URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Octombrie 2019, 10:05

Accident cu două mașini și un microbuz în Oradea: Trei copii răniți, dintre care o fetiță în cod roșu medical

Accident cu două mașini și un microbuz în Oradea: Trei copii răniți, dintre care o fetiță în cod roșu medical Foto grupul Facebook INFO TRAFIC jud. BIHOR / Lucian Luci‎
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accident grav, joi dimineaţă, pe strada Mareșal Averescu din Oradea. Două maşini mici şi un microbuz s-au ciocnit, iar trei copii au fost răniţi. O fetiţă de 7 ani a fost dusă la spital în cod roşu medical.

Potrivit unui comunicat al ISU Crişana, accidentul s-a produs în jurul orei 7.45, fiind implicate 10 persoane, dintre care şapte minori.

"Ajunse la locul producerii accidentului, echipajele medicale au procedat la evaluarea de specialitate a victimelor şi la acordarea îngrijirilor necesare persoanelor rănite. Din cele 10 persoane implicate în accident, trei copii au fost transportaţi la spital: o fetiţă, în vârstă de 7 ani, aflată în cod roşu medical (în stare de inconştienţă, intubată), un băiat în vârstă de 7 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral şi un hematom occipital, respectiv o minoră, în vârstă de 13 ani, care a suferit contuzii", arată ISU.

UPDATE:

La ora transmiterii acestei știri nu sunt clare împrejurările producerii evenimentului rutier. Din câte se pare, microbuzul a fost prins între cele două mașini.

Fetița aflată în stare gravă ar fi fost în partea din față a microbuzului și ar fi dat cu capul de parbriz. 

„Polițiștii rutieri efectuează cercetări la fața locului, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier”, a declarat BIHOREANULUI comisarul șef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor. 

Potrivit acesteia, traficul a fost îngreunat, la scurt timp după producerea accidentului, însă la ora transmiterii acestei știri circulația se desfășoară în condiții normale. 

Dr. Dacian Juca, purtător de cuvânt al Unității de Primire a Urgențelor și SMURD Bihor, doi dintre copiii răniți în accident au fost internați la Spitalul Municipal din Oradea, cu leziuni minore, în timp ce a treia victimă, fetița de 7 ani, este internată la Spitalul Județean, cu politraumatisme, în stare foarte gravă. De altfel, copila a intrat în sala de operație, din cauza unui traumatism cranian sever. 

UPDATE, ora 11:

Poliţia Bihor a transmis concluziile desprinse în urma cercetărilor făcute la faţa locului de poliţiştii rutieri. Principala vină pentru eveniment o poartă şoferul microbuzului, un orădean de 41 de ani, care nu a păstrat distanţa, şi a intrat într-un Volkswagen Passat. Ulterior și acesta a fost, la rândul lui, lovit din spate de un Mercedes a cărui şoferiţă, de asemenea, nu a păstrat distanţa.

Citiți și articolul: Cauza accidentului de pe Averescu: Şoferul microbuzului nu a păstrat distanţa

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Primăria orădeană are și mai mulți "neterminați" cu capul plin !?!
Pentru că orașul este poluat, fiind unul situat pe locuri fruntașe la capitolul poluare !?! Noxele și poluarea fonică pot fi diminuate prin impunerea limitării de viteză în urbe la 50 kmh, pe unele tronsoane la 40 kmh, iar în zona centrală și cea istorică la 30 kmh !?! Modelul a fost aplicat mai ales în câteva țări nordice ... iar reducerea poluării a fost, din primul an chiar, de 35-40% !?!
Postat 04 Octombrie 2019, 09:01 de CrisDumi
Poliția Rutieră are mulți "neterminați" cu mintea vraiște !?!
Toate sectoarele de drum din intravilan cu indicatoare care permit peste 50 kmh sunt riscante !?! În oraș, în mod deosebit, se circulă la mare densitate și la distanțe mici între autovehivule ... iar la cca. 70 kmh, spre exemplu, nu există nicio șansă să eviți o frână brutală a celui din față !?! Formularea cu "păstrarea distanței legale" este o prostie fără margini ... pentru că nu poți să o respecți pe niciun tronson urban !?! Poliția Rutieră nu a verificat amplasarea indicatoarelor de restricții sau de limitare de aproape trei decenii ... nicăieri în intravilanul localităților din Bihor, motivând necorelarea planurilor urbanistice care se modifică relativ constant !?! O minciună a polițiștilor incompetenți, pentru că intravilanul localităților nu se modifică decât odată la 10 ani cel puțin !?!
Postat 03 Octombrie 2019, 12:42 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON