URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iunie 2016, 22:32

Distracţie în Cetate: Ploaia i-a cam speriat pe orădeni în prima zi a Das Fest (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vineri, după ce a trecut ploaia, a început Das Fest, un festival ajuns la ediţia a VII-a, dar organizat în premieră în Cetatea din Oradea.

Deşi s-au pregătit cu muzică, felurite mâncăruri de inspiraţie bavareză, bere, vin, aperol spritz şi un loc de joacă pentru copii, organizatorii de la Hotelul Ramada au avut ghinion cu ploaia abundentă de vineri după amiază, care i-a prins în toiul pregătirilor.

În plus, vremea i-a cam speriat pe orădeni, care s-au dus la Das Fest în număr mai mic decât în anii trecuţi, cortul amenajat în curtea fortăreţei fiind pe jumătate gol. În aceeaşi curte, organizatorii au mai instalat un mic bar cu vin, unul cu aperol spritz, câteva căsuţe cu bere şi sucuri, precum şi o zonă cu mâncare.

De data aceasta, meniul ales a fost unul diferit, inspirat din conceptul "street food", adică mâncăruri care se servesc în pâine şi pot fi savurate chiar şi în picioare. Pe lista de meniu se regăsesc bacon & cheese bratwurst, kasekrainer & pickles, sandwich din carne de porc şi castraveţi muraţi, kebab picant cu mirodenii orientale, burger "The Hub" din carne mânzat maturată, precum şi frigărui cu legume.

De asemenea, celor mici le-au fost pregătite mai multe tobogane gonflabile, iar celor dornici să împărtăşească online experienţa de la Das Fest o reţea wi-fi cu acces gratuit.

În prima zi a festivalului, orădenilor le-a cântat formaţia austriacă Gastein, nelipsită de la evenimentul organizat de Hotel Ramada, care a încercat să facă atmosferă cu muzică bavareză şi hituri internaţionale.

Recitalul austriecilor s-a încheiat, însă, înaintea orei 22, când şi în cortul festivalului a început proiecţia primului meci de la EURO 2016, dintre Franţa şi România. 


Sâmbătă, 11 Iunie 2016, 12.00 – 23.00

12.00 – 22.00  KINDER Fest - tobogane, limonadă, înghețată, dulciuri
13.00 – 16.00  KINDER Fest - ateliere meșteșugărești: țesătorie, broderie, înșirat mărgele
18.00 – 22.00 KINDER Fest - Prietenii Veseliei - modelare baloane, ateliere de creativitate, face painting
18.00 – 19.30 concert KOSZIKA AND THE HOTSHOTS
20.00 – 23.00  concert GASTEIN - muzică tradițională germană și cover-uri internaționale

Duminică, 12 Iunie 2016, 12.00 – 23.00

12.00 – 22.00           KINDER Fest - tobogane, limonadă, înghețată, dulciuri
13.00 – 16.00           KINDER Fest - ateliere meșteșugărești: țesătorie, broderie, înșirat mărgele
16.00 – 18.00           KINDER Fest - Prietenii Veseliei - modelare baloane, ateliere de creativitate, face painting
17.00 – 18.00           concert party jazz – JOE BALOGH & FRIENDS
19.00 – 20.00           concert BANES PARTY BAND
21.00 – 22.30           concert DAN HELCIUG & SPITALUL DE URGENȚĂ

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
ABOUT A LOVE STORY
@Citizen: Eu zic ca nu am scris nimic urat! Acum daca d-l Romeo a candidat la CLO pe listele PNL asta e! Ceva chiar frumos! Este o coincidenta PURA ca a capatat FEST-ul in Cetate! Pentru binele oradenilor, desigur! Cum zicea si Bolojan in septembrie 2013 ca TRANZACTIA e pentru binele municipiului (chit ca tot el vorbea cu sapte luni inainte de pagubirea municipiului cu 23 milioane euro dar si de niscaiva falsuri! Moralitate, numele tau e BOLOJAN!
Postat 11 Iunie 2016, 10:24 de TDS
@ TDS
Nu scrie urat despre Ramada sau familia ionescu,ca imediat ti se sterg comentariile.... Acest fest,este unul super,cu mancare direct din Germania,plus au tras si o teava de cupru direct din München pentru bere. Acest fest,multumita familiei ionescu,este unul mult mai reusit decat oricare Oktoberfest.
Postat 11 Iunie 2016, 09:03 de Citizen
RAMADA, ooo, RAMADA
Juliet" Oh, Romeo, My Dear Romei ! Romeo: Yes, Juliet! I love you but...i'm "bi"! I LOVE PNL and BOLOJAN too! They Gave to me this FEST!
Postat 11 Iunie 2016, 08:07 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON