăţii, spectatorii s-au lăsat fermecaţi de povestea de dragoste din Parking, cel mai nou film în regia lui Tudor Giurgiu, despre un poet român care emigrează Spania şi descoperă, în scurt timp, marea dragoste, dar şi dorul de casă. Pe 7 septembrie, cinefilii au venit în număr mare şi la întâlnirea cu actriţa Dana Rogoz şi regizorul Radu Dragomir, invitaţi la proiecţia specială MO, programată la Oradea înainte de lansarea oficială a filmului în cinematografe. 

Topul preferinţelor spectatorilor este completat de cine-concertul Căruţa Fantomă. Capodopera cinematografiei mute, acompaniată live de Foley’Ala şi vocea inconfundabilei Irina Margareta Nistor, au atras atenţia celor mai mulţi iubitori de film în ultima seară de festival.  

Nici evenimentele programate în celelalte două zile nu s-au lăsat mai prejos, cine-concertele clasându-se printre cele mai populare opţiuni ale spectatorilor din acest an.  

Orădenii nu au ratat ocazia de a urmări pe marele ecran titlurile premiate la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, printre cele mai urmărite filme din acest an numărându-se Dama de cupă (Queen of Hearts), povestea controversată care i-a adus regizoarei May el-Toukhy Premiul pentru cea mai bună regie. 

Până la următoarea ediţie, experienţa festivalului va continua prin intermediul platformei de video streaming TIFF Unlimited, disponibilă oriunde în România, pe tot parcursul anului, cu filme noi la fiecare două săptămâni.

TIFF Oradea este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) şi Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea) cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON