Oradea ieri, Oradea azi: Cum arăta oraşul sub conducerea lui Aurel Lazăr

1930. Bilanţul unui an bun

În numărul din 1 ianuarie 1930, ziarul orădean Gazeta de Vest a publicat darea de seamă a Comisiei interimare ce conducea oraşul, prezidată de primarul Aurel Lazăr (foto). Anul 1929 fusese primul din mandatul celebrului avocat şi, potrivit presei vremii, fusese un an cu multe realizări.

Descris de ziarişti ca un primar cu "voinţă de fier", care îşi propusese "purificarea" administraţiei orădene, Aurel Lazăr descoperise că oraşul nu are un inventar al averii.

Realizarea inventarului a dezvăluit "lucruri sinistre": bunuri ale oraşului, inclusiv un imobil, dispăruseră. Articolul mai arată şi că Lazăr reuşise o "exploatare mai raţională a puterii de muncă a funcţionarilor", adică îi aducea la muncă de la ora 8, nu 9, şi nu îi lăsa să plece acasă când doreau, aşa cum se obişnuiseră, ci doar după ce îşi terminau munca.

În mandatul lui Lazăr s-a făcut o economie substanţială la bugetul oraşului, de 11 milioane de lei. Articolul pomeneşte şi lucrări concrete: centrul oraşului a fost "pavat cu asfalt", în parcurile oraşului au fost plantaţi peste 1.000 de arbori, s-au deschis 4 şcoli şi o "grădină de copii", parcurile şi cimitirele au fost îngrădite, iar parcul Rhedey a fost mărit.

1939. Oradea, oraş românesc

Primarul Aurel Lazăr n-a reuşit să-şi îndeplinească multe din planuri. Pe 18 noiembrie 1930, la doar 58 de ani, avocatul a murit. La catafalcul său depus în Biserica cu Lună s-au perindat un număr impresionant de orădeni, scriu ziarele vremii. Munca începută de Lazăr a fost însă dusă mai departe de următorii edili.

Pe 20 aprilie 1939, Noua Gazetă de Vest publică un articol despre Oradea edilitară în cele două decenii trecute de la unirea cu România. Printre realizările importante sunt menţionate asfaltarea completă a numeroase străzi, crearea mai multor parcuri, construirea ştrandului municipal (foto), dar şi extinderea reţelelor de apă şi de electricitate.

O reuşită a fost considerată şi edificarea a numeroase biserici româneşti, într-un oraş aflat sub puternică influenţă maghiară. Totodată, se prelungiseră liniile de tramvai spre ştrand şi spre Episcopia. "Sunt lucruri pe care le avem necontenit sub ochi, dar niciodată n-am apreciat cum se cuvine aceste numeroase realizări ale stăpânirii româneşti. Suntem obişnuiţi să criticăm şi să negăm, fără să ne dăm seama că între timp s-au înfăptuit în jurul nostru atâtea lucruri demne cu care ne putem mândri", mai arată articolul.