URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 23 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
09 Mai 2014, 10:34

Patapievici către Ponta: Falsificaţi şi răstălmăciţi tot ce atingeţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce a refuzat să-i decoreze pe motiv că au opinii anti-româneşti şi sunt fascişti, Victor Ponta este dat în judecată de criticul Mircea Mihăieş. Preşedintele Traian Băsescu a propus decorarea foştilor şefi ai Institutului Cultural Român (ICR), dar premierul a refuzat să contra-semneze decretele.

Ponta a mai spus că nu poate fi de acord cu decorarea unor oameni care au exprimat poziţii contrare intereselor României.

"Am două rezerve: prima rezervă este legată de faptul că, în baza raportului Curţii de Conturi care a fost transmis mai departe către toate instituţiile competente, conducerea de atunci a ICR, aşa spune Curtea de Conturi, nu spun eu, a folosit în mod greşit o mulţime de fonduri publice, deci să-i decorăm pe cei care au cheltuit prost banii publici sau chiar au deturnat mi se pare un lucru greşit. Şi, în al doilea rând, erau acolo persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimat opinii anti-româneşti, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitaţi la domnul, e un domn Mihăieş (Mircea Mihăieş - vicepreşedinte ICR în perioada 2005-2012), dânsul e de extremă dreaptă, e un fascist bătrân aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România. Ori eu nu pot să contrasemnez decorarea unor indivizi care, pe de o parte, repet, au gestionat greşit bani publici şi pe de altă parte exprimă poziţii împotriva României. Dacă domnul preşedinte Băsescu doreşte să-i decoreze, să o facă, dar nu cu semnătura mea", a declarat Victor Ponta.

În urma acestor declaraţii, Mihăieş a anunţat că îl dă în judecată pe Victor Ponta, iar preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională vizavi de un posibil conflict de natură constituţională generat de refuzul premierului de a contrasemna decretele.

În acelaşi timp, Horia Roman Patapievici, fost preşedinte al ICR, spune că, prin acuzaţiile aduse lui Mircea Mihăieş, Victor Ponta îşi dezonorează funcţia de prim-ministru.

"Domnule prim-ministru, aţi spus despre Mircea Mihăieş că este un «fascist bătrîn». La care vă răspund: cine acuză de fascism un om care a sprijinit întotdeauna valorile democraţiei arată că nu dă doi bani nici pe democraţie, nici pe bun simţ, nici pe datoria de a fi drept. Ca prim-ministru, aveţi datoria de a fi drept, de a judeca cu bun simţ şi de a respecta democraţia. Or, felul în care bagatelizaţi grozăvia fascismului, acuzând de fascism un om care nu are nimic de-a face cu fascismul, vă dezonorează ca prim-ministru, dezvăluindu-vă cinismul: un cinism pentru care fascismul şi democraţia sunt interşanjabile, simple etichete de lipit pe oameni după plac ori interes. De aceea vă spun: prin acuzaţiile aduse lui Mircea Mihăieş vă dezonoraţi funcţia de prim-ministru şi demonstraţi că vă trataţi cetăţenii ca supuşi, iar principiile, ca etichete", spune Horia-Roman Patapievici în declaraţia de presă transmisă MEDIAFAX, în care se semnează "cetăţean român, fost preşedinte ICR".

De asemenea, Horia-Roman Patapievici spune că este "o minciună" afirmaţia lui Victor Ponta potrivit căreia Curtea de Conturi ar fi constatat o fraudă la ICR.

"Aţi spus că echipa pe care am condus-o a deturnat bani publici şi că această fraudă a fost constatată de Curtea de Conturi. La care vă răspund: este o minciună, domnule prim-ministru. O minciună pe care o tot repetaţi din 2012 încoace şi care deja întruneşte toate criteriile calomniei calificate. Curtea de Conturi nu a constatat niciodată vreo deturnare de fonduri publice, în perioada 2005 - 2012, cât am condus institutul", spune Patapievici.

De asemenea, Horia-Roman Patapievici spune că Victor Ponta "falsifică şi răstălmăceşte" tot ce atinge.

"Aţi spus că în conducerea ICR «erau persoane care au făcut deseori declaraţii anti-româneşti». La care vă răspund: falsificaţi şi răstălmăciţi tot ce atingeţi, domnule prim-ministru. Când ICR a fost condus de persoanele pe care le incriminaţi, ICR a obţinut cele mai mari succese în promovarea culturii române peste hotare. Când ICR a fost condus de persoanele pe care le consideraţi animate de sentimente anti-româneşti, ICR a condus toate institutele naţionale de cultură din Uniunea Europeană (EUNIC). Puteţi să probaţi, în favoarea dumneavoastră, un patriotism la fel de eficace? Nu puteţi. Atât e de spus despre sentimentele dumneavoastră româneşti", spune Horia-Roman Patapievici.

"Vă acuz de atac la demnitatea publică a Taniei Radu, a lui Mircea Mihăieş, a lui Dan Croitoru şi a mea. Din iunie 2012, când aţi început distrugerea Institutului Cultural Român (pe care aţi dus-o la bun sfîrşit într-un timp record: v-a luat mai puţin de un an), nu aţi încetat să ne hărţuiţi cu calomniile dumneavoastră. Ceea ce comiteţi, domnule prim-ministru, echivalează cu utilizarea funcţiei publice pe care o deţineţi pentru a terfeli reputaţia a patru din cetăţenii acestei ţări. Fără probe, fără alt motiv decât agenda dumneavoastră politică. Şi nu e vorba numai de noi patru, cei agresaţi azi, ci de felul cum concepeţi dumneavoastră, ca prim-ministru, statutul cetăţeanului acestei ţări. În locul respectului, dispreţul; în locul dreptului, bunul plac; bunul plac al celui care are puterea, împotriva celor care nu o au", spune Horia-Roman Patapievici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4307 RON
  • 1 EUR = 4.7834 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON