Până săptămâna trecută eram unul dintre, probabil, nu foarte mulții români care încă nu ajunseseră în Turcia. Nici măcar până în semi-europeanul Istanbul, prin ale cărui bazare o grămadă de conaționali vindeau în anii 90 rulmenți și cumpărau turcisme de revândut acasă cu câțiva lei profit.
De Antalya, în ale cărei resorturi și-au petrecut vacanțele în ultimii ani sute de mii de conaționali, nici nu mai zic. Am frecventat mai degrabă Vestul, către care, în ciuda balcanismului funciar, tindem din toate celelalte puncte de vedere - economic, cultural, politic chiar - și care, inclusiv geografic, ne e mai la îndemână celor de dincoace de Carpați.
La primul contact cu Turcia am descoperit că destule clișee despre locuitorii acestei țări sunt nedrepte, ba chiar că avem multe a învăța și de la ei. În noul aeroport din Istanbul, construit în al doilea mandat al lui Erdogan, constați, de pildă, nu doar că facilitățile și dotările sunt peste cele de la noi, ci și că turcii de rând se poartă mai civilizat decât o facem noi prea adesea. Într-un terminal pentru curse interne, localnici modest îmbrăcați se purtau mai europenește decât „ai noștri”. Nu tu țipete, nu tu îmbulzeală la coadă...
Zborul spre Antalya m-a lăsat să ghicesc de sus ceea ce, ajuns la destinație, s-a arătat certitudine: în orașele și chiar satele lor infrastructura rutieră e incredibil de acoperitoare. De pe aeroportul regional (în extindere) ajungi în stațiunile vecine chiar și cu tramvaiul, metropola Antalya și orășele ca Lara, Alanya, Kemer, Belek, Side etc. sunt legate prin șosele, sunt bine gospodărite și mustesc de activități economice, de la turism și comerț de tot felul (mai ales cu turcisme) până la agricultură (desfășurată în mii de sere care produc trei recolte pe sezon).
Ca turist în Antalya am huzurit, firește, dar am avut și pricini de depresie: de ce la ei se poate și la noi nu? De ce la turci, chit că toate resorturile sunt ale unor bogătași autohtoni (nu-i ca la bulgari, unde au fost preluate de nemți, sau ca la noi, unde par ale nimănui) și că sunt deservite de turcaleți, e curat și nu soios, de ce personalul nu e acru, ci serviabil (da, merită bacșiș), de ce în hoteluri ești răsfățat, nu hărțuit, de ce la ei nu te zgârie așternuturi îngălbenite, picătura chinezească a unui robinet care nu se închide, senzația că, în general, ai luat țeapă și că în orice moment se poate întâmpla ceva și mai nașpa?
Habar nu am. Știu doar că într-unul dintre resorturile pe care le-am văzut în Antalya își petrece verile fosta vedetă TV și primăriță a Capitalei Gabi Firea, în prezent ministră a României. În afară de a-și fi pus o carpetă de 5 stele în sufrageria din Voluntari din care dădea interviuri, nu se vede să fi importat însă altceva din înfloritoarea regiune a Turciei, ceva bun de copiat, în sensul productiv al cuvântului, în metropola pe care a condus-o. La fel cum fac, de altfel, mulți alții din elita mioritică: umblă prin toate cele patru zări, cu decont public, pentru a se întoarce nu atât cu idei și modele de bune practici, cât cu valize mai voluminoase.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.