URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Noiembrie 2010, 15:48

Ţiriac, la un pas de moarte după ce elicopterul său a eşuat lângă Oradea

Ţiriac, la un pas de moarte după ce elicopterul său a eşuat lângă Oradea În urmă cu doi ani, unul dintre avioanele care aducea oaspeţii lui Ţiriac la Vânătoarea de la Balc, a eşuat pe pista Aeroportului orădean
Ţiriac, la un pas de moarte după ce elicopterul său a eşuat lângă Oradea În urmă cu doi ani, unul dintre avioanele care aducea oaspeţii lui Ţiriac la Vânătoarea de la Balc, a eşuat pe pista Aeroportului orădean
Ţiriac, la un pas de moarte după ce elicopterul său a eşuat lângă Oradea În urmă cu doi ani, unul dintre avioanele care aducea oaspeţii lui Ţiriac la Vânătoarea de la Balc, a eşuat pe pista Aeroportului orădean
Ţiriac, la un pas de moarte după ce elicopterul său a eşuat lângă Oradea În urmă cu doi ani, unul dintre avioanele care aducea oaspeţii lui Ţiriac la Vânătoarea de la Balc, a eşuat pe pista Aeroportului orădean
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adevăr sau provocare? Tabloidul Libertatea, care citează publicaţia Academia Caţavencu, scrie duminică despre păţania omului de afaceri Ion Ţiriac, care ar fi trăit "recent", după un zbor cu elicopterul personal în valoare de 14 milioane de euro prin Carpaţi, o sperietură soră cu moartea.

elicopter 2.jpgNu sunt furnizate detalii în legătură cu incidentul, nici măcar ziua în care s-ar fi întâmplat, însă ziariştii notează că "magnatul român a trecut razant pe lângă moarte când elicopterul a rămas fără combustibil în aer! Pilotul a fost nevoit să aterizeze forţat pe un câmp situat la 5 kilometri de Oradea, în vecinătatea aeroportului din localitate".

Potrivit aceleiaşi surse, "după o anchetă minuţioasă", s-ar fi descoperit că "eroarea a fost umană, unul dintre mecanicii care s-au ocupat de aprovizionarea cu kerosen recunoscând că a greşit cantitatea livrată în rezervoare!". Atât Ţiriac cât şi ceilalţi ocupanţi ai bolidului au scăpat nevătămaţi.

Informaţia este cel puţin bizară, mai ales în contextul în care întâmplarea a rămas în anonimat. Contactaţi de BIHOREANUL, reprezentanţii instituţiilor abilitate din judeţ nu au avut cunoştinţă despre producerea unui asemenea eveniment. "Dispeceratul nostru nu a fost anunţat. Nu am primit niciun apel prin 112", a spus inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei. "Nu avem nicio informaţie de genul acesta. Dar pe de altă parte, dacă a aterizat în siguranţă, nici nu ar fi avut de ce să sune la 112", a precizat, la rândul său, locotenentul Cristian Herţe, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Şi comandantul Aeroportului orădean, Gheorghe Pasc, a infirmat evenimentul: "Nu s-a întâmplat aşa ceva. La Oradea nu s-a întâmplat", a susţinut el într-un cotidian local.

elicopter.jpgConform Libertatea, aparatul cu care era să se prăbuşească Ţiriac e fabricat de Augusta Westland, o companie italo-britanică de anvergură mondială. Elicopterul a costat 14 milioane de euro, are două cabine de lux, cu 15 fotolii din piele şi monitoare LCD. Aparatul, care atinge o viteză de 309 km/h, poate să stea în aer aproape 6 ore.

În urmă cu doi ani, tot la Oradea, un avion care transporta invitaţi la tradiţionala vânătoare de la Balc, organizată anual de Ion Ţiriac, a ieşit de pe pistă deoarece trenul de aterizare s-a rupt, ratând aterizarea în condiţii de ceaţă. La bord se afla şi Ion Ion Ţiriac, băiatul cel mare al omului de afaceri, "care a scăpat cu viaţă, conform declaraţiilor anchetatorilor, doar datorită dibăciei pilotului".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
prostii
Elena Marinescu scrie si dta despre salarii,pensii mici,despre excroci care fura bani din bancomate cu carduri false,despre PDListi care au promis marea cu sarea la alegeri si nu fac nimic p;entru Bihor,stirea cu Tiriac este o eroare ,recunoaste.Ocupati-va si dstra cu traiul romanului ,care,nu are bani sa-si cumpere un brad de craciun la copii.
Postat 28 Noiembrie 2010, 21:06 de anonim
PT. PROSTIME
ASTA O STIRIDIOATA SI PROSTASCA ! LA 14 0000 0000 Eu SA NU AIBA INDICATOR DE NIVL RZ. DE COMBUSTIBIL ?? MAI !!!
Postat 28 Noiembrie 2010, 20:46 de PROSTEALA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON