URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Martie 2022, 16:54

Cozi imense la benzinăriile din Oradea și din alte localități din Bihor. Preţul combustibilului a crescut, şoferii se tem că va fi şi mai mare (FOTO)

Preţurile benzinei, motorinei şi GPL-ului sunt în creştere, inclusiv în Bihor. La benzinăriile din Oradea, şoferii au format, miercuri, cozi imense, căci, aşa cum au mărturisit câţiva dintre ei BIHOREANULUI, se tem că, în curând, combustibilul va fi şi mai scump.

Cozi pe şosele

Miercuri, la benzinăria MOL de pe Ştefan cel Mare, de la ieşirea din oraş spre Satu Mare, numărul maşinilor care stăteau la coadă s-a dublat, de la 20 la 40, în doar circa 10 minute. Şirul de autoturisme ajungea până-n şosea. "Ne-am pus la coadă cum am ieşit de la lucru, pentru că am auzit că de la noapte se scumpeşte motorina", i-a spus un şofer reporterului BIHOREANULUI

Un tânăr student a spus, la rându-i: "Fac plinul preventiv, pentru că nu mai ştiu la ce să mă aştept de la ţara asta". Un alt şofer a afirmat: "Vă daţi seama cum vor exploda de acum preţurile...". 

La MOL de pe Ştefan cel Mare, un litru de benzină 95 se vindea, miercuri după amiaza, cu 7,65 lei, motorina cu 7,76 lei, iar GPL cu 3,71 lei. 

La Petrom, benzină cu 7,5 lei

Cozi şi mai mari s-au format la benzinăria Petrom de pe strada Matei Corvin.

În jurul orei 16, şirul de maşini se întindea până la sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Ion Bogdan. 

La Petrom, în Oradea, preţurile erau: 7,52 lei litrul de benzină 95, 7,61 lei motorina, iar 3,69 GPL.

Mulţi şoferi s-au dus şi la benzinăriile de pe bulevardul Decebal din Oradea. La OMV-ul de pe acest bulevard un litru de benzină 95 costa, miercuri după amiaza, 7,65 lei, iar combustibilul Diesel 7,74 lei.  

În luna ianuarie a acestui an, un litru de benzină costa circa 6,70 lei. 

Frica de scumpiri

Cititorii BIHOREANULUI semnalează că şi la alte benzinării, din afara Oradiei, cum ar fi în Salonta, Oşorhei sau Mădăras, s-au format cozi mari. 

În alte oraşe din Bihor, din câte relatează şoferii, preţurile sunt şi mai mari.

Un cititor a transmis BIHOREANULUI imagini care arată că, în Valea lui Mihai, un litru de benzină se vindea miercuri 8,89 lei, iar motorina cu 8,99 lei.  

"La Valea lui Mihai motorina, de la 8,5 lei a ajuns azi la 9 lei la pompă! Dintr-o dată, de pe o zi pe alta. Am făcut sesizare şi la Consiliul Concurenţei. Nu e în regulă aşa ceva", s-a plâns un cititor BIHOREANULUI transmiţând şi imagini (foto jos).

Benzinărie Valea lui Mihai

Preţuri şi mai mari ar fi fost înregistrate la un partener MOL din Beiuş.

Imaginile transmise de un alt cititor arată că atât motorina, cât şi benzina 95 s-au vândut miercuri la preţuri exagerate: întâi cu 9 lei şi apoi chiar cu 11 lei. 

De altfel, informaţia s-a răspândit pe reţelele de socializare:

Oamenii sunt speriaţi că preţurile, care şi aşa au crescut continuu în ultimele luni, vor exploda pe fondul conflictului dintre Rusia şi Ucraina. 

Video: Paul Lelea

Cozi inclusiv la "ruşi"

Cozi de maşini s-au format inclusiv la staţiile firmelor ruseşti Lukoil şi Gazprom, de la ieşirea din Oradea spre Biharia, care, judecând după mobilizarea de pe reţelele de socializare, ar fi supuse boicotului de populaţie pe considerentul că banii încasaţi ar finanţa războiul împotriva Ucrainei. Şoferii nu au nici măcar pretextul unor combustibili mai ieftini, benzina şi motorina fiind puse la în vânzare pentru preţuri de circa 7,5 lei pe litru, ca peste tot în oraş.

"Nu am ce face. Aici am prins o coadă mai mică. La cum am văzut când umblam prin oraş, astăzi s-a scumpit benzina de trei ori, iar până la dimineaţă mai poate creşte...", a declarat un conducător auto pentru BIHOREANUL.

Şoferii nu îşi caută scuze. "S-a dat şi la radio că în Beiuş s-a făcut motorina 11 lei pe litru. Aici e 7,66 lei pe litru. Dacă nu alimentez acum, mâine cred că va fi şi în Oradea peste 10 lei pe litru", a spus un orădean.

Experienţa ultimelor zile a demonstrat că în ultimele zile combustibilii s-au scumpit progresiv. "De duminică încoace preţurile au crescut în fiecare zi. Nimeni nu ştie ce ne aşteaptă", a spus un angajat al staţiei Gazprom.

Potrivit acestuia soluţia frânării creşterii preţurilor stă în pixul guvernanţilor. "Important este să se vrea. Dacă s-ar reduce TVA-ul şi acciza pe carburanţi preţul ar putea scădea şi cu un leu pe litru", a spus bărbatul.

UPDATE: "Nu staţi la coadă!"

Autorităţile de la nivel naţional au avertizat, miercuri seara, că s-a creat o panică nejustificată în privinţa unor scumpiri ale combustibililor şi unei posibile penurii de benzină şi motorină.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat asigurări că în lanţurile mari de benzinării nu vor creşte preţurile semnificativ şi că, în plus, nu vor fi probleme cu asigurarea de combustibili. El i-a sfătuit pe toţi românii să nu alimenteze aiurea şi să formeze cozi. 

Totodată, Guvernul României a transmis că urmează controale la benzinăriile din ţară, mai ales la cele care au crescut preţurile, aşa cum au făcut şi unele din Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Mare-i Grădina Ta ...
Apar în astfel de ocazii tot felul de tontălăi care bat câmpii fără jenă. Unu' zice că economia de piață conține, ca și criteriu de echilibrare a cererii și ofertei, specula. Mare cultură în capul lui. Altul crede că planeta asta, fără Rusia care-i vinovată chiar și pentru mizeria din capul lui, ar crăpa de foame și de frig, că de la Moscova se fixează nu numai prețul kilowattului de la Washington sau Teheran, ba chiar și prețurile la mălaiul și făina de la Montevideo sau Atena. Moscova e de vină că la Bruxelles se va încălzi clădirea Parlamentului cu un cazan Stropouva pe cărbune cât de curând sau că Degău, cu stațiile lui de carburați de la Beiuș, e un speculant cu mintea doar la banii datorați la prostituate. Atât de importantă e Rusia și pentru România, spre exemplu, încât de aceea avem o economie de piață nefuncțională în raport de resursele proprii, dar și că liberalii ăștia de la noi sunt niște slugi față de decidenții euro-atlantici care vor o altă ordine mondială, doar de împărțit lumea între ei. Surpriză, însă. Nu-i pentru cine s-a pregătit ... e pentru cine s-a gândit, cu ceva vreme înainte de a se întâmpla ceea ce vedem acum.
Postat 09 Martie 2022, 21:14 de KP
plafonarea se face pe bani publici, pe banii tuturor
ajunge sa plateasca si cel mai sarac care merge cu bicicleta pentru un plin de carburant mai ieftin pentru cei avuti care isi permit sa dea ture prin oras oricand au chef. Devalorizarea nu e doar la leu, si la prorusul ungar cu Victoras cu tot, in acelasi ritm s-a devalorizat forintul. E o chestie regionala, care nu e vina PNL, PSD, FIDESZ sau AUR, ci a invaziei rusilor.
Postat 09 Martie 2022, 19:13 de unu
pana si specula isi are rolul ei in economie, in a echilibra cererea si oferta mai rapid.
nu e o afacere pe termen lung, dar e un profit mai mare pe termen scurt, pana se reaseaza lucrurile. Bine ar fi sa scoata cineva de la sertar Nabucco cu energie din Georgia si Azerbajian, sa facem si noi niste terminale gaz lichefiat, niste depozite mari unde sa cumparam vara ieftin si sa depozitam peste iarna. Din banii extra facuti pe specula facuta acum de MOL, OMV, Petrom, ar face bine sa investeasca in depozite noi, in surse noi, in gazoducte si conducte de petrol noi. SI SA O LASE BALTA PROSTII RADICALE-ECOLOGISTE PRECUM CU RECONVERTIREA DEPOZITELOR ACTUALE IN "DEPOZIT DE CAPTARE CO2"!
Postat 09 Martie 2022, 19:10 de unu
CrisDumi aka KP
Probabil faci referire la liberalul de Putin
Postat 09 Martie 2022, 19:06 de Sandu2100
Erată ...
... barilul de petrol a fost 118,20 USD. Nu 180 cât va ajunge ... ieri.
Postat 09 Martie 2022, 19:04 de KP
Sandu ...
... iar ești prost ca noaptea. Mai ia câteva pastile de iod, că poate te trezești la realitate. După capul tău, de aceea a trecut dollar-ul de 4,5 lei ... pentru că s-a devalorizat rubla. Cu liberali tâmpiți ca tine și alții la fel, prețul barilului o să ajungă la 300 USD și MOL va vinde benzina cu 20 lei litrul, ca să recupereze astfel plafonarea din Ungaria la echivalentul de 6 lei litrul de benzină URAL.
Postat 09 Martie 2022, 19:02 de KP
Prețul la pompă ar trebui să fie fix 10 lei, la 180 dollar barilul de țiței.
Cum barilul astăzi a ajuns la 180 dollar ... e clar că-i vorba de o speculă generală pornită de către furnizori. Iar în timpul ăsta, puterea liberală bate câmpii despre posibilitatea săptămânii de lucru de 4 zile. Tâmpiți până la cer guvernanții planetei.
Postat 09 Martie 2022, 18:54 de KP
Datorita războiului început de Putin se întâmplă
Propagandistii pot sa-i sufle-n cur lui Putin. Dependența de Rusia trebuie eliminată, și comuniștii Români au fugit de Rusi.
Postat 09 Martie 2022, 18:42 de Sandu2100
Hmmm
Nu ca situatia ar fi roz dar benzinaria e Mol iar ziarul e bihon, ar fi interesant de vazut proprietarii in ambele cazuri si de ce au facut asta...profitand evident de situatia existenta si de prostia oamenilor si vor mai urma si altele pe acelasi scenariu. Apropo stiati ca pufuletii vor fi 15 lei punga ? Urmariti bihon si o sa apara stirea in curand.
Postat 09 Martie 2022, 18:08 de Traian
Doi ani au stat oamenii mai mult prin case.
Că lovea Covidul pe cine apuca. Nu au știut puterile lumii cum să-i mi țină închiși pe oameni, așa că au găsit soluția întretimp, provocând un răzbel care va duce fotoghinul la 2,5 Euro litrul. Ani liberali prin lumea "bună" cum ar veni. În România e tot așa, ca peste tot, iar prostia e ca la ea acasă și se simte destul de bine ... conform sondajului INSCOP actuala coaliție de guvernare (PNL+PSD+UDMR) însumează peste 50% la capitolele încredere și apreciere. Sindromul Stockholm cum s-ar spune, cu milioane de iobagi care își iubesc moșierii. O țară plină cu tembeli, nu-i așa?
Postat 09 Martie 2022, 17:18 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON