URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Iulie 2016, 15:10

Un bărbat de 45 de ani, înecat în Lacul Ştei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce joi după-amiază au scos din apele Crişului Repede cadavrul unui orădean înecat, vineri dimineaţă pompierii bihoreni s-au confruntat cu o situaţie asemănătoare.

"În dimineaţa zilei de vineri, 1 iulie a.c., în jurul orei 8, pompierii militari din cadrul Staţiei Ştei au desfăşurat o operaţiune similară, degajând din apa unui lac de pe raza localităţii Ştei, trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 45 de ani", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

Se pare că bărbatul a fost văzut intrând în apa lacului, dar pentru că nu a mai ieşit, persoane care se aflau în preajmă au solicitat ajutorul specialiştilor. După ce militarii l-au scos pe bărbat din apă, medicii SMURD i-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, şi au constatat decesul acestuia.

Ca astfel de tragedii să nu mai aibă loc, ISU Crişana le recomandă bihorenilor să se scalde doar în locuri anume amenajate, să nu intre în apă în stare de ebrietate sau pe timp de noapte, dar nici după ce au stat mai mult timp la soare şi să nu sară de pe platforme, poduri sau alte construcţii.

De asemenea, copiii nu trebuie lăsaţi supravegheaţi în apropierea apei, nici măcar în piscinele pentru ei, părinţii trebuind să ţină cont şi de faptul că echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile sau tuburui gonflabile) nu sunt în totalitate eficiente.

"Explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate (râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante ori în locurile în care s-au produs anterior incidente: barajul de la Tileagd,  canalul colector de la Boiu, apele Crişului Repede, Crişului Negru, respectiv Lacul Sântion), iar în cazul ieşirilor acestora "la scăldat" cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact", mai recomandă ISU Crişana.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON