URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Martie 2011, 12:06

Unde pune Dumnezeu Mânea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pacienţii Spitalului Judeţean pot răsufla uşuraţi. Doctorul Ion Mânea (foto), faimos nu atât pentru iscusinţa de chirurg cât pentru graba cu care băga bisturiul în "bolnavii" sănătoşi, precum şi pentru faptul că intra în sala de operaţie după ce abia se despărţea de amicul Bachus, a fost transferat departe de Oradea, taman în Vrancea.

Pentru cei care nu îşi amintesc de el, Mânea e chirurgul care şi-a îmbrâncit fostul şef, pe Adrian Duşe, taman în blocul operator, după ce acesta nu l-a lăsat să taie apendicele sănătos al unei adolescente care avea altă problemă.

Bihorel respiră uşurat la gândul că "măcelarul" şi-a luat tălpăşiţa din oraşul de pe Criş, având în vedere că a fost şi el ameninţat voalat ca nu cumva să dea Sfântu' să-i pice sub bisturiu. Păcat, totuşi, că prin schimbarea locului de muncă al doctorului mortalitatea pe ţară va rămâne constantă, chiar dacă fiii Vrâncioaiei sunt cei în pericol să se rărească.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
JURNALISM POLITIC DE NICI MACAR 2 BANI
Acest articol este o rusine pentru un ziar de la care asteptam stiri despre orasul nostru, iar "jurnalistul" care si-a facut cele 3 clase(maxim) la coada vacii ar trebui totusi sa continue si cu gimnaziul.. "mortalitatea pe tara va ramane constanta":))))) ... de ce nu scrie nimeni ca doctorul manea a fost chemat in vrancea si ca acolo a salvat de la desfiintare un spital si peste 1000 de locuri de munca? de ce nu scrie nimeni cate sponsorizari si lucruri bune a facut pentru spitalul din oradea si chiar si altele de-a lungul timpului? pentru ca interesele politice dicteaza altceva ...desigur... iar oamenii sunt insetati dupa barfe gratuit exagerate! daca doctorul manea a fost atat de prost..insemana ca lumea tre sa fuga si de dl duse care a fost uceniul dumnealui iar acum il rasplateste cu atata "recunostinta".. dar Dumnezeu vede si nu ramane dator... nici oamenilor rai, nici celor buni si nici neprofesionisitlor care pentru 5 lei la salar se compromit profesional si moral...
Postat 24 August 2011, 11:28 de Vlad Pop
TI-AI UITAT FASA IN BOLNAV DOCTORE
acest medic care a nenorocit o femeie si care si-a lasat fasa in urma unei banale operatii de colecist ceea ce a dus la septicemie si la perforarea altor organe interne acest medic v-a da socoteala celui de sus .
Postat 28 Martie 2011, 00:57 de ANONIM
Paiul din ochiul altuia
Orice om greseste.... dar dansul nu mai activeaza in Oradea. Sigur ca si dl. Duse are meritele domniei sale. Dar dr. Manea e in Vrancea... Pentru Bihoreanul si pentru noi cei din Bihor ar fi de mult mai mare folos daca i-ati arata la Gazeta de Perete pe doctorii care conditioneaza actul medical de achitarea atentiilor, de procentajul unor doctori privind numarul mult mai scazut de operatii reusite sau fara complicatii ulterioare (cazuri rezolvate) - vis-a-vis si de limbajul dumneavoastra de "macelari" pardon de "scriitori". Sau va e frica ?!
Postat 13 Martie 2011, 14:56 de Adi S
Cu mine a fost de treaba
Poate va dezamagesc ca nu sant in tonul vostru defaimator dar pe mine m-a operat la picior si a fost profesionist ,civilizat si absolut normal .M-a ingrijit foarte bine,astfel ,nu ma incanta mutarea. Apropo,circula vorba in targ si despre altii care merg bauti la spitale si asa opereaza.Pentru materiale ulterioare, mai interesati-va!
Postat 12 Martie 2011, 17:13 de Dita
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON