URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Octombrie 2021, 11:01

Birta şi programul birturilor

Birta şi programul birturilor foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acum un deceniu, proaspătul primar Ilie Bolojan, care încă nu renunţase la pantalonii traşi până la subsuoară, stabilea un program drastic localurilor din oraş. Cu toate că îşi propunea de pe atunci să dezvolte latura turistică a municipiului, voia să închidă cârciumile la ora 22, de trebuia, ca să poţi bea alcool noaptea, să mergi la farmacii pentru o frecţie galenică. Nu-i mai puţin adevărat că era o nebunie totală atunci: reguli nu, zgomot cât cuprinde şi, mai ales, mizerie la greu!

Florin Birta a scos, acum, în dezbatere noul regulament privind organizarea activităţilor în zonele publice. În ce priveşte terasele, cred că cel mai important ar fi să-i oblige pe unii birtaşi să-şi intimizeze zona fără să facă economii la materiale şi bun gust. Aranjamentele florale ale teraselor ar mai compensa sărăcia unor jardiniere rămase ici-colo încă de pe vremea lui Petru Filip.

Dacă tot ne luăm ca model Viena, şi nu Istanbulul, poate ar trebui revizuit şi programul de funcţionare al ABC-urilor din centru, multe devenite non-stopuri. Ca să poată trăi şi localurile, ABC-urile ar trebui închise la ora 19. Iar cafenelele şi barurile ar fi bine să aibă program până la miezul nopţii, urmând ca noctambulii să petreacă prin cluburi până în zori de zi.

E loc pentru toată lumea, iar Primăria ar trebui să-i protejeze pe cei din HoReCa, pentru că au fost extrem de afectaţi de pandemie. Şi n-ar strica să relansăm Pasajul Vulturul Negru, care a căzut pe locul II de când terasele de pe Alecsandri sunt la mare modă. Altfel ar sta treaba dacă imensele vitrine din Pasaj ar putea fi folosite la fel ca şi cele din cartierul roşu al Amsterdamului. Ştiu, mi se va spune că la noi prostituţia e interzisă; chit că, iată, Parlamentul României funcţionează legal...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
ei cu editorialul asta e pe langa
nu are nimeni ceva cu birturile doar de hatearela, ci Bolojan doar le-a cerut civilizatie si nu zgomot, curatenie si nu mizerie. In schimb, nu mi-e draga atitudinea editorialistului in care cere ca statul sa decida castigatori si pierzatori in economie, sa inchida magazine ca sa aiba profit alte firme. In centru locuiesc totusi si oameni care au nevoie de cumparaturi, iar ABCurile chiar fac bani de pe seama traficului de la baruri si cluburi, se completeaza reciproc. Iar dupa alte stiri prezentate chiar in ziarul asta privind prostitutia care e alimentata de trafic de persoane, ca nici o femeie nu viseaza la marea cariera de a fi gura de canal pe borsului, sa vina tot ziarul asta sa ceara promovarea ei in centru e o scarba totala. Tot in ziarul asta citeai in weekend de violenta in societate din cauza adulterului... In tari occidentale multi psihologi vad o tot mai stransa legatura intre promiscuitate, lipsa legaturilor stranse in familie si boli mintale... dar vrem si noi suferintele si problemele lor, in loc sa luam ce e bun de la ei.
Postat 19 Octombrie 2021, 19:34 de unu
INGROPATI DUPA 10 ZILE
Dl Birta stiti dupa cate zile se ingroapa un decedat in cimitirul rulikowski ?.Cum e posibil ca un mort sa fie inmormantat dupa 2 saptamani ? de ce nu aduceti armata sau puscariasii la sapat de gropi daca nu faceti fata ? ii tineti la frigorific 2 saptamani sa le luati familiilor 100 lei pe zi pt depozitare la frigorific . nemernicilor , HOTILOR
Postat 19 Octombrie 2021, 15:27 de MARINPOP
Ca-n Bihor la nime
Bine ca ne batem cu pumnii in piept ca vrem sa fim “ca Clujul”, dar ne punem singuri bete-n roate. Pai inchideti frate toate birturile si apoi va mirati de ce nu vin studentii in Oradea. Pai viata de student nu inseamna doar scoala, inseamna si distractie. Unde sa se distreze ? La concert la Jose Carreras?
Postat 19 Octombrie 2021, 14:52 de User anonimizat
Tot orașul vrea pasajul înapoi
Dar degeaba dacă Primăria pare setată să îl închidă. La câte controale și bețe în roate au băgat cluburilor de sub pasaj. De exemplu, îi tot amendează că nu fac nu știu ce cu gunoaiele. Dar având în vedere arhitectura zonei, ori le depozitează în mijlocul pieței unirii, ori îi lasă se se descurce cum pot în loc să îi tot amendeze. Nici nu mai zic că apa consumată pentru stingerea incendiului palatului episcopal a fost aruncată în cârca cluburilor din pasaj în loc să fie achitată de Primărie. E o rușine ce se întâmplă. Iarna trecută nu i-au lăsat să pună niște igluri încălzite afară cum, de altfel, se întâmplă în toate orașele civilizate. Deci să se introducă și toate acestea în dezbatere și abia după ce vor fi rezolvate vom avea din nou un centru viu.
Postat 19 Octombrie 2021, 13:17 de Smiley
Lăsați ABC-urile deschise!!!
E neovie de multe lucruri din ABC-uri pe lângă cluburi: șervețele umede, țigări, rujuri, brichete, diverse obiecte consumabile fără de care nu te poți descurca toată seara.
Postat 19 Octombrie 2021, 13:13 de Clauditza
ABC-urile merg mână în mână cu birturile
Degeaba e deschis până în zori birtul dacă nu poți cumpăra niște țigări de la ABC-uri în zonă. Deci pot să meargă liniștite și ele până în zori, că nu încurcă pe nimeni.
Postat 19 Octombrie 2021, 13:10 de Smiley
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON