URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Mai 2016, 19:47

"Nuferii" înfloresc de 40 de ani: Fotoclubul Nufărul sărbătoreşte cu o expoziţie specială, de 100 de fotografii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotoclubul Nufărul sărbătoreşte 40 de ani de existenţă cu o expoziţie de 100 de fotografii realizate de-a lungul timpului, care vor prezenta, cronologic, activitatea clubului. Cu această ocazie va fi lansat şi un catalog jubiliar.

Festivitatea se va desfăşura vineri, de la ora 18, în Galeria Euro Foto Art, din Piaţa 1 Decembrie, fiind invitaţi toţi iubitorii artei fotografice. Ulterior, expoziţia va putea fi vizitată gratuit, de luni până vineri, între orele 8 şi 19, până pe 14 iunie.

Într-un comunicat transmis presei, preşedintele fotoclubului, artistul fotograf Ştefan Tóth, a rememorat reuşitele.

Clubul s-a născut în urmă cu 40 ani, la iniţiativa lui Tóth, care, în luna mai 1976, i-a atras în proiect şi pe regretaţii artişti fotografi Csontos Ştefan AFIAP, Vilidár Ştefan şi Popper Emeric, respectiv Ştefan Weisz (fotograful Teatrului de Stat). "Locul cel mai potrivit pentru funcţionarea noului Fotoclub a fost Sindicatul Întreprinderii Poligrafice "Crişana" Oradea, iar persoana pentru funcţia de preşedinte - artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, care a ocupat această funcţie timp de 40 ani, devenind astfel cel mai longeviv preşedinte de Fotoclub din România şi nu numai", arată comunicatul Fotoclubului.

Expoziţia inaugurală a membrilor clubului, "Paşi în lumină...", a fost vernisată în toamna anului 1976, la Teatrul de Stat, şi a devenit itinerantă. La scurt timp a fost vernisată şi în Galeria Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România din Capitală, iar ulterior, în cele patru decenii de existenţă, a devenit reprezentativă pentru membrii organizaţiei. Reactualizată periodic, expoziţia "Paşi în lumină" a făcut înconjurul lumii, fiind vernisată în mai multe ţări europene, dar şi în Argentina, Brazilia, China şi Noua Zeelendă.

Comunicatul mai specifică şi că, pentru specializarea membrilor debutanţi, clubul a organizat sute de cursuri de iniţiere în tehnică şi artă fotografică (analog şi digital), ai căror absolvenţi au primit distincţii ale Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), ale Societăţii Americane de Fotografie (PSA) şi ale Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR). Unii dintre ei, noteză comunicatul, au devenit fotoreporteri în redacţiile unor ziare, reviste locale şi centrale.

Între altele, fotoclubul s-a remarcat şi datorită organizării celor 10 ediţii ale Saloanelor Naţionale şi a celor 11 ediţii internaţionale ale Saloanelor "Premfoto", unde au fost trimise peste 50.000 de fotografii artistice, din toate colţurile lumii. În prezent, fotoclubul numără 22 de membri din Oradea şi judeţul Bihor, din care 8 au obţinut diferite distincţii internaţionale şi naţionale. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON