URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Februarie 2017, 16:01

Reciclăm sau plătim? Costul serviciului de salubritate poate fi ţinut sub control numai prin colectarea selectivă a deşeurilor

Reciclăm sau plătim? Costul serviciului de salubritate poate fi ţinut sub control numai prin colectarea selectivă a deşeurilor GRATUIT. RER Ecologic Service Oradea colectează şi transportă gratuit deşeurile din aşa numita fracţie uscată, adică materialele reciclabile aruncate în recipientele cu capace galbene, în sacii de aceeaşi culoare şi în igluuri. O dovadă în plus că orădenii care colectează selectiv au doar avantaje!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleşii orădenilor au aprobat joia trecută creşterea tarifelor practicate de operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, ca urmare a creşterii cu 16% a salariului minim pe economie. Toţi locuitorii oraşului trebuie să înţeleagă, însă, că de ei depinde ca serviciul de colectare şi transport al deşeurilor să rămână la un nivel acceptabil. Dacă nu colectează selectiv, vor ajunge să plătească şi mai mult...

Majorări aprobate

Conform hotărârii votate de Consiliul Local Oradea, de la 1 februarie RER Ecologic Service va taxa colectarea deşeurilor de la persoane fizice cu 4,86% mai mult, mai precis cu 9,5 lei/persoană, în loc de 9,06/persoană. În cazul persoanelor juridice, majorarea tarifului este de 6%, de la 82,37 lei la 87,33 lei pe tonă.

De asemenea, consilierii locali au aprobat şi scumpirea serviciilor prestate la suprafaţă de operatorul de salubritate. Astfel, măturarea mecanizată va costa de acum 14,18 lei/1.000 metri pătraţi (faţă de 13,91 lei anterior), întreţinerea spaţiilor verzi 25,75 lei/1.000 mp (comparativ cu 23,76 lei înainte), iar întreţinerea rigolelor 217,45 lei/1.000 mp (faţă de 191,46 lei până acum).

Selectiv e mai ieftin!

Deşi aceste scumpiri erau inevitabile, orădenii trebuie să ştie că stă în puterea lor să evite noi majorări ale tarifelor de salubritate. După cum se ştie, de la începutul acestui an, fiecare operator de depozit de deşeuri din România este obligat să plătească Administraţiei Fondului pentru Mediu o taxă de 80 de lei pentru fiecare tonă de deşeuri depusă în halda ecologică. Această taxă se regăseşte, de la 1 ianuarie, şi în tariful de salubritate practicat în Oradea.

În concluzie, doar diminuarea cantităţilor de deşeuri aruncate la Eco Bihor poate face ca orădenii să nu plătească mai mulţi bani pentru administraţia centrală. Iar cum singura soluţie pentru reducerea cantităţilor de deşeuri este colectarea selectivă, fiecare locuitor al oraşului ar trebui să se gândească de două ori unde lasă gunoaiele care pot fi reciclate (PET-uri, hârtii, cartoane, sticle, metale, tetrapak-uri). Nu de alta, dar dacă sunt depuse în recipientele galbene, nu doar că acest lucru nu generează niciun cost, dar chiar înseamnă o economie...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON