URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Decembrie 2016, 11:59

Raul Şerban Cherecheş, cel mai bun sportiv din 2016 de la Palatul Copiilor - Shogunul Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conducerea Clubului Sportiv Palatul Copiilor - Shogunul Oradea şi-a premiat laureaţii la final de an, într-o festivitate care s-a desfăşurat marţi seară la Oradea Shopping City, în cadrul căreia a fost prezentat şi bilanţul pe 2016.

Conform tradiţiei galelor anterioare, au fost premiaţi o serie de sportivi pe diferite secţiuni, care au avut rezultate bune în 2016.

"Echipa noastră a încheiat anul 2016 cu rezultate foarte bune. Karateka clubului au participat la multiple acţiuni şi manifestări sportive naţionale şi internaţionale, la care s-au obţinut 712 medalii din care 355 aferente locului I, 186 locului II şi 171 locului III. La Campionatele Naţionale Şcolare de Karate ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) s-au obţinut 82 de medalii (27 - 26 - 29), la probele de individual şi echipe la toate categoriile de vârstă", a precizat sensei Ioan Vaida 7 DAN, cel care, alături de Elena Vaida 4 DAN, se ocupă de pregătirea sportivilor de la clubul de karate modern orădean.

La fel ca în 2015, sportivul anului 2016 a fost declarat Raul Şerban Cherecheş (foto), multiplu medaliat la concursuri oficiale interne şi internaţionale. 

Acesta a obţinut titlul mondial la probele de kumite individual "sanbon shobu" cadeţi (16-17 ani) -75kg şi kumite individual "shobu ippon" U21 ani (18-20 ani) la Velletri (Italia); două medalii de argint la Cupa Mondială de Karate, la kumite individual seniori (+18 ani), -75 kg şi la kumite individual, seniori (+18 ani), organizată la Budaörs (Ungaria); patru titluri naţionale şcolare la probele de kumite individual juniori (16-17 ani) Open şi kata individual U21 ani (18-20 ani) Open, kumite şi kata echipe U21 ani (18-20 ani) Open; o medalie de argint la Campionatul Internaţional de Karate al Croaţiei în proba de kumite individual juniori (16-17 ani) Open şi una de bronz la Openul Budapestei, în proba de kumite individual U21 ani (18-20 ani) -75 kg.

Pe baza rezultatelor din acest an, conducerea celor de la Palatul Copiilor - Shogunul a întocmit zece topuri cu tot atâtea poziţii în funcţie de nivelul de pregătire şi vârsta sportivilor.


Totodată au mai fost acordate premii speciale pentru următorii sportibi:

CHERECHEŞ RAUL-ŞERBAN - Cel mai tehnic sportiv la categoria Tineret.

PAPP CRISTIAN - Cel mai combativ sportiv la categoria Tineret.

BONVENTO RICARDO-ENZO - Cel mai tehnic sportiv la categoria Juniori.

DUSCIUC DRAGOŞ-COSMIN - Cel mai combativ sportiv la categoria  Juniori.

ŞUTEU ANDREI-LUCA - Cel mai tehnic sportiv la categoria Cadeţi.

SZEKELY ALEXANDRU-ANDREI - Cel mai combativ sportiv la categoria Cadeţi.

LALESCU LUCA-MIHAI - Cel mai tehnic sportiv la categoria Minicadeţi-Copii-Băieţi.

TIMOFTE ANDREI-IOAN -Cel mai combativ sportiv la categoria Minicadeţi-Copii-Băieţi.

PĂŞCUŢĂ ALEXIA-IOANA-MARIA-Cel mai tehnic sportiv la categoria Minicadete-Copii-Fete.

TODORUŢ BIANCA-Cel mai combativ sportiv la categoria Minicadete-Copii-Fete.

Nu au fost uitaţi nici arbitrii Babinszki Robert Badea Cristian; Bulc Claudia; Georgieş Hajnalka Annamaria; Indrie Rebeca Alexandra; Marin Carina; Neaga Raul Marian, Negru Alexandra; Panaite Andreea; Piski Lajos Arnold; Platona Sabin Mirel, care au deprins tainele acestui sport la Palatul Copiilor - Shogunul Oradea.


Iată ierarhiile de final de an de la Palatul Copiilor – Shogunul Oradea:

Grupa-1- CLASAMENT ( PRINCIPAL ) SECŢIUNEA- ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ,  TOP 10 / 2016 Cadeţi 14-15 ani / Juniori 16-17 ani / Tineret ( U 21 ) 18-20 ani

-I- PAPP CRISTIAN-IOAN / 115 puncte

-II- DUSCIUC DRAGOŞ-COSMIN / 88,5 puncte

-III- BONVENTO RICARDO-ENZO / 47 puncte

-IV- CHELMUŞ MARA-ALEXANDRA  / 40 puncte

-V- COZMA GHEORGHE ALEXANDRU / 28 puncte

-VI- ROMOCEA DIANA NICOLETA / 26 puncte

-VII- CĂTALINOIU ANAMARIA / 24 puncte

-VII- LEAC JULIA  / 12 puncte

-IX- MATEI OVIDIU / 10 puncte

-X- BACIU ADRIAN-GEORGE / 5 puncte

Grupa-2- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Minicadeţi 12-13 ani / SECŢIUNEA-CONSACRAŢI, TOP 10 / 2016

-I- ŞUTEU ANDREI-LUCA / 93 puncte

-II- SZEKELY ALEXANDRU-ANDREI / 91 puncte

-III- DOMOCOŞ DARIAN-FLORIN / 38 puncte

-IV- GROZA ALEXANDRU-DARIUS  / 27 puncte

-V- BOCŞA MARIUS / 22 puncte

-VI- FRANCU LAURENŢIU / 21 puncte

-VII- ROMAN CONSTANTIN / 19 puncte

-VIII- DUDAS PETER / 15,5 puncte

-XI- OPREA NOVAC / 14 puncte

-X- MARCEL CRISTIAN / 12 puncte

Grupa-3- Grupa-2- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Minicadeţi 12-13 ani / Minicadeţi 12-13 ani / SECŢIUNEA-AVANSAŢI, TOP 10 / 2016

-I- TIMOFTE ANDREI-IOAN / 53 puncte

-II- MEZEI KEVIN  / 37 puncte

-III- COZMA SERGIU-CĂLIN  / 25 puncte

-IV- ALEXANDRU SORIN / 24 puncte

-V- TĂTAR ANDREI / 18 puncte

-VI- IACOB PAUL / 17 puncte

-VII- BORZA CLAUDIU / 16 puncte

-VIII- IOVAN MIHAI / 14 puncte

-XI- ADRIAN CĂTĂLIN / 12 puncte

-X- POPESCU LUCIAN / 10 puncte

Grupa -4- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Minicadete /  Feminin 10-13 ani / GRUPA-A / SECŢIUNEA-speciala, TOP 10 / 2016

-I- PĂŞCUŢĂ ALEXIA-IOANA-MARIA / 51 puncte

-II- BACIU DIANA-PATRICIA / 43 puncte

-III- TODORUŢ BIANCA   / 39 puncte

-IV- STANA  CRIŞOVAN-PATRICIA  / 25 puncte

-V- ROTARIU MEDEEA-IOANA / 19 puncte

-VI- GOIAN CRISTINA/ 18 puncte

-VII- GHIB FABIANA / 16 puncte

-VIII- GOIAN DENISA / 15 puncte

-XI- LACĂTUŞU GEORGIANA / 12 puncte

-X- PAUL ALEXANDRA-MARIA / 10 puncte

Grupa -5- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Copii /  Fete 5-9 ani / GRUPA-B / SECŢIUNEA-speciala, TOP 10 / 2016

-I- SZABO SARA-KRISZTINA / 38 puncte

-II- IEPURE IRIS-MARIA / 29 puncte

-III- IRHAZI INGRID-ANDREEA  / 25 puncte

-IV- LIBIRŢA ALEXIA-MARIA / 20 puncte

-V- TIANO REBEKA   / 18 puncte

-VI- FĂRCAŞ MARIA-AURELIA / 16 puncte

-VII- PELE ANDRADA-SARA / 15 puncte

-VIII- CIOLOŞ SOFIA-DANIELA / 14 puncte

-XI- SARA ANTIK / 11 puncte

-X- MUDURA SOFIA / 10 puncte

Grupa -6- CLASAMENT ( SECUNDAR ) GRUPA-A-Înaltă Performanţă / Copii 1-2-3-4, grupele de vârstă: (4-5 ani) / (6-7 ani) / (8-9 ani) / (10-11 ani).

-I- LALESCU LUCA MIHAI / 55 puncte

-II- PAUL OCTAVIAN-GEORGE / 41 puncte

-III- SILAGHI BOGDAN-MIHAI    / 37 puncte

-IV- POP DARIUS-FLORIN-LUCA / 29 puncte

-V- RUSANDA PAUL-DAVID   / 20 puncte

-VI- LENCAR  DENIS-FLORIN  / 19,5 puncte

-VII- LOBONŢ DAVID-GABRIEL / 16 puncte

-VIII- PĂCURAR MIHAI-ALEXANDRU / 14,5 puncte

-IX- FILIP ANDREI-DAVID-IOAN   / 12 puncte

-X- BOTAN VLAD / 10,5 puncte

Grupa -7- CLASAMENT ( SECUNDAR ) GRUPA-B- Consacraţi / Copii 1-2-3-4, grupele de vârstă: (4-5 ani) / (6-7 ani) / (8-9 ani) / (10-11 ani).

-I- MOLDOVAN RĂZVAN / 39 puncte

-II- ROMOCEA ADRIAN-FLORIN / 24 puncte

-III- ROMOCEA MATEI-GHEORGHE / 21 puncte

-IV- BABEŞ DORU / 19 puncte

-V- UNGUR BREHOI-DRAGOŞ-FLORIN / 16 puncte

-VI- DUMITRU CĂTĂLIN / 14 puncte

-VII- ROTARIU RADU-LUCA / 12,5 puncte

-VIII- NIŢĂ VIOREL  / 12 puncte

-IX- RAZMANYI CSABA / 11,5 puncte

-X- LEMNARU ALBERT / 11 puncte

Grupa -8- CLASAMENT ( SECUNDAR ) GRUPA-C- Avansaţi / Copii 1-2-3-4, grupele de vârstă: (4-5 ani) / (6-7 ani) / (8-9 ani) / (10-11 ani).

-I- MITRA EDUARD-LUCAS-PATRIC / 29,5 puncte

-II- ARDELEAN VLAD-FLORIN / 20 puncte

-III- NEGRU NARCIS-FLORIN / 19,5 puncte

-IV- CONSTANTINESCU RĂZVAN ANDREI / 18 puncte

-V- NEMETI ARTHUR / 17,5 puncte

-VI- IONESCU REMUS / 16 puncte

-VII-MATEI GABRIEL / 15,5 puncte

-VIII- REPEDE ŞTEFAN / 14,5 puncte

-IX- SALYI TAMAS / 12,5 puncte

-X- TIPI IANIS-CĂTĂLIN / 10 puncte

Grupa -9- CLASAMENT ( SECUNDAR ) GRUPA-D- Speranţe / Copii 1-2-3-4, grupele de vârstă: (4-5 ani) / (6-7 ani) / (8-9 ani) / (10-11 ani).

-I- DONEA DENIS-CLAUDIUS  / 27 puncte

-II- DOMOCOŞ ANDREI-ILIE / 15,5 puncte

-III- ALEXANDRU BOGDAN / 14,5 puncte

-IV- KÖRÖZSI  FRANCISC / 14 puncte

-V- MĂNĂSTIREANU BOGDAN / 12,5 puncte

-VI- SZABO ADAM / 12 puncte

-VII- GLIGA BOGDAN / 11 puncte

-VIII- ESZTERGALYOS FERENC / 10,5 puncte

-IX- HĂLMĂGEAN COSMIN / 10 puncte

-X- IUHAS ADRIAN GERGO / 9 puncte

Grupa -10- CLASAMENT ( SECUNDAR ) GRUPA-E- Aspiranţi / Copii 1-2-3-4, grupele de vârstă: (4-5 ani) / (6-7 ani) / (8-9 ani) / (10-11 ani)

-I- UR  ZSIGMOND-AIDEN / 18 puncte 

-II- DERECICHEI BOGDAN-NICOLAE / 14 puncte

-III- CADAR EDMOND / 12,5 puncte

-IV- JURCUŢ LAURENŢIU-LUCA / 12 puncte

-V- KOZMA GABOR / 11 puncte

-VI- FUSLEA ANDREI / 10 puncte

-VII- ŞERBĂNESCU LAURENŢIU / 9 puncte

-VIII- DUMITRU MARIAN / 8 puncte

-IX- BOSÂNCEANU ANDREI / 7 puncte

-X- MARTIN LUCA RĂZVAN / 6 puncte

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON