La două ore de la închiderea urnelor, încep să apară primele rezultate ale numărătorii paralele făcute de reprezentanţii partidelor politice. La PSD Bihor s-a confirmat, până la ora 23, că 9 primării au fost câştigate de candidaţii social-democraţi.
Acestea sunt Nojorid, Sâmbăta, Remetea, Lăzăreni, Batăr, Bulz, Nucet, Holod şi Cărpinet.
PSD-iştii continuă să primească telefoane de la reprezentanţii lor din secţiile de votare, astfel că informaţiile se schimbă continuu.
UPDATE:
La ora 23.30, PSD are confirmarea că a câştigat şi primăriile din Ceica, Gepiu, Finiş şi Dobreşti.
La miezul nopţii, social-democraţii au aflat că au câştigat şi primăriile din Pocola, Sânmartin, Budureasa, Husasău de Tinca, Căpâlna, Ineu, Uileacu de Beiuş, Săcădat, Drăgăneşti, Sârbi, Tărcaia, Ţeţchea, Balc, Borod şi Brusturi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.