URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iulie 2017, 08:21

Baschetbalişti tricolori au debutat cu victorie la Campionatul European - Divizia B U20 de la Oradea

Baschetbalişti tricolori au debutat cu victorie la Campionatul European - Divizia B U20 de la Oradea (sursa foto: CSM Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campionatul European U20 masculin Divizia B - ediţia 2017 a debutat vineri la Oradea, când au fost programate jocurile din prima etapă a fazei grupelor.

În cadrul acestora, la Arena Antonio Alexe, echipa României, cu cei doi jucători ai echipei CSM CSU Oradea în componenţă – Bogdan Nicolescu şi Sebastian Ionescu -, a repurtat o victorie importantă, scor 63-51, în faţa selecţionatei Georgiei, una dintre contracandidatele la calificarea în sferturile de finală ale competiţiei.

Meciul, care a fost transmis în direct pe YouTube şi pe site-ul oficial al întrecerii, a consemnat un parţial de 19-8, în sfertul decisiv, ceea ce a făcut diferenţa între cele două formaţii.

Dintre jucătorii români, Nandor Kuti a avut un impact decisiv printr-o contribuţie ofensivă de excepţie. De asemenea, Emi Caţe a dominat la recuperare după ce a înscris aproape toate punctele echipei naţionale în primul sfert, iar Bobe Nicolescu a fost extrem de precis de la mare distanţă (3/4 la trei puncte).

Formaţia antrenată de Tudor Costescu a beneficiat de 20 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive, dar şi câteva acţiuni de mare spectacol, incluzând un slam dunk în trafic, din partea lui Kuti. În schimb, Caţe a reuşit 12 puncte, 18 recuperări (7 ofensive), iar Nicolescu a terminat cu 11 puncte, 6 recuperări. De notat că Sebastian Ionescu a contribuit cu 7 puncte în doar patru minute de joc.

În cadrul zilei de deschidere a evenimentului găzduit la Oradea, înaintea disputei România – Georgia, la Arena Antonio Alexe s-a desfăşurat şi ceremonia de deschidere a competiţiei. În cadrul acesteia au participat Horia Păun - preşedinte FR Baschet, Branko Lozanov - reprezentant FIBA şi comisar şef al competiţiei de la Oradea, respectiv Florin Birta - viceprimarul municipiului Oradea.

De menţionat că în Arena Antonio Alexe a fost prezent, pe tot parcursul primei zile de competiţie, trofeul EuroBasket 2017. Publicul prezent a avut posibilitatea să-l admire şi chiar să se fotografieze cu acesta.

În celălalt meci din etapa de debut a grupei României, Albania a învins Malta, cu scorul de 92-61.


Rezultatele înregistrate în prima zi de competiţie:

Grupa A

Polonia - Belgia 79-51

Finlanda - Armenia 95-69

Grupa B

Rusia - Azerbaidjan 85-56

Marea Britanie – Olanda 74-65

Grupa C

România – Georgia 63-51

Albania  - Malta 92-61

Grupa D

Croaţia - Kosovo 100-42

Irlanda - Moldova 103-65

Portugalia - Ungaria 68-67

În următorul meci, echipa României va evolua duminică de la ora 18:30, tot la Arena Antonio Alexe, în compania Maltei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON