URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Aprilie 2022, 13:55

Deputat sau infractor?

Deputat sau infractor? Sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şleahta deputaţilor din Bihor aflată în cârdăşia numită alianţa politică PSD-PNL-UDMR a făcut nişte propuneri legislative pentru ajutorarea românilor. Dacă veţi citi cu atenţie, veţi vedea şi despre care români este vorba.

"Jos semnaţii, deputaţi în Parlamentul României constituiţi în organizaţia ADSPI (Asociaţia Deputaţilor în Sprijinul Primarilor Infractori), iniţiem un proiect legislativ care prevede ca de acum înainte plafonul achiziţiilor directe, fără licitaţie, să crească de la 135.000 lei la 500.000 lei. De asemenea, lucrările investiţii să fie atribuite direct până la suma de 1 milion de euro, nu de 100.000 euro cum era în prezent. În plus, se interzice ca onor Curtea de Conturi să verifice modul în care sunt cheltuiţi acești bani.

1. Modificările sunt necesare pentru armonizarea cu legislaţia europeană, deşi cârcotaşii vor spune că atunci când e vorba de introducerea legii împotriva spălării banilor sau a aplicării deciziilor Comisiei de la Veneţia nu manifestăm aceeaşi dorinţă de sincronizare.

2. Aceste măsuri vor veni în sprijinul primarilor. De acum înainte, primarii nu vor mai fi stresaţi să împartă o lucrare de investii în zeci de părţi pentru a se situa sub pragul care necesită organizări de licitaţii. Astfel, firmele de casă vor putea munci nestingherit, iar sistemul piramidal de cotizare, cu punct terminus poate şi în Parlamentul ţării, să funcţioneze nestingherit.

3. Imposibilitatea de a fura le-a declanşat primarilor noştri puternice depresii, ceea ce e un atentat la coloana vertebrală a partidelor noastre.

4. Scoaterea din joc a Curţii de Conturi conferă primarilor o imunitate similară cu cea a parlamentarilor, dându-le posibilitatea să micţioneze cu boltă pe toate organele care ar putea atenta la libertatea lor.

5. Aceste măsuri erau cu atât mai necesare cu cât se estimează un volum uriaş de fonduri venit prin programele Anghel Saligny şi PNNR. Era păcat ca atâta bănet să nu poată fi sifonat în condiţii de maximă impunitate.

Semnat: Cupşa Ioan - PNL, Kiss Ianos - PNL, Căuş Aurel - PNL, Cătăniciu Steluţa - PSD, Mang Ioan - PSD, Szabo Odon - UDMR".

Cred că aşa ar fi trebuit să arate expunerea de motive pentru un proiect de lege făcut cu cagula pe faţă de oamenii pe care i-am trimis în Parlamentul ţării.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Dintre toti unul se remarca in mod deosebit
Este vorba despre un aciuat pe aceste meleaguri, inginer, ajuns mare jurist, ales in parlament pe lista usl in 2012. Foarte expeditiv domnul deputat. Doua facultati bune dintr-un foc, la Cluj. Una dupa alta, mai precis spus. A facut dreptul in 6 ani, dar i-a placut mai mult decat ingineria mecanica, asa ca a ramas avocat pana in zilele noastre, cand nu se ocupa de binele tarii in Parlament. Ca marea majoritate a binefacatorilor nostri nu este bihorean, este o vinitura. In cardasie (adica instigat) cu alta vinitura , mult mai celebra (superlativ excesiv) este cel care a propus amendamentul ticalos la legea exproprierii pt. utilitate publica. Prin acest amendament poti fi expropriat chiar daca instanta de judecata nu a dat o solutie definitiva. Asa au ajuns multi oradeni in strada, despagubiti in bataie de joc.
Postat 22 Aprilie 2022, 17:26 de pinonel
Traian
Decat sa le dau votul lu AUR ,mai bine rămân cu ăștia, macar ăștia au burta plină, nu as vrea sa văd ca vin flămânzi de la AUR, ca atunci ne mai așteaptă inca 30 de ani pana isi fac și ei burtă. USR mai trebuie sa crească, Deocamdată plâng precum un copil de 4 ani
Postat 22 Aprilie 2022, 14:39 de Sandu2100
sa nu-i uitam cand vor veni la cersit voturi
Cupşa Ioan - PNL, Kiss Ianos - PNL, Căuş Aurel - PNL, Cătăniciu Steluţa - PSD, Mang Ioan - PSD, Szabo Odon - UDMR.
Postat 22 Aprilie 2022, 14:14 de Traian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON