URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 August 2016, 16:10

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 15-21 AUGUST

EVENIMENTE

Seri de Vară Szigligeti – spectacol latino-american susţinut de membrii grupului profesionist Ballet Folklorico Latinoamericano (Santiago del Estero, Argentina), luni, ora 20; piesa de teatru Flori de mină, de Csaba Szekely, vineri, ora 20, Cetatea Oradea, amfiteatru

Polish Jazz cu Stanislaw Slowinski Quintet, luni, ora 20.30, Moszkva Cafe

Tabăra "Prietenii Bibliotecii", program de vară pentru copii – luni: activitate de educaţie civică cu psihologa Dana Costea, Trenul prieteniei până în Norvegia, lecţie şi conversaţii în limba engleză cu prof. Tanc Mariana; marţi: activităţi artistico-plastice şi de pictură cu prof. Sanda Ulici, Trenul prieteniei până în Italia; miercuri: activităţi preventive susţinute de comisar Flaviu Iova de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii IPJ Bihor, program de scenete cu prof. Doina Iliescu; joi: activitate de educaţie civică prin psihodramă cu psiholog Alin Creţu; vineri: închiderea taberei cu scenete, poezii, cântece cu prof. Doina Iliescu; orele 10-12, Ludoteca Bibliotecii Judeţene Gh. Şincai

Recital de duete Duo Varadiensis, Lucian Maliţa, vioară, şi Thurzo Sandor, violă. În program lucrări de  W.A. Mozart, A.B. Bruni, Fr. X. Tost, marţi, ora 17, Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, Lapidarium (Corp A, Palatul Princiar)

Cum să creşti adolescenţi fericiţi?, seminar cu Peter Csaba şi Corina Lorincz, miercuri, ora 18.30, Biblioteca Judeţeană

Concert Cao Laru, trupă braziliano-franceză, sâmbătă, ora 20, Moszkva Cafe

Hansel şi Gretel, după Fraţii Grimm, duminică, ora 11, Sala Arcadia

Proiecţii filme Digi – vineri Inspectorul Gadget, ora 20, Drive Hard, ora 20.30; sâmbătă John Wick, ora 19.30, Nightcrawler, ora 21.45; duminică Sabrina’s Secret Life, ora 19.30, Danny Collins, ora 20, Cetatea Oradea


EXPOZIŢII

MUZEUL MILITAR REGELE FERDINAND I

expoziţia drapelelor de luptă ale Diviziei 11 Infanterie a Armatei Române, vernisaj miercuri, ora 11

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

expoziţie retrospectivă pe tema istoriei fotografiei locale semnată de artistul fotograf Ştefan Toth, 100 de fotografii alb-negru şi color de mari dimensiuni, realizate de-a lungul a 40 de ani de carieră

expoziţia artistului foto Szabo Attila (Miercurea Ciuc), 24 de fotografii alb-negru şi color de mari dimensiuni

expoziţia de instalaţie textilă "Mahrame. Portrete din arest", semnată Irina Hasnas Hubbard; tainele Palatului Princiar; "Urme pe hârtie. Identităţi comunitare ale localităţilor bihorene aparţinătoare domeniului episcopal romano-catolic de Oradea în sigilii (sec. XVII-XIX)"; "Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea, din pragul colapsului în măreţia de odinioară"; "Două decenii de săpături arheologice în Cetatea Oradea"; "Urmele trecutului sub paşii prezentului"; "Foto Debut"; "Muzeul Pâinii"; memorialul "Rezistenţă şi Represiune în Bihor"

SINAGOGA ZION

expoziţia de artă naivă "Sacru şi profan" semnată Ioan Măric

GALERIA EURO FOTO ART

expoziţia retrospectivă a artistului fotograf Magdo Istvan (Săcele), 40 de fotografii alb-negru şi color de mari dimensiuni (luni-vineri, 8-19)

BOOKAFE

expoziţia de pictură pe sticlă a artistei Diana Draguş

CLUBUL FOTOGRAFIC NUFĂRUL

expoziţia "Târgul meşterilor populari", 60 de fotografii monocrome şi color realizate de absolvenţii cursului E/2016

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

Gala diplomelor 2016 – Design Expo, lucrările studenţilor de la Facultatea de Arte, specializarea Design

TURNUL PRIMĂRIEI

expoziţia de artă plastică "Trepte spre candoare" realizată de Maria Margos

CASA DARVAS - LA ROCHE

expoziţia lucrărilor de diplomă ale absolvenţilor de la Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură, imagini şi machete ce vizează locuirea eco şi reconversie de construcţii industriale dezafectate (marţi-duminică, orele 12-19)

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

expoziţia "Paşi în natură prin colecţia de oologie", 14.500 de ouă de la 660 de specii de păsări, de pe cinci continente, ouă colectate la sfârşitul sec. 19 - începutul sec. 20

expoziţia "Cânepa - de la sămânţă la produs finit. Tehnică de lucru, instrumentar şi obiecte textile din lumea satului bihorean", reconstituire a două interioare ţărăneşti, manechine în costume populare

expoziţia "Valori patrimoniale din colecţia de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor. Obiecte cultice. Tehnică agricolă", ouă încondeiate, icoane pe sticlă, obiecte şi instalaţii agricole, ateliere de creaţie

expoziţia Seriile Revistei "Familia" (Muzeul Memorial "Iosif Vulcan")

expoziţia de grafică şi poezie, de Florin Pucă şi Teodor Pâcă. Colecţia de manuscrise, artă şi literatură Lazăr Cârjan (Muzeul Memorial "Iosif Vulcan")

expoziţiile "Arta 1900 şi Oradea. Secession-ul", "Pantheonul Revistei Familia, Seria 1865-1906" şi "Primăvara întregirii-Aprilie 1919" (Muzeul Memorial "Aurel Lazăr")


CLUBURI

RIVO SUMMER CLUB: vineri Summer Friday Party, ora 23

EDISON PUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 22

SHADOWS CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 21

BLACK EAGLE: vineri, sâmbătă Party, ora 22

CLUB JUICE: vineri Friday Party, ora 22

GREEN PUB: vineri Night Party, ora 23; sâmbătă Party, ora 22

CLUB LIFE: vineri Seară de manele cu Blaga de la Oradea&Speedy Band, Dj Manelo, ora 22; sâmbătă Seara de dans, ora 22

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

LORD’S PUB: vineri şi sâmbătă Distracţie la Lord’s, ora 22


CINEMA CORTINA 15-18 august

RECOMANDĂRI

Cu orice preţ

Doi fraţi din Texas, Toby şi Tanner, se reunesc pentru a jefui filiale ale băncii care ameninţă cu executarea silită afacerea familiei lor. Pentru ei, jafurile nu sunt decât un ultim resort de a-şi pune la adăpost viitorul care le-a fost răpit.

O vreme se pare că răzbunarea merge ca pe roate, dar totul se schimbă din momentul în care pe firul investigaţiei intră un ranger texan, Marcus, care, la rândul său, caută să facă ultima mare "captură" din carieră înainte de a se pensiona.

Când fraţii născocesc un plan pentru un ultim jaf pentru a strânge toţi banii, se află deja cu poliţia pe urmele lor, aşa că totul se transformă într-o cavalcadă sângeroasă, în care valorile moderne se întrepătrund cu cele tradiţionale, şi noul vest se va înfrunta cu vechiul vest, lăsând în urmă pierderi de vieţi omeneşti.

Regia: David Mackenzie

Distribuţia: Jeff Bridges, Chris Pine, Ben Foster

War Dogs: Tipii cu arme

Regizorul trilogiei "Marea Mahmureală", Todd Phillips, revine cu o nouă comedie, bazată pe fapte reale, "War Dogs". Războiul din Irak devine cea mai profitabilă afacere pentru doi tineri prieteni din Miami, mai ales după ce o iniţiativă guvernamentală permite micilor întreprinzători să liciteze pentru contracte cu armata americană.

Rapid, cei doi încep să învârtă sume uriaşe de bani, ducând o viaţă plină de lux şi extravaganţe. Lucrurile scapă de sub control în momentul în care încheie un contract de 300 de milioane de dolari cu armata afgană, căreia trebuie să îi livreze un stoc uriaş de arme.

Pe lângă figurile periculoase implicate, în tranzacţie mai intervine ameninţător şi guvernul american. Warner Bros. Pictures prezintă comedia "War Dogs: tipii cu arme", o producţie Joint Effort/Mark Gordon Company.

Regia: Todd Phillips

Distribuţia: Jonah Hill, Miles Teller

PROGRAM

War Dogs: Tipii cu arme avanpremieră, luni-joi 20.30

Cu orice preţ premieră, luni-joi 18.25, 21.05, 23.05

Petrecerea cârnaţilor premieră, luni-joi 14.45, 16.10, 19.35

Lumini stinse premieră, luni-joi 14.25, 21, 22.45

Brigada sinucigaşilor 3D, luni-joi 14.40, 19.30, 21.20, 21.55

Singuri acasă 3D, luni-joi 17.05 (subtitrat); luni-joi 17.40 (dublat)

Vânătorii de fantome 3D, luni-joi 12.45, 13.20, 19

Jason Bourne luni, marţi 14.30, 20.30, 22.55; miercuri, joi 14.30, 22.55

Mame bune şi nebune luni-joi 12.25, 16.55, 19

Francofonia luni-joi 12.50, 16.30

Din adâncuri luni-joi 12.35

Epoca de gheaţă: Ploaie de meteoriţi, luni-joi 15.40 (3D, dublat); luni-joi 17.35 (2D, dublat)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON