URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 16 DECEMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La actualul nivel de dezvoltare, Oradea are nevoie de ajutor de la Bucureşti în tot mai mică măsură. Probabil cel mai mare cadou ar fi să fie lăsată în pace. Dacă sistemul de redistribuire a  veniturilor nu ar fi fost bulversat de "revoluţia fiscală", lucrurile ar fi mers, în continuare, decent.
Zic şi eu
Adrian Cris
La 99 de ani de la momentul astral al Marii Uniri, ţara nu ne leagă nici prin şosele, căi ferate şi aeroporturi care să faciliteze o bună circulaţie a oamenilor şi mărfurilor, nici printr-o educaţie care să ofere şanse egale, nici printr-un sistem sanitar care să nu ne îmbolnăvească şi mai grav pe unii, în timp ce alţii ne tratăm la Viena ori Istanbul, nici printr-o administraţie care să ne uşureze viaţa în loc să ne facă zile fripte.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În aprilie 1972, Charlie Chaplin se întorcea în America după un exil de 20 de ani. Fusese alungat în 1952 de senatorul McCarthy din pricina unor presupuse simpatii comuniste. Charlie Chaplin n-a fost cetăţean american - era născut în Londra - însă americanii l-au iubit ca pe unul de-al lor. Dar, cu toată dragostea, nu l-au putut salva atunci când urgia statului s-a stârnit împotriva sa. În aprilie 1992, Regele Mihai se întorcea în România după un exil de 45 de ani. Fusese alungat în 1947 de noul regim comunist, condus de Petru Groza...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Una dintre dilemele pe care le au cetăţenii români, chiar şi cu asigurări de sănătate achitate la zi prin CAS, este cine le plăteşte cheltuielile de spitalizare şi de tratament dacă au fost victimele unui accident sau unei agresiuni, în condiţiile în care furnizorii de servicii medicale îi "taxează" atunci când autorii acestor fapte nu sunt identificaţi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât  nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Acum că se apropie Crăciunul, iar magazinele vor fi acoperite cu funde roşii şi globuri argintii, nu strică să discutăm puţin despre tehnicile folosite de magazine pentru a stoarce cât mai mulţi bani de la cumpărători.
25 Octombrie 2017, 16:07

Redescoperă Bihorul: Bihorenii sunt invitaţi să parcurgă, pe biciclete, drumul bisericilor de lemn

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor organizează, sâmbătă, 28 octombrie, o nouă ediţie a programului "Redescoperă Bihorul pe bicicletă".

Traseul ales se întinde pe aproape 23 de kilometri în zona munţilor Codru Moma şi include opriri la mai multe biserici de lemn, încadrate de monumente istorice.

Plecare cu autocarul

Potrivit organizatorilor, traseul va avea o dificultate medie, 60% din lungimea acestuia fiind acoperită cu asfalt, 30% drum forestier, iar 10% drum agricol. "Pe o porţiune de circa 800 de metri este o urcare pe drum neasfaltat cu înclinaţie cuprinsă între 10%-15%. Această variantă de traseu este recomandată pentru bicicletele de tip mountainbike", precizează Gabriel Bonaciu, consultant în management şi turism în cadrul AMD Bihor.

Deplasarea din Oradea până la Lazuri de Beiuş şi retur se va face contra sumei de 30 de lei, cu un autocar de 50 de locuri, la care este ataşată o remorcă cu o capacitate de 25 de biciclete, iar restul de 25 vor fi transportate separat cu ajutorul unei camionete. Cei care dores să beneficieze de transport trebuie să completeze un formular de înscriere până vineri, 27 octombrie, ora 12.

Opriri la biserici

Biletul va putea fi achiziţionat în ziua evenimentului. Urcarea în autocar se va face pe baza listei de înscriere, iar persoanele care au optat pentru autocar şi nu sunt prezente vor pierde locul în favoarea altor doritori prezenţi. Autocarul va porni din faţa Universităţii din Oradea la ora 07:45, iar întoarcerea din Lazuri de Beiuş este programată la ora 18:45.

Startul celei de-a VIII-a ediţii a evenimentului cicloturistic "Redescoperă Bihorul pe bicicletă" se va da din curtea bisericii de lemn din Lazuri de Beiuş, la ora 10.

Pe parcursul zilei vor fi vizitate patru monumente istorice: biserica de lemn din  Totoreni  "Adormirea Maicii Domnului", biserica de lemn "Înălţarea Domnului" din Hinchiriş, biserica de lemn din Mierag "Adormirea Maicii Domnului" şi biserica de lemn "Pogorârea Sf. Duh" situată în comuna Lazuri de Beiuş.

De asemena va fi organizată şi o vizită la cea mai vârstnică persoană din comuna Lazuri de Beiuş, un adevărat "tezaur viu" al satului Cusuiuş. La fiecare oprire vor fi degustate produse tradiţionale de sezon şi vor fi puncte de hidratare.

Tură în siguranţă

Grupul de biciclişti va fi coordonat pe tot parcursul traseului şi va fi însoţit de o maşină de asistenţă tehnică. Organizatorii recomandă ca persoanele sub 14 ani să fie însoţite de cel puţin un părinte (sau cel puţin o rudă) care să Ie supravegheze, iar persoanele peste 14 ani să deţină asupra lor un act de identitate.

Este necesar ca toţi turiştii să poarte pe tot parcursul traseului cască de protecţie omologată, vestă reflectorizantă şi să transporte pe bicicletă numai copii de până la 7 ani, doar în cazul în care vehiculul are montat în faţa sau în spate un suport special. Bicicleta trebuie să fie echipată în faţa cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare. Participanţii sunt rugaţi să traverseze drumurile publice numai pe treceri de pietoni, pe lângă bicicletă şi să se deplaseze pe drumurile publice numai unul în spatele celuilalt.

Organizatori sunt Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, Asociaţia Filantropia Oradea, Asociaţia Unanimis Oradea şi Primăria Lazuri de Beiuş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii

FOTO BIHOREANUL

  • 'Revoluţia în imagini': Fotografii inedite cu Oradea la Revoluţie, expuse în Cetate (FOTO)
  • Luaţi exemplu! Agricultorii bihoreni au atras în judeţ 141 milioane euro (FOTO)
  • Accident cu trei răniţi lângă Beiuş: Şoferul unui BMW a ratat o depăşire, s-a lovit de o dubiţă, iar cele două maşini au ajuns în şanţ (FOTO)
  • Accident cu maşina Poliţiei în Oradea, în faţă la hotel Ramada (FOTO)
  • 300 de amenzi într-o zi: Poliţiştii români şi maghiari au împânzit şoselele de pe graniţă (FOTO)
  • Creştini… pe jumătate: După ce au ascultat colinde, consilierii judeţeni din Bihor şi-au reluat bătăliile obişnuite (FOTO)
  • Sute de fapte bune pe un singur hol: Târg de Crăciun la Celestica Oradea, susţinut de companie pentru ONG-urile din oraş (FOTO)
  • Fundaţia Pyramid Learning Center şi-a inaugurat cel de-al doilea centru pentru copiii cu autism şi AD-HD (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a jucat slab şi a pierdut cu 81-87 în faţa timişorenilor. Achim anunţă măsuri în cadrul lotului! (FOTO)
  • Casa de Pensii Bihor, închisă: Toţi angajaţii au declanşat un protest spontan din cauza salariilor mici (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON