URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
02 Martie 2010, 09:58

Orădeanul care ajută victimele din Haiti a făcut deja primele proteze

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, în ciuda unor mici probleme care au apărut în funcţionarea atelierului mobil de protezare, tehnicianul orădean Iosif Pop a început să facă primele proteze pentru victimele cutremurului devastator din Haiti. „Primul nostru pacient a fost un tânăr care avea nevoie de proteză pentru picior de la genunchi în jos. După ce i-am pus proteza a şchiopătat puţin, dar în rest s-a vindecat", a scris orădeanul într-un e-mail trimis lui Jaco Du Plessis, preşedintele fundaţiei Theranova din Oradea.

Următorii pacienţi ai atelierului mobil trimis în Haiti de fundaţia Johhaniter din Germania au fost doi copii. Un băiat care care avea un picior amputat deasupra genunchelui şi o fetiţă de 12 ani care a avut nevoie de proteză parţială de picior. „În toate cazurile, amputările erau bine făcute de către echipa medicală cubaneză", a scris tehnicianul.

Iosif lucrează la atelierul mobil împreună cu un tehnician al fundaţiei germane. Aceştia locuiesc în oraşul Leogane, epicentrul cutremurului dezastruos din 12 ianuarie. „Oamenii de aici sunt foarte săraci. Şi erau aşa şi înainte de cutremur. Păcat că nu îi putem ajuta pe toţi", a mai scris Iosif.

Orădeanul a transmis acasă că pentru voluntari, condiţiile de trăit sunt destul de bune. „E ca şi cum ai merge în camping. Avem acces la duş în fiecare zi şi avem o femeie care găteşte pentru noi", conchide Pop.

Potrivit lui Jaco du Plessis, preşedintele Fundaţiei Theranova, Iosif se va întoarce în România în cursul săptămânii viitoare şi va fi înlocuit de un alt inginer, Valentin Tocuţ.

„Este bine pentru că Iosif a pregătit terenul pentru plecarea lui Vali. El acum se pregăteşte şi va porni din Oradea probabil duminică. Va trece prin Berlin, pe la sediul fundaţiei Johhaniter", a declarat pentru BIHOREANUL, Jaco du Plessis.

Parte din costurile călătoriei celui de-al doilea tehnician, Valentin Tocuţ, au fost finanţate de Consiliul Local Oradea care a acordat fundaţiei Theranova o donaţie de 1.500 euro în cadrul şedinţei din 12 februarie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON