Într-o perioadă în care spitalele sunt asaltate de un număr mare de pacienţi, orice donaţie de echipamente poate veni în sprijinul cadrelor medicale în lupta cu coronavirusul. Cunoscând nevoile sistemului medical, Administraţia Domeniului Public SA Oradea a donat Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu" cinci aparate de ventilaţie non-invazivă şi un modul oximetru.
Cele cinci aparate de ventilaţie şi modulul oximetru, marca Philips, în valoare totală de 154.000 lei, au ajuns miercuri la Secţia de Pneumologie I din cadrul Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea.
"Spitalele orădene nu duc lipsă de condiţii şi dotări, dar în această perioadă a crescut numărul pacienţilor. În astfel de vremuri, orice aparat de ventilaţie în plus poate să facă diferenţa dintre viaţă şi moarte", consideră Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public SA Oradea.
"Aparatele de ventilaţie non-invazivă sunt vitale pentru pacienţii care suferă de insuficienţă respiratorie. Suplimentarea numărului lor în secţia noastră este binevenită, însemnând mai mulţi pacienţi care pot beneficia de această eficientă metodă de tratament, în acelaşi timp", a declarat dr. Ecaterina Mirela Ivan, medic primar pneumolog în cadrul Secţiei de Pneumologie I de la Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea.
Loredana Buz
Consilier relaţii publice ADP Oradea
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.