URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 August 2016, 17:15

Elevii din Sânmartin vor primi o masă caldă la şcoală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şcoala Gimnazială Sânmartin este una dintre cele 50 de unităţi de învăţământ din ţară incluse în programul naţional de acordare a unui suport alimentar pe care Guvernul îl finanţează în următorul an şcolar.

Astfel, cei 1.047 de preşcolari şi elevi din ciclul primar care învaţă în comuna Sânmartin vor primi, gratuit, la şcoală, o masă caldă sau un pachet alimentar. „Acest program pilot se va derula timp de un an”, a declarat, joi, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Claudiu Damian.

Masa caldă oferită unui elev va costa maxim 7 lei. În schimb, copiii cuprinşi în noul program nu vor mai primi lapte, corne sau fructe.

Pentru implementarea noului program, Guvernul a cerut înfiinţarea unei comisii din care vor face parte prefectul, preşedintele Consiliului Judeţean, primarul din Sânmartin, inspectorul şcolar general şi directorii DSP, DSVSA, Direcţia Finanţelor şi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor.  

În total, în ţară vor beneficia de noul program 6.202 elevi şi preşcolari.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
primarul?
Nu vad sa fie mentionat niciunde numele primarului. Este vorba de un program national care nu are nici o legatura cu primaria....
Postat 27 August 2016, 12:46 de hateretards
Felicitari
Felicitari D-lui Primar Laza. Lucrurile bune incep sa se vada.
Postat 27 August 2016, 10:20 de Iosca
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON