URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Iunie 2015, 18:00

În Vadu Crişului va fi dezvelit bustul Regelui Carol al II-lea şi o placă în memoria fetei care l-a servit cu apă

În Vadu Crişului va fi dezvelit bustul Regelui Carol al II-lea şi o placă în memoria fetei care l-a servit cu apă Regele Carol al II-lea şi Maria Mudura, tânăra din Vadu Crişului care l-a servit cu apă din ulcior
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 6 şi 7 iunie, la Vadu Crişului, se organizează o nouă ediţie a Târgului de la Vama Sării, una dintre cele mai vechi sărbători etno-folclorice din Bihor. Evenimentul este organizat de primăria comunei, în colaboare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.

În cadrul sărbătorii, sâmbătă, 6 iunie, de la ora 16, la Vadu Crişului va fi dezvelit bustul Regelui Carol al II-lea, care, în 1930, exact în aceeaşi dată, a aterizat pe un câmp al comunei, după ce avionul în care se afla nu mai avea suficient combustibil. Bustul este amplasat într-un mic parc al satului reşedinţă de comună.

De asemenea, în program, de la ora 15.30, a fost inclusă şi dezvelirea plăcii comemorative Maria Mudura, în memoria fetei care i-a dat apă din ulcior pe atunci prinţului Carol. Placa a fost amplasată pe casa în care Maria Mudura a locuit.

În aceeaşi zi, la ora 17, va fi inaugurat un pod peste Crişul Repede, realizat din bani de la bugetul public, care va permite accesul spre Peştera Vadu Crişului prin pădure. În aceeaşi zonă va avea loc şi sosirea şi vămuirea plutei cu sare, ritual specific Târgului de la Vama Sării. De altfel, numele festivalului de la Vadu Crişului provine din secolele XIII-XV, când în defileu se vămuia sarea adusă din ocnele Transilvaniei spre Câmpia Panonică. Vameşii reţineau o parte din sarea adusă de cărăuşi în căruţe sau de plutaşi.

Pentru duminică, 7 iunie, organizatorii au pregătit un program de evenimente pe terenul de fotbal din comună. De la ora 9, va avea loc un concurs de gătit bogracs, urmat, de la ora 12, de un spectacol folcloric, întins pe mai multe ore.

În cadrul acestuia, vor interpreta ansamblurile Casei de Cultură din Şuncuiuş, "Floare de colţ" din Vadu Crişului, "Moşuţ" din Vadu Crişului, Căminului Cultural din Măgeşti, "Sărcăuţa" din Borod, "Floare Mândră de pe Criş" din Tileagd, "Doruleţ" din Luncşoara, "Dubaşii" din Hotar, "Ardeleana" din Tulca şi taraful "La obârşii, la izvor" din Oradea. De asemenea, spectatorii îl vor putea asculta pe maestrul Aurel Moţ la taragot, precum şi pe soliştii: Mădălina Ilea, Romina Nemeş, Ioana Urs, Roxana Buzle, Anca Pavel Ciuciu, Corina Lele-Ionescu, Violeta Gherman, Maria-Alexandra Secan, Andrei Dem, Andreea Suciu, Andreea Puşcaş Tania Bodea, Gabriela Sabău, Rodica Giurgiuman şi Nicoleta Ştef.  

De la ora 19, pe scenă va urca Komonyi Zsuzsi din Ungaria, urmat, de la ora 20, de Văru Săndel, respectiv de la ora 21 de Adda. Evenimentul, prezentat de Mihai Dacin, se va încheia cu lansare de lampioane, foc de artificii şi discotecă în aer liber.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON