URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 27 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
27 Iulie 2010, 14:35

Încă o şefă de la Maternitate şi-a dat demisia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La nici o lună de la instalarea lui Gavrilă Grebenişan ca director interimar al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Oradea, întreaga conducere a spitalului se schimbă. După mazilirea directoarei medicale Liana Antal şi demisia de luni a directoarei financiar-contabile Monica Hercuţ, şi asistenta şefă a unităţii, Daciana Sabău, şi-a dat demisia.

"Am înmânat-o ieri (n.r. luni) directorului medical, Traian Mureşan. Am mai multe motive, toate personale", a declarat Sabău pentru BIHOREANUL, refuzând să dea explicaţii suplimentare.

Întrebat cum comentează faptul că managementul se schimbă de la o zi la alta, Traian Mureşan a răspuns că, practic, conducerea Maternităţii nu s-a schimbat. "Ele mai rămân în preaviz. Până atunci, vine şi domnul director general şi împreună cu Consiliul de Administraţie va decide pe mai departe", a declarat Mureşan.

Daciana Sabău a câştigat, prin concurs, în 2008, funcţia de director de îngrijiri medicale a Maternităţii orădene. La jumătatea lunii iunie 2010, prin Ordonanţă de Guvern, Maternitatea a trebuit să renunţe la această funcţie, deoarece are mai puţin de 400 de paturi. Astfel, Sabău a fost delegată pe funcţia de asistentă şefă a unităţii.

Luni, directoarea economică a Maternităţii, Monica Hercuţ, a demisionat din funcţie, invocând faptul că nu s-a mai putut înţelege cu noua conducere a spitalului, mai precis cu Grebenişan, instalat director la spital de primarul Ilie Bolojan.

Citeşte pe această temă şi "Directoarea economică a Maternităţii şi-a dat demisia"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
jos antal
las ca buni au fost banii universitatii dati pe nevasta lui antal. de ce duc femeile sa nasca in ungaria, de bune ce-s doamnele astea?
Postat 28 Iulie 2010, 21:55 de rodica
@KALLA
D'aia. Pentru ca intr-o cladire revendicata este ILEGAL sa investesti (imediat iti imputa banii curtea de conturi) si pentru ca la o cladire cu 4 etaje normal e sa incepi renovarea de sus in jos, pentru a nu se face mizerie la cele inferioare (daca s-ar incepe de jos in sus). Urmeaza si etajele inferioare sa fie renovate. S-a procedat gresit?
Postat 28 Iulie 2010, 12:24 de parinte
de ce?
AUZI PARINTE, DE CE S-AU RENOVAT DOAR ANUMITE SECTII ? DE CE NU S-AU FACUT TOATE? DE CE NU S-A INCEPUT CU CELE CU CARE SE VREA SA SE TERMINE? NOI STIIIM!! ASA CA PST SI FELICITARI LUI ANTAL CA A SCAPAT SPIT. DE LA FALIMENT, SI POATE CA A FOST "PUTIN " AJUTATA SA-L SCAPE.
Postat 27 Iulie 2010, 20:41 de KALLA
@Om din Oradea
Nu te poti numi Om din Oradea ci doar Animal din Oradea cu atata rautate si venin, fara sa ai habar de situatia de la maternitate. Cu cea gresit dr Antal cand a scapat spitalul de faliment? Ai fost prin saloanele renovate sa vezi conditiile de acolo si curatenia? Animalele nu au cum intelege asta din cocina in care traiesc. Mai bine te-ai uita pe Wild la tv. Iar ca medic habar nu ai ce profesionista si constiincioasa este. Habar nu ai, nu ai de unde sti de la nivelul tau.
Postat 27 Iulie 2010, 19:51 de parinte
Maternitatea de groaza
Cine a trecut pe la maternitatea din Oradea a aflat ce poame sunt doamnele care au fost schimbate sau si-au dat demisia. Nimeni nu le va regreta, decat prietenii si mai ales prietenele lor, unele de pahar. Si-au batut joc de copii, de mame si de familiile lor. Ar trebui sa fie date afara din sistemul medical.
Postat 27 Iulie 2010, 17:06 de Om din Oradea
@ Marin
Dar cum a fost ?? Rugata frumos sa-si dea demisia ?
Postat 27 Iulie 2010, 15:18 de Eu
prost mai scrieti!
antal n-a fost "mazilita" de bolojan. mai informati-va un pic, naibii!
Postat 27 Iulie 2010, 15:09 de marin
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Bate vântul! 'Primăvara din grădină' a început vineri seară fără public în Cetatea Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Directorul Colegiului Gojdu a făcut glume despre 'carduri' şi 'cadouri' la festivitatea de absolvire de la Teatrul Regina Maria (FOTO)
  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON