URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Februarie 2019, 19:59

Atenție la mâncare! Produse contaminate retrase din Auchan, Kaufland, Carrefour și Lidl!

Atenție la mâncare! Produse contaminate retrase din Auchan, Kaufland, Carrefour și Lidl! foto generic, stirileprotv.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fiți cu ochii-n patru atunci când faceți cumpărături. Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a emis două alerte alimentare într-o singură zi! ANSVSA a anunţat, sâmbătă, că a retras cinci tipuri de file de somon afumat contaminat cu Listeria, vândute de trei mari lanţuri comerciale. Şi tot sâmbătă, altă reţea de supermarketuri a scos de la vânzare pungi cu fulgi de cocos, care conţineau dioxid de sulf, anunță Digi24.ro.

Conform sursei citate, alertele ANSVSA vizează cinci tipuri de file de somon afumat, vândute de Auchan, Kaufland şi Carrefour, în ambalaje de 50 şi 100 de grame. Toate sunt produse marca Ocean Fish şi au fost retrase de la raft după ce s-a constatat că sunt contaminate cu bacteria Listeria.

„Nu este prima oară când file-ul de somon afumat este depistat că ar conţine această bacterie atât de periculoasă pentru femei însărcinate, copii şi vârstnici. Ieri, autorităţile au retras un produs marca proprie de la Auchan, iar în ianuarie au fost alte două retrageri de la Carrefour”, arată Digi24.

De altfel, încă de la începutul lunii februarie, Auchan a anunțat că retrage de la vânzare un lot de somon afumat Pouce File de somon afumat 100g, cod EAN : 5949084000153, produs in 16.01.2019, exp 01.03.2019”.

Atenție, însă, că nu doar doar peştele are probleme. Tot sâmbătă dimineață, ANSVSA a anunţat retragerea unui întreg lot de fulgi de nucă de cocos vânduţi de Lidl, din cauza conservantului care conținea dioxid de sulf.

Dacă aţi cumpărat astfel de produse, este recomandat să nu le mâncaţi şi nici să nu le folosiţi pentru prepararea produselor. Le puteţi returna chiar dacă nu mai aveţi bonul sau dacă produsul este început şi veţi primi banii.

134 de kilograme de produse, retrase

Un alt comunicat al ANSVSA, redat de agenția de știri Mediafax, precizează că, în urma incidentelor alimentare repetate din ultima perioadă, ANSVSA a dispus realizarea unor controale tematice. Astfel, până sâmbătă, Autoritatea a aplicat amenzi de 42.000 de lei, pentru doi producători la care a găsit produse din file somon afumat contaminate cu Listeria monocytogenes. Produsele sunt în curs de retragere, iar controalele continuă.

„Având în vedere rezultatul pozitiv la probele de produs finit „file somon afumat”, echipe de inspectori sanitar-veterinari s-au deplasat la unităţile respective, unde, în urma controlului efectuat, a fost dispusă măsura suspendării activităţii liniei de producţie „file somon afumat” şi reţinerea oficială a unei cantităţi de 134 de kilograme de produse”, arată ANSVSA.

ANSVSA a acţionat şi pentru retragerea de pe piaţă a loturilor de produse neconforme, pe baza listelor de distribuţie puse la dispoziţie de către reprezentanţii unităţilor respective.

De la începutul acestei săptămâni, când a fost declanşată acţiunea de control şi până sâmbătă, au fost retrase de la comercializare 96,77 de kilograme de produse din loturile unde a fost depistată prezenţa bacteriei Listeria monocytogenes, produse care au fost distruse.

Mediafax mai precizează că Listerioza este o infecţie provocată de consumul alimentelor contaminate cu bacteria Listeria monocytogenes. Unele persoane fac o formă a bolii asemănătoare gripei, prezentând simptome precum febră, dureri musculare, greaţă, vomă şi dureri gastrice. De regulă, boala trece de la sine, însă poate prezenta un risc crescut pentru persoanele însărcinate sau pentru cele cu un sistem imunitar slăbit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PCR transpartinic. Ep.: (ne)Siguranța alimentelor și multele ei ”moașe”. Alt episod
I. ”Fiți cu ochii-n patru atunci când faceți cumpărături” 1. Mare noroc pe cetățeanul român de bună credință şi (prea) bun plătitor de taxe, impozite, sau contribuții și pentru bunăstarea salarială a numeroaselor cohorte de consilieri/inspectori. care se ocupă de siguranța alimentară a lor, că există Sistemul RASFF (a se vedea RASFF portal – Notifications List); II. Două întrebări decente pentru (2x)dottore ca: Sanda Borţiş, Dan Ioan Lung, Szalo Mureşan, Dumitru, Moțoc Ovidiu Remus: 1. Câte prelevări de probe de file de somon afumat, respectiv de fulgi de nucă de cocos, s-au prelevat CONFORM în 2018, în cadrul Programului de supraveghere și control la DSVSA Bihor. Dar în 2019? 2. Până când trebuie să aflăm de la alții că cumpărăm/mâncăm tot felul de alimente neconforme, inclusiv carne de porc cu PPA? III. Două propuneri pentru conducerea ANSVSA: 1. În cazul alertelor RASFF, informarea populației, în timp real, pe lângă denumirea sortimentului, gramaj, producător/ambalator/furnizor și a lotului, respectiv a datei fabricaţiei. Nu de alta, dar în asemenea situații, în cazul cantităților deja cumpărate de cumpărătorul final, nu se umblă cu retragerea/controlul pe la frigiderul/bucătăria acestuia; b) Stabilirea unui număr suficient de prelevări probe în cadrul Programelor anuale de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor ale ANSVSA, funcție și de neconformitățile semnalate în anii anteriori, inclusiv prin Sistemul rapid de alertă (RASFF). Obligarea consilierilor ANSVSA de a efectua prelevări, cu precădere, din loturi de produse alimentare care pot prezenta risc ridicat pentru populație, conform legislației UE. V. O propunere şi pentru conducătorul/conducătorii de doctorate a celor amintiţi la pct. II: Învățați-vă doctoranzii să acționeze (și) PREVENTIV! PS ”Doar adevărul ne poate vindeca”-Oana Zamfir (Antena 3). Și de ”genialii” care nu își fac datoria conform în structurile de control SVSA. Și ”Statul pararel” știe de ce! Nu-i așa Toderaș Radu Pantea?
Postat 17 Februarie 2019, 18:52 de stefan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON