URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 12 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iulie 2023, 14:51

Expoziție cu mașini Dacia modificate și recondiționate la ERA Park Oradea

Expoziție cu mașini Dacia modificate și recondiționate la ERA Park Oradea (Sursa foto: Facebook - Dacian Fifanu via Dacia Varadinum 4)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zeci de autoturisme marca Dacia recondiţionate ori modificate vor putea fi admirate sâmbătă, într-o expoziție la ERA Park Oradea.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Dacia Varadinum şi se află la cea de-a patra ediţie.

Organizaţia îşi propune să adune la un loc, la Oradea, cât mai multe automobile Dacia, indiferent de model, an de fabricaţie ori stilul adoptat.

Astfel, sâmbătă, în 22 iulie, între orele 12 şi 15, în parcarea centrului comercial din Calea Aradului nr. 62 vor ajunge până la 80 de automobile Dacia.

"Accesul la eveniment este gratuit, iar vizitatorii prezenţi la expoziţie vor putea vedea atât maşini recondiţionate la specificaţiile de fabrică cât şi maşini modificate, destinate competiţiilor sportive, maşini produse în serii mari cât şi prototipuri, atat maşini modificate prin tuning dar şi maşini care pastrează cu rigurozitate echiparile de uzină. Pe perioada expoziţiei vor avea loc concursuri amuzante cu tematică auto, menite să contribuie la crearea unei atmosfere plăcute", se arată în comunicatul transmis de organizatori.

Expoziția face parte dintr-un eveniment denumit DACIA VARADINUM 4, întins pe trei zile, în perioada 21-23 iulie. Pe parcursul acestuia, se vor organiza şi mai multe concursuri cu tematică auto.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
albastru
Este vorba de pasiune, unii iubesc masinile, altii să dărâme case...si tot aşa!
Postat 20 Iulie 2023, 16:28 de Maikeltroll
Inedit
A fost o surpiza placuta sa revad masinile din perioada copilariei mele.
Postat 20 Iulie 2023, 08:26 de Timi
AER CONDITIONAT
Aoleu , intte ora 12 si 15 asa bine o sa arda soarele ca se vor simti toti privitorii ca niste mici la gratar , iar proprietarii de Dacii de la expozitie vor fi sosurile ca nici o Dacie 1300 sau 1310 nu stii sa fi avut aer conditionat la vremea lor
Postat 20 Iulie 2023, 00:28 de Mare_blue17
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON