URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
29 Septembrie 2023, 08:35

Comunicat de presă începere implementare proiect, comuna Tarcea, județul Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comunicat de presă începere implementare proiect 

"PNRR: Fonduri pentru România modernă şi reformată!"

Comuna Tarcea, judeţul Bihor anunţă începerea activităţilor pentru implementarea proiectului "DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ŞI ECHIPAMENTE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN COMUNA TARCEA, JUDEŢUL BIHOR", finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Pilonul VI. Politici pentru noua generaţie, Componenta 15 - Dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe, Reforma 5. Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educaţiei -  Investiţia 9. Asigurarea echipamentelor şi a resurselor tehnologice digitale pentru unităţile de învăţământ; Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcţie şi dotare in sistemul de învăţământ preuniversitar - Investiţia 11. Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare şi laboratoarele/atelierele şcolare.

Obiectivul general al proiectului este de a sprijini transformarea digitală a şcolilor şi a grădiniţelor şi de a facilita învăţarea online, de a asigura infrastructura şi resursele tehnologice necesare pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, sporirea calităţii şi siguranţei mediilor de învăţare, inclusiv în ceea ce priveşte reglementările pentru materiale didactice, mobilier, echipamente de laborator şi ateliere tehnologice.

Obiectivul specific al acestui proiect vizează investiţii în mobilier, materiale didactice, dar şi infrastructuri digitale pentru predare şi instrumente digitale de predare în unităţile de învăţământ din comuna Tarcea, respectiv:

- Şcoala gimnazială nr. 1 Tarcea;

- Şcoala gimnazială nr. 2 Adoni;

- Grădiniţa cu Program Normal nr. 1 Tarcea;

- Grădiniţa cu Program Normal nr. 2 Adoni;

- Grădiniţa cu Program Normal nr. 3 Galoşpetreu.

Prin proiect sunt propuse următoarele acţiuni:

- Dotarea cu echipamente unui laborator de informatică;

- Dotarea cu echipamente TIC a 12 săli de clasă şi 5 grupe grădiniţă;

- Dotarea cu mobilier si materiale didactice a 12 săli de clasă, 5 grupe grădiniţă şi a laboratorului de informatică;

- Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente TIC a unui laborator multidisciplinar

- Înfiinţarea unui cabinet de psihopedagogie.

Nr. contract de finanţare: 77DOT/2023

Valoarea totală a eligibilă din PNRR a contractului de finanţare: 965.869,25 lei

Perioada de implementare a proiectului: 02.08.2023 - 31.12.2024

Persoană de contact: Primar VAJNA ANTON ARPAD
Telefon: 0259355807
Email: primariatarcea@gmail.com

"Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României"

(anunț publicitar)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON