URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2011, 13:01

Drepturile pe care le are poliţistul local în îndeplinirea atribuţiilor legale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aşa cum arătam şi săptămâna trecută, la 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 155/2010, Legea poliţiei locale. Pentru aplicarea acestei legi a fost emisă o hotărâre de Guvern, iar în majoritatea oraşelor (cum este şi cazul Oradiei) poliţia locală a preluat personalul fostei poliţii comunitare. Poliţia locală a preluat şi urmează să preia o serie de competenţe care până acum aparţineau unor alte instituţii.

Dacă săptămâna trecută am prezentat atribuţiile pe care le va avea poliţia locală, săptămâna aceasta voi arăta care sunt drepturile poliţistului local în exercitarea atribuţiilor conferite de lege.

Astfel, conform art. 20 din lege poliţistul local are dreptul să efectueze control preventiv asupra persoanei şi/sau a bagajului acesteia în următoarele situaţii: există indicii clare că s-a săvârşit, se săvârşeşte sau se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni sau persoana participă la manifestări publice organizate în locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori substanţe periculoase.

De asemenea, poliţistul local are dreptul să conducă la sediul poliţiei locale sau al structurilor teritoriale ale Poliţiei Române pe cei care prin acţiunile lor periclitează integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanelor, ordinea publică ori alte valori sociale, precum şi pe persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii. Verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 12 ore din momentul depistării, ca măsură administrativă.

Litera e din articolul 20 prevede dreptul poliţistului local să circule gratuit, pe baza legitimaţiei de serviciu, în timpul serviciului, în zona de competenţă, cu mijloacele de transport în comun locale, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi îndeplinite altfel.

Dincolo de normalitatea unei asemenea măsuri, formularea legii este fără aplicare practică. Propun un exerciţiu de imaginaţie: ce misiuni ale poliţiei locale nu pot fi îndeplinite altfel decât circulând cu tramvaiul în afara prinderii hoţilor de buzunare, atribuţie care nu este de competenţa expresă a poliţiei locale?

De aceea cred că dreptul de circulaţie cu mijloacele de transport în comun al poliţistului local nu trebuia condiţionat de o asemenea manieră de-a dreptul comică.

Avocat dr. Mircea Ursuţa, e-mail: m_ursuta@yahoo.com, web: www.ursuta.ro, telefon: 0722-511.476

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
oare
Din cate inteleg acest articol a fost scris de catre un avocat???daca nu ma insel si daca asa este,sant dezamagit daca asa simplu si fara pic de viziune reala asupra interpretari legii aplicati discutia ma intreb cum va ajutati clientii in instanta,sincer pana acum eram dezamagit de politia nationala,apoi de cea locala si acum total si de avocati,si stiti de ce spun asta fiindca m-ati facut sa pierd timpul sa citesc acea lege a politiei locale,si ca un raspuns uneori se deplaseaza la sesizari cu mijl.de transport in comun,atat cei de la locala cat si cei de la nationala ca asta este dotarea in romania,deci legal este corect articolul,toate cele bune
Postat 28 Februarie 2011, 21:52 de vali
interpretari
Foloseste mijloacele de transport in comun locale, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi îndeplinite altfel. Acest articol din lege face referire la situatia in care agentului nu-i sunt puse la dispozitie alte mijloace de deplasare de catre institutie , pentru indeplinirea unor misiuni si nu gresit cum se interpreteaza ca misiunea trebuie sa aiba legatura directa cu mijlocul de transport. Referitor la dreptul politistilor locali de constatare a unor furturi din buzunare ce intra in categoria infractiuni , din nou se interpreteaza gresit si anume - au competenta deplina sa constate orice fel de infractiune si sa ia masura retinerii faptuitorului ,probele ,martorii e.c.t. doar ca nu ei continua cercetarea ci preda echipei operative a Politiei Romane in baza unui p-v de predare ce ramane ca act premergator la dosar in vederea cercetarii. Cu respect !
Postat 15 Februarie 2011, 12:26 de corb
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON