URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Aprilie 2019, 13:13

E 1 aprilie. Nu vă lăsați păcăliți!

E 1 aprilie. Nu vă lăsați păcăliți! Sursa foto: boldsky.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ziua Păcălelilor este marcată pe 1 aprilie în mai multe ţări din lume. Potrivit hotnews.ro, farsele de 1 aprilie îşi au originea în secolul XVI, odată cu trecerea de la calendarul Iulian la cel Gregorian, petrecută în 1582.

Se spune că oamenii au avut iniţial probleme în a se obişnui cu sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Cei care încă mai celebrau Anul Nou după calendarul vechi, pe 1 aprilie, au fost numiţi "nebuni de aprilie",  iar cu timpul felicitările trimise de Anul Nou în aprilie erau considerate farse.

O altă poveste spune că tradiţia ar fi pornit chiar din Antichitate, când romanii aveau o sărbătoare similară, numită Hilaria şi dedicată zeiţei Cybele.

Iniţial, sărbătoarea se ţinea pe 25 martie şi simboliza renaşterea, o dată cu primăvara. În acea zi, locuitorii Romei organizau procesiuni mascate în care oricine, chiar magistraţii şi împăraţii, puteau fi imitaţi fără teama de represalii.

Pe 1 aprilie, păcălelile trebuie să fie făcute până la amiază, altfel farsa va aduce ghinion autorului ei. Despre bărbaţii care se însoară de 1 aprilie se spune că trebuie să aibă grijă, pentru că vor sta sub papuc toată viaţa.

În Germania, prima zi din aprilie este considerată ziua farselor nevinovate, iar în Anglia sărbătoarea e denumită "April Fools’ Day".

Celui păcălit i se spune "noddy" şi trebuie să poarte pe tot parcursul zilei o coadă ataşată pantalonilor sau fustei, pentru a marca faptul că a fost păcălit.

În Franţa, Belgia, Itlaia şi Olanda cel păcălit se numeşte "poisson d’Avril", adică peşte de aprilie şi trebuie să poarte pe spate o hârtie în formă de peşte. Denumirea vine din astrologie pentru că soarele părăseşte semnul zodiacal al Peştilor.

În alte ţări europene, Ziua Păcălelilor este sărbătorită la date diferite. În Danemarca şi Suedia se sărbătoreşte pe data de 1 mai, iar în America Latină pe 28 decembrie, purtând denumirea de "Dia de los inocentes" (Ziua celor naivi).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON