URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Iunie 2017, 22:22

Execuţia lui Grindeanu: Liderii PSD au votat pentru retragerea sprijinului politic, miniştrii şi-au dat demisia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu, iar toţi miniştrii Cabinetului Grindeanu şi-au depus demisiile la Secretariatul General al Guvernului, pentru a-l presa pe premierul Sorin Grindeanu să-şi dea demisia din funcţie.

Fără susţinere

Retragerea sprijinului politic ar fi fost votată în unanimitate, a notat agenţia Mediafax.

Totodată, membrii CExN au votat în tot unanimitate pentru excluderea din PSD a celor care, posibil, la cererea lui Grindeanu, vor accepta să facă parte din Cabinetul lui.

Numărul total de voturi a fost în ambele cazuri de 68, au declarat surse politice.

Grindeanu a părăsit şedinţa înainte ca aceasta să se încheie şi a refuzat să facă declaraţii presei, până când PSD nu va anunţa decizia finală.

Aşteaptă demisia

Într-o conferinţă de presă comună, liderii PSD şi ALDE au declarat că premierul Grindeanu trebuie să-şi dea demisia, nemaiavând suport politic şi nici miniştri în Guvern.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat că din păcate premierul nu a mai aşteptat votul din partid, dar a luat act de anunţul lui Grindeanu că îşi va prezenta demisia, PSD fiind gata să facă nou Guvern.

”Toţi membrii PSD din Guvern şi-au prezentat demisiile, şi nu vorbim de celebrele demisii în alb, cu excepţia ministrului Comunicaţiilor care e plecat din ţară şi a trimis-o pe mail. Am luat act de anunţul premierului că îşi va prezenta demisia. PSD e pregătit să formeze un nou guvern”, a declarat Liviu Dragnea, după şedinţa Comitetului Naţional Executiv.

Întrebat dacă premierul este în acest moment demisionar, Dragnea a declarat că în cadrul şedinţei Sorin Grindeanu a spus că îşi va prezenta demisia pe Facebook, dar cu o condiţie: preşedintele Iohannis să numească un alt premier de la PSD.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, de asemenea, că un prim-ministru care nu mai beneficiază de sprijin politic trebuie să demisioneze, afirmând că este aşteptat „gestul de onoare necesar"din partea primului ministru Sorin Grindeanu.

„Concluzia politică este că un guvern şi un prim-ministru care nu beneficiază de sprijin politic nu mai poate funcţiona. Normal în asemenea situaţii primul ministru îşi dă demisia. Aşteptăm gestul de onoare necesar din partea primului ministru”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Performanţe slabe

Argumentul folosit pentru mazilirea Guvernului este faptul că, potrivit unui raport de evaluare de către PSD a activităţii Executivului, acesta ar fi îndeplinit doar 13% din măsurile care trebuiau implementate prin programul de guvernare.

Raportul arată la concluzii care sunt principalele puncte neîndeplinite. Printre acestea se află: lipsa coordonării între ministere şi premier, neînţelegerea viziunea programului de către majoritatea celor care trebuiau să îl implementeze, ritm de implementare precar, lipsa unui control strict zilnic al implementării măsurilor, abandonarea a aplicării principalelor măsuri de reformă, întârzieri în calendarul de investiţii.

Totodată, documentul mai arată că Executivul a adoptat măsuri contrare celor din programul de guvernare şi a dat senzaţia că a abandonat lupta cu marea evaziune.

Tot la capitolul puncte negative se află: comunicarea incompletă a motivelor pentru care s-au luat anumite măsuri, inexistenţa unei strategii de dezvoltare a principalelor motoare economice, opacitate în derularea actului guvernamental.

Totodată, Guvernul Grindeanu nu a prezentat la timp a unui program vizând sărbătorirea Marii Uniri şi a fost incapabil să atragă sprijinul societăţii pentru proiectele majore ale Coaliţiei.

Să plece şi Dragnea!

Potrivit Mediafax, premierul le-ar fi spus colegilor de partid, miercuri seara, că vor să-i ”dea” guvernul preşedintelui Klaus Iohannis şi i-ar fi cerut lui Liviu Dragnea să demisioneze şi el.

”A fost OUG 13 şi nu aţi făcut nimic. Eraţi aceeaşi în CEx. L-am trezit pe Klaus Iohannis cu ordonanţa de urgenţă 13. Acum îi daţi guvernul, de ce?!”, le-a spus Sorin Grindeanu liderilor social-democraţi, potrivit unor surse din interiorul PSD.

Şeful Executivului i-ar fi cerut demisia liderul PSD şi a spus că va renunţa la funcţia de şef al Guvernului doar dacă preşedintele ţării va nominaliza tot un premier social democrat.

Mai mult, Grindeanu i-a reproşat lui Dragnea că dacă Executivul său nu este unul performant, atunci i se datorează în egală măsură, fiind liderul formaţiunii care a dat miniştrii.

Premierul i-a mai întrebat pe membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD cine a făcut raportul, afirmând că este prima oară când îl vede. ”În 20 de ani nu am avut campanie atât de agresivă cum am avut în ultima lună”, le-a mai spus Grindeanu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON