URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 21 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
11 Martie 2011, 13:28

Fraţi de sânge

Fraţi de sânge AŞTEPTAT ÎN CLASĂ. Colegii de clasă ai lui Robert Nagy s-au cutremurat aflând prin ce tragedie trece tânărul de 15 ani. În fiecare zi îi întreabă pe părinţi cum se simte acesta şi-l aşteaptă cu nerăbdare să-şi reia locul din prima bancă
Fraţi de sânge LOCUL TRAGEDIEI. Ceea ce începea ca o zi obişnuită de şcoală s-a transformat pentru Robi în cea mai neagră a vieţii lui. Vrând să urce cât mai iute în trenul care intra în gara Diosig, pentru a ocupa un loc în compartiment pentru fratele său, adolescentul a alunecat şi a căzut sub roţile trenului, care i-au secerat piciorul drept
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Se spune despre gemeni că sunt speciali, că au simţuri diferite de ale oamenilor obişnuiţi. Nu puţine sunt poveştile în care asemenea fraţi, la distanţă fiind, îşi simt reciproc bucuria ori neliniştile.

Doi fraţi din Diosig au avut ghinionul unei coincidenţe sinistre, de parcă soarta i-a ales să fie leiţi în suferinţă, chiar dacă în momente diferite. Unul din gemeni, care avea încă din naştere un handicap locomotor, abia s-a vindecat când a rămas fără un picior celălalt frate. Taman când credeau că, după o copilărie necăjită, îşi pot începe tinereţea ca doi oameni întregi, au suferit o nouă nenorocire.

Tristeţe în bucurie

În urmă cu 15 ani, într-o zi toridă de august, naşterea lui Robert şi a lui Norbert a fost prilej de mare bucurie pentru familia Nagy. "Lumea îmi spune că seamănă leit. Mie nu mi se pare", spune mama gemenilor, Tunde, una din puţinele persoane care îi deosebeşte şi care a văzut "din prima" că pruncii nu sunt chiar identici la chip.

Pe cât de fericită a fost înainte, femeia s-a întristat însă după naştere, când a aflat că, în timp ce Robert era sănătos, Norbert avea un handicap locomotor. "Din cauza unei probleme la tendonul principal, avea laba piciorului întoarsă", povesteşte ea.

La trei ani şi jumătate, Norbert a fost operat, însă nu s-a vindecat. Se putea mişca, dar nu putea umbla fără ajutor. Mama şi-a dedicat de atunci toată energia pentru a-şi îngriji copilul bolnav. A devenit asistentul personal al acestuia, cele câteva milioane de lei primite lunar pentru asta fiind singurul venit pe care l-a avut timp de 15 ani. Un mare sprijin în îngrijirea lui Norbi l-a avut, însă, în celălalt fiu. "Robi l-a ajutat foarte mult pe Norbi ca să se simtă un copil normal. Din clasa a II-a, dimineaţa îi duceam eu la şcoală, iar la amiază Robi îl aducea pe Norbi pe bicicletă", povesteşte mama.

Rază de speranţă

Practic, întreaga copilărie Robert şi-a ajutat fratele să nu rămână în urmă. L-a dus cu el la joacă pe străzile Diosigului, l-a ajutat la şcoală, nu l-a lăsat singur niciodată, a împărţit totul cu el. Pe când avea 13 ani, Norbert a avut nevoie de o nouă operaţie, deoarece crescuse, iar implantul de tendon de la prima intervenţie chirurgicală se dovedea insuficient.

După această a doua intervenţie, Norbi a început să umble tot mai bine. Acum, la 15 ani, a ajuns să se deplaseze de unul singur. Şchiopătează, dar nu mai are nevoie de ajutor de fiecare dată când vrea să se plimbe.

Familiei Nagy i s-a arătat, în sfârşit, şansa să înceapă o viaţă normală. Anul trecut, cei doi băieţi s-au înscris la liceu, şi încă la un profil bun. Amândoi învaţă în clase de turism şi alimentaţie publică, Norbert la Colegiul Tehnic Traian Vuia, iar Robert la Mihai Viteazul. Fac naveta la Oradea împreună, cu trenul personal. Asta le-a adus şi cea de-a doua nenorocire...

Tragedia

Acum două săptămâni, pe 25 februarie, Robert a avut un teribil accident. Obişnuia ca dimineaţa să urce în tren de cum acesta intra în gară, căci mereu se grăbea să ţină un loc pentru fratele său. Comunitatea de ţigani din sat e mare, iar dimineaţa mulţi iau acelaşi tren pentru a veni la Oradea să cerşească. Cum Norbert nu poate sta prea mult în picioare, Robi sărea în tren înainte ca ţiganii să dea năvală, să ţină locurile ocupate, iar fratele lui să se poată aşeza. Profita că la intrarea în gară personalul nu are viteză şi sărea în el, căci dacă aştepta până oprea de-a binelea nu mai avea loc de ţigani.

Aşa a făcut şi în acea zi fatidică: trenul a intrat încet în gară, iar Robi a urcat pe scări. "N-a putut să deschidă uşa, aşa că a sărit jos şi a încercat la o altă uşă. Acolo, însă, era gheaţă pe scări şi a alunecat", povesteşte mama băieţilor, cum a aflat şi ea de la Robi că s-a întâmplat nenorocirea. Ce a urmat, deşi băiatul n-a mai ştiut să spună, căci a intrat în şoc, e uşor de înţeles: trenul i-a trecut peste picior, peste cel drept, secţionându-l de la jumătatea tibiei, mai jos de genunchi.

Cu capul sus

Cineva care a văzut accidentul a anunţat-o pe mama gemenilor, care a fugit într-un suflet spre gară. Pe drum, i se părea că cerul întreg cade peste ea. Ajungând înaintea echipajului Ambulanţei, şi-a văzut băiatul întins la pământ. Ce disperare a cuprins-o, numai ea ştie...

La Spitalul Judeţean, medicii n-au avut altă soluţie decât să-i amputeze piciorul la nivelul genunchiului. "Nu era altă posibilitate, pentru că piciorul nu mai era decât un ciot de os", spune mama băiatului. În ciuda faptului că nu se poate resemna, femeia s-a străduit să fie puternică, pentru a-i da curaj şi lui Robi. Recunoaşte, însă, că băiatul se ţine mai bine decât ea. "N-a plâns nicio secundă de la accident, până când fratele său a mers la spital să-l viziteze. Abia atunci a izbucnit în lacrimi", povesteşte Tunde.

Având parcă înţelepciunea unui adult, Robi şi-a înăbuşit plânsul şi a anunţat că nu vrea să fie compătimit. "Nu vrea mila nimănui, ştie că a fost vina lui, fiindcă eu le-am spus mereu să aibă grijă de ei şi unul de celălalt", mărturiseşte mama. Tocmai de aceea Robi i-a spus să nu dea cumva vreo poză de-a lui, ca nimeni să nu-i vadă chipul în ziar şi să-i plângă de milă!

Impresionaţi

La o săptămână după accident, medicii orădeni nu erau încă siguri dacă vor trebui sau nu să-l supună amputării chirurgicale. "Vom vedea ce va fi...", spune mama tânărului, întristată. Parcă nu-i vine să creadă cât de crudă e soarta cu familia ei. După ce 13 ani s-a chinuit văzându-şi unul din copii neputincios să umble, acum celălalt are o soartă asemănătoare: va trebui o viaţă întreagă să se împace cu o proteză.

02-Katona-Valeria.jpgColegii şi profesorii lui Robert sunt la fel de şocaţi. "Nu mi-a venit să cred, când am auzit de accident. Elevii plângeau, eu cu greu m-am abţinut", spune diriginta lui Robi, Katona Valeria (foto). Profesoara are doar cuvinte de laudă despre băiat. "Nu a lipsit nici măcar o oră de la şcoală, este un copil silitor şi îi place să înveţe. Îşi ajuta mereu colegii şi e îndrăgit de toţi", spune diriginta. Aceleaşi cuvinte de laudă le au şi sătenii din Diosig despre Robi şi despre întreaga familie Nagy. "Sunt oameni cumsecade, harnici, nu s-au certat cu nimeni niciodată", depune mărturie un vecin.

Solidaritatea

Tocmai pentru că au o părere foarte bună despre familia lui Robi, toţi cei din jur vor acum să-i dea o mână de ajutor. Colegii şi profesorii adolescentului au început să strângă bani, ştiind că familia lui nu a fost niciodată una înstărită, ci din contră.

Mama lui Robi nu mai are niciun venit, după ce a fost anunţată că nu mai poate fi asistenta lui Norbert, de vreme ce acesta se deplasează singur. Tatăl băieţilor a fost tractorist, dar a intrat în şomaj, iar acum lucrează ca zilier pe unde găseşte. "Am strâns într-o zi de la colegii lui de clasă 475 de lei, apoi din şcoală 1.639 de lei. Ulterior s-au mai adunat alţi 200 de lei şi încă mai strângem", spune diriginta băiatului.

Comunitatea s-a mobilizat la fel de bine. Câţiva săteni s-au oferit voluntari şi umblă din casă în casă, adunând bani, pe chitanţe date de Primărie, de la fiecare cum poate şi cum vrea să dea. Până acum, aproape toţi au răspuns pozitiv şi, din puţinul lor, au contribuit pentru a ajuta această familie greu încercată.

Pentru că printr-un asemenea chin nimeni n-ar trebui să treacă singur. Iar Norbi şi Robi cu atât mai puţin, căci sunt pentru a doua oară prinşi, pe nedrept, în zodia nenorocirii...


ORICINE POATE AJUTA
Puţin pentru noi, mult pentru ei

Pe lângă cheta făcută din casă în casă prin Diosig, voluntarii din sat au deschis şi un cont bancar pe numele mamei gemenilor, unde oricine poate să facă donaţii, dacă vrea să-i ajute pe cei doi fraţi. Contul este deschis la CEC Bank, Unitatea Oradea, agenţia Diosig, pe numele Nagy Tunde-Jolan, iar codul IBAN este RO79CECEBH2908RON0570271. Orice sumă, cât de mică, poate să le fie un ajutor bine-venit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
este adevarat
Da Doamna Camelia are dreptate...Se vede din vorbele dumneaei ca are un suflet mare si e intelegatoare...Va spun foarte bucuroasa cca in acest timp Robi s-a facut mai vine nu s\'a dat nicio clipa batut..merge este ok..Putem sa multumim acelor oameni care i\'au ajutat..Sunt sigur ca sunt foarte recunoascatori..A dovedit lumii ca este un baiat puternic...merge cu bicicleta,se plimba...merge la scoala. Sa il ajute Dumnzeu sa fie in continuare la fel...
Postat 18 Septembrie 2011, 19:25 de Madalina
Nu e cazul sa judecati
Ladislau si Stefan, nu cred ca se poate vorbi aici de teribilism, baiatul nu a vrut decat sa isi ajute fratele si sa ii ocupe un loc in tren. Cred ca i se poate intampla asta oricui, a fost o clipa de neatentie. Asa ca in loc sa veniti cu acest gen de comentarii neadecvate, mai bine ati incerca sa ajutati aceasta familie dar stiti cum se spune , \"sa judecam e foarte simplu, dar sa ajutam si sa facem o fapta buna e mai greu\".
Postat 02 Iunie 2011, 14:02 de Camelia
Nu e cazul sa judecati
Ladislau si Stefan, nu cred ca se poate vorbi aici de teribilism, baiatul nu a vrut decat sa isi ajute fratele si sa ii ocupe un loc in tren. Cred ca i se poate intampla asta oricui, a fost o clipa de neatentie. Asa ca in loc sa veniti cu acest gen de comentarii neadecvate, mai bine ati incerca sa ajutati aceasta familie dar stiti cum se spune , "sa judecam e foarte simplu, dar sa ajutam si sa facem o fapta buna e mai greu".
Postat 02 Iunie 2011, 14:02 de Camelia
A crescut teribilismul
Licenii de azi sunt mai teribilisti ca cei din serialul LICENII
Postat 20 Aprilie 2011, 20:39 de Ladislau
nedreptate
pai sa stii ca nu este ata de usor pecat crezi tu....eu locuiesc in Diosig si stiu conditiile din gara noastra....Poate tu nu ii cunosti pe ei dar eu da.....Nu e un baiat care sa se dea mare....E un baiat cu suflet care vrea sa isi ajute fratele deoarece il iubeste.Poate tu nu ai fi facut la fel dar el eun om FOARTE cumsecade si nu merita acest lucru ca nu ar face rau nimanui si nu i-ar spune un cuvant rau nimanui....Dumnezeu asa a a vrut....si daca nu il cunosti mai bine nu comenta
Postat 07 Aprilie 2011, 18:30 de Madalina
Liceni teribilisti
Si tinerii astia fac niste teribilisme iesite din comun.Putea sa vina mai devreme si sa urce cand opreste trenul si sa ocupe loc pentru fratele sau insa ca sa il vada lumea ce curajos este a facut asa
Postat 18 Martie 2011, 12:28 de stefan
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON