URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Septembrie 2016, 19:30

Peste o sută de biciclişti au luat Drumul Bisericilor de lemn din Bihor (FOTO)

Peste o sută de biciclişti au luat Drumul Bisericilor de lemn din Bihor (FOTO) Foto: Gabriel Bonaciu - AMD Bihor şi Vasile Gheorghe
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 100 de biciclişti de toate vârstele au pedalat, sâmbătă, în cadrul acţiunii "Redescoperim Bihorul pe bicicleta - Biserici de lemn", organizată de Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, alături de mai mulţi parteneri.

Bicicliştii au vizitat patru biserici de lemn din Tilecuş, Vârciorog, Fâşca şi Hotar, iar pe traseul lung de 40 de kilometri au fost întâmpinaţi de localnici cu produse preparate tradiţional sau cu fructe de sezon. De pe mesele ornate cu ţesături tradiţionale şi aranjate la umbră în curtea bisericilor nu au lipsit plăcintele, pancovele, brânzoaicele, sarmalele, brânzeturile, merele, strugurii ori băuturile tradiţionale. Cu aceeaşi ocazie, excursioniştii au putut să admire câteva straie populare şi dansuri populare tradiţionale de pe Valea Crişului Repede.

Istoria localităţilor şi informaţii despre arhitectura celor patru lăcaşe de cult au fost prezentate de către preoţii parohi sau de către profesori de istorie ai locului. 

Evenimentul a avut ca şi scop promovarea bisericilor de lemn din judeţului Bihor, susţinerea producătorii locali, popularizarea preparatelor culinare din fiecare zonă şi nu în ultimul rând, încurajarea cicloturismului în judeţul Bihor.

Bihorul redescoperit pe bicicletă

Turiştii au pornit pe traseu imediat după ora 9 din faţa staţiei de tren Tileagd, nu înainte de a asculta recomandările făcute de către agentul şef principal de poliţie Marius Marina. Acesta le-a recomandat bicicliştilor "să respecte regulile de circulaţie, să meargă pe partea dreaptă a drumului şi să poarte cască şi vestă reflectorizantă".

Primul popas a fost în satul Tilecuş, unde a fost vizitată Biserica de lemn (1785) şi unde au fost degustate preparatele locale. Profesorul Iosif Tarcea le-a povestit celor prezenţi despre istoria localităţii şi despre tehnica tradiţională folosită de constructori. "Meşterii au cioplit lemnul cu mare grijă şi l-au îmbinat după modelul cozii de rândunică. Talpa bisericii, fundaţia a fost făcută din piatră de râu pentru a rezista umidităţii", le-a spus profesorul.

Drumul până la Vârciorog a fost provocator pentru biciclişti. Pantele cu o înclinaţie între 8% şi 10% au antrenat muşchii turiştilor. Ei au fost aşteptaţi din loc în loc de primarul comunei Vârciorog cu apă rece. O dată ajunşi în curtea bisericii din Vârciorog efortul le-a fost răsplătit de bunătăţile gătite de localnici.

După ce s-au bucurat şi aici de ospitalitatea comunităţii, drumeţii au participat la o lecţie de istorie în aer liber. Orator a fost profesorul Iosif Gomboş. Deşi aflat în pensie de ceva vreme, bătrânul profesor a reuşit să-i ţină atenţi pe cei prezenţi aproape o oră cu povestiri despre bisericile de lemn din Vârciorog şi Fâşca.

Adăpostul lui Horea

Ziua a continuat cu o coborâre spectaculoasă spre Fâşca şi o urcare către Biserica de lemn (1759) din sat, situată pe un vârf de deal. Aici turiştii s-au răcorit cu felii de lubeniţă şi fructe aduse de săteni. După o scurtă odihnă au vizitat biserica de lemn, unde se spune că bârnele folosite la construcţie au fost tăiate cu o singură unealtă – toporul. Cei care au avut răbdare au imortalizat priveliştea oferită de peisajul rural pastelat de arşiţa începutului de toamnă.

Biserica de lemn din Hotar (1714) a fost ultimul lăcaş de cult vizitat. Situată în afara satului pe vechea vatră a localităţii, biserica proaspăt renovată la exterior a fost loc de adăpost pentru moţul Horea, care "a stat în turla bisericii câteva săptămâni în periplul lui spre Viena", după cum le-a spus vizitatorilor Popa Dumitru (Burescu), ghidul local. Tot el a povestit şi despre efortul cu care cu câteva sute de ani în urmă strămoşii "hotărenilor" au adus lemnul de gorun din pădurile învecinate: "Lemnul de stejar a fost adus cu un car tras de patru boi, iar dacă un animal ceda, acesta era sacrificat şi înlocuit cu altul".

La Hotar, turiştii osteniţi după 30 de kilometri de pedalat şi-au recăpătat forţele cu ajutorul mâncărurilor tradiţionale oferite de localnici la Căminul Cultural. Aici primarul comunei Ţeţchea, Pavel Ovidiu Drimbea, împreună cu preotul ortodox Horaţiu Bocşan, le-au povestit celor prezenţi despre comună şi despre obiectivele turistice din zonă.

Magnet pentru turişti

Preoţii parohi ai acestor biserici au apreciat efortul bicicliştilor, dar şi al organizatorilor de a scoate în prim-plan aceste monumente. Totodată, preotul Laurenţiu Lazăr, reprezentantul Episcopiei Ortodoxe Română a Oradiei şi al Asociaţiei Filantropia Oradea, a spus că "astfel de iniţiative nu trebuie să se oprească aici". "Patrimoniul cultural religios şi tradiţiile locale pot atrage turişti. Descoperirea bisericilor de lemn este un prilej de a ne cunoaşte pe noi înşine şi de a intra în contact cu frumuseţea mediului rural ", a spus părintele.

De asemenea, şi reprezentanţii Asociaţiei Unanimis, un partener al AMD în organizarea evenimentului, au precizat că această excursie pe două roţi a dus la stabilirea unor legături extraordinare între comunităţile locale şi vizitatori. "Suntem convinşi că împreună putem crea un mediu optim pentru un turism responsabil, pentru potejarea ecosistemului şi biodiversităţii şi pentru promovarea valorilor culturale ale judeţului Bihor", a declarat Ovidiu Secară, preşedintele Asociaţiei Unanimis.

Un alt scop al evenimentului a fost promovarea înfiinţării de trasee de cicloturism. "Potenţialul cicloturistic al judeţului Bihor este ridicat din toate punctele de vedere, atât pentru cicloturismul "de şosea" cât şi pentru cicloturismul montan (mountain biking recreativ şi turistic)", arată AMD Bihor.

Evenimentul de sâmbătă a fost organizat de Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei şi Consiliul Judeţean Bihor împreună cu Primăria Comunei Tileagd, Primăria Comunei, Vârciorog, Primăria Comunei Ţeţchea, Asociaţia Filantropia Oradea, Asociaţia Unanimis şi a fost sprijinit de către CFR Oradea şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor prin Secţia de Poliţie Rurală 7 Tileagd şi Serviciul Rutier.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
*
Foarte fain,felicitari !
Postat 12 Septembrie 2016, 20:47 de Iness
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON